MIEII ROȘII
Văd uneori
o spărtură în dantelăria cerului
și o luminiță roșie ieșind
împreună cu un om înalt
cu plete lungi și albe
ca argintul pur
cu un toiag de păstor
într-o mână
ce toarnă dintr-un potir uriaș
mii de miei cu blănițe și ochi
roșii
pe un covor roșu cu franjuri
de la o vreme și aerul se face
roșiatic
atunci mieii pornesc ca la
comandă spre mine
cu boturile lor umede și roșii
ca steaua la apogeu râvnită
de magi
se opresc chiar în fața mea
fără motiv
mă adulmecă cu boturile lor
umede și roșii
și chiar mă fixează cu ochii mici
și roșii
ca macii câmpului
din care curg într-una lacrimi
roșii
în tăcere ca la început de lume
ca și când ar aștepta ceva
de la mine
ca și când aș avea ceva
să le dau
nu-mi fac nicio iluzie sincer
vă spun
afazia lor mă pune pe gânduri
simt o arsură bizară în gât
și brusc mi se face sete.
POET
Altminteri
viața de copil era frumoasă:
mâncam puțin
fugeam la cufărul de lemn
cu jucărele
dintre uși
pe covor jucam scenete vesele
până oboseam
luam altele
apoi adormeam
copilăria – un anotimp vechi
plutind deasupra nevrozelor –
visam cum
un camion fugea cu
jucăriile mele
alergam plângând după el
cu două găleți mici
să le aduc înapoi pline
doar atunci puteam
dormi liniștit
printre fluturi.
UMBRĂ FOȘNIND
Hei singurătate spurcată
tăcerea din cuib te îngână
te îngână și golul țesut
de un păianjen păros ce s-a
visat porumbel
și măsoară cu pasul
numele meu de bărbat vechi
auzit ca vântul culcând ierburi
uscate
norii cuantici provoacă
căderi uneori pe muchie
gândesc pentru voi: nu uitați
storurile
lăsate peste ferestre ce dau
spre ocean când plecați
cu ele se vor ridica
și cețurile și fricile verzi
de întuneric
nu uitați
ca dintr-un poem uitat rămân
urme
întinse nelegate de niciun
cuvânt
de niciun nume pe nisipul unei
stele pitice
ca o memorie o nu!
Ca o anatemă pe memoria
răscumpărată
cu două semne de cenușă
ce sclipesc și ridică încet
scheletul umbrei mele
foșnind.
UNICĂ PENTRU CĂ SARE COARDA
O descoperi în fiecare zi
chip de castelană față netedă
și veselă
sărind coarda nimeni nu știe
de ce
printre plante cățărătoare
pe betonul fierbinte înghețat
ori ud
curioșii nu-i pot schimba viața
spun:
asta e determinarea ei sus-jos
sus-jos cu coarda
din copilărie vreo 50 de ani
și ceva
s-a făcut o ședință cu vecinii
consternați
cei mai mulți ziceau că e
smintită săraca
dar un fizician iubitul ei
de mulți ani
făcea lumină: de ce-o căutați
pe cea cu flăcări pe umeri
printre smintiți?
Vibrațiile coardei au efect
lambda
aidoma corzilor ghitarei lui
Dominic Miller
dizolvă noduri energetice
negative
aduc echilibru și concentrare
pe esențial
fac bine și găinilor
undele voastre dau astenie
exersați demult trasul
cu praștia în pereți
asta o face
unică pentru că sare coarda.