lumea de dincolo
un arin, un catâr și un șarpe
am chemat eu să mă ajute să trag lumea
de dincolo pe malul nostru, în sat. aici
la noi veți întâlni bătrâni mărunți, capre,
măslini și un zeu cu acordeonul de gât.
nu veți aștepta mult, cât să beți un lichior
mic, verde, culoarea dragostei la noi.
văzută de foarte departe lumea de dincolo
ar fi un roman necitit
în care frumusețea își ține respirația,
cât să fie pe înțelesul nostru.
privită de un creier speriat lumea aceea
este un infinit aglomerat: praf de stele
amestecat cu zgârie-nori, fluvii peste religii,
panouri publicitare, revoluții, căsuțe văruite
în alb, o îmbulzeală de suflete peste fapte.
toți ratații universului sunt aici, dar
mai este unul care stă deoparte și comentează:
„aici nu e niciun infinit, domnule,
este o psihiatrie,
ce dracu’”.
pe vremea adevărului mic
pentru o cauză mai bună tatăl meu
s-a făcut o insulă în flăcări, o insulă
mergătoare și dansatoare, arestată și închisă
într-un penitenciar al apelor.
era pe vremea adevărului mic. ne iubea
o mamă de șoapte,
fumam carpați, beam cafea adusă de marinari,
cărțile umblau din mână în mână, citeam.
veacul umbla din singurătate în
singurătate.
eram mai potrivit pentru lumea de funigei,
era ceva neuroastenic, umblam prin mitologii,
mi se potrivea lumea efemeridelor,
a gândăceilor
cu burțile albe.
aveam ochii mari cât două insule așteptând
un viitor cu chip de pirat.
spuneam o rugăciune pe care nici astăzi
nu o pot duce până la capăt
și, ca și cum totul ar depinde de părerea mea,
viața arăta ca o rană, ca o pasăre desfăcută.
un pistol
luasem, pe câțiva bănuți, un pistol mic,
negru.
o frumusețe dușmănoasă trecea în fiecare
dimineață
prin creierul meu. și luasem un pistol mic.
să zicem că ești atacat de frumusețe pe
un aeroport
nordic, suedez. oameni buni, e bine să ai
la tine un pistol.
sau mai bine, să zicem că ești atacat într-o
cafenea,
evident la bucurești ori paris
și frumusețea să aibă în ochi un întuneric
impresionant
„suntem de aceeași parte cu viața
clocotitoare
va spune frumusețea și trage dracului
dacă te crezi
altceva”. și tu, încurcat, te întorci înapoi
vrând să repari ceva-ceva din geneză,
dar vezi că textul vieții tale e o listă de
cumpărături
mai toată plină de ștersături și râzi, râzi
și tot râzând vinzi pistolul pe câțiva bănuți
și tot pe nimic cumperi doi pui de bufniță.
umerii tăi, în întuneric, aeroportul lor
preferat.
analiză literară
am tot timpul din lume să înnebunesc.
am dreptul să înnebunesc și de aceea
m-am refugiat în realitatea asta a voastră.
dar mai întâi și întâi sun la 112.
cer să vină degrabă o ambulanță. da,
domnule,
o femeie care trăiește într-un roman rusesc
a fost înjunghiată și zace într-o baltă
de sânge.
nu sunt confuz deloc, veniți cât mai repede
pe strada flori de nu-mă-uita numărul 6.
noi în posteritate ne mișcăm mai greu,
îmi răspunde medicul de pe salvare.
peste 10 ani
va avea loc o sinucidere, într-o gară,
și ne îndreptăm într-acolo. totuși grăbiți-vă,
spun, au trecut peste 150 de ani.
ce ghinion cu sinuciderile astea anunțate!
nu, domnule, făptașul nu a fugit. stă chircit
și scâncește lângă femeie. îl cheamă
rogojin.
autostrada
intri într-un bar, cu viața ta făcută praf
de realitatea asta industrială și nu numai.
bei ceva, o sută-două de votcă și inventezi
o casă
cu livadă, copii și un câine.
după încă o sută vezi că universul e un camion
de stele răsturnat pe masa ta
și gândești, într-un fel temător, că dumnezeu
e un șofer cu carnetul de conducere
suspendat.
ai trudit la această obsesie: ploile,
toamna și străzile sunt numai amantele
tale.
ce ochi glorioși are fata aceea din bar
și uite ce face cu strigătele lor.
ieși din bar și te arunci cu mașina în noapte.
autostrada e un abis culcat.