Tocmai atunci
În timpul rondului
de noapte spre dimineață
am văzut înfruntarea
dintre întuneric și lumină.
Tocmai atunci
veneai tu ca din văpăi
însoțită de scânteile
care valsau.
Neliniștit
priveam scrisul ce părea viu
și dădea lăstari;
prin desișul lor
și azi cad și mă ridic
pregătindu-mă
pentru o iminentă simfonie
ce până acum
mereu a fost amânată.
Un pom neobișnuit
Pe drumul spre vechiul oraș
greu te descurci…
Zilele îți sunt ca puse pe jar,
și parcă un crin
te-mpinge cu aroma lui,
te-ajută să urci
spre vechiul și noul Fanar.
Cauți o adresă
scrisă de o nevăzută mână
care și la naștere
gura ți-a descuiat,
iar acum toarce
caierul luminii de prin zăpezi
adunat.
Înaintezi abrupt
simțind inima până-n palme;
privești orologiul
cum clipele desparte;
când crezi că aproape-l atingi,
îl auzi bătând tot mai departe.
Locul spre care mergi
e ca un pom neobișnuit,
bun de cules;
te-ncumeți la fructe s-ajungi,
chiar dacă în față valsează
un fel de iluzorii scântei
cu balerinii cei nibelungi.
A doua zi
Mi-am potolit setea
cu picăturile de rouă
pe care cu ultimele puteri
le-am strâns
din firidele nopții;
m-am scăldat și în ape termale;
toată ziua mi-am șters din
minte zborurile.
Până spre seară,
când am căzut frânt
ca o ninsoare
care își ascultă cântecul
până la topire.
A doua zi, versurile scrise
abia au mai fost trezite
de zorile ce năvăleau
ca o invincibilă armată a cerului.
Atunci am văzut
cum verbele lor
m-au prins într-un dans
din care cu greu se mai scapă
sau deloc…
Ca apa ce curge
Am ajuns la tine
ca apa ce curge
prin locurile cele mai de jos
ori ca o frunză ce cade toamna
rănită de razele lunii.
Privirea-i parcă o imensă felină
flămândă după lumină.
Tăcerea-i atât de mare
încât aud cum izvoarele curg
în adâncul fântânii,
și simt chiar și stelele
scăldându-se ziua întreagă,
apoi, către seară,
cum urcă pe Drumul Robilor…
Atunci parcă o văd pe mama
țesând covoare la stativele cerului
pentru nunta ce va veni.
Am văzut
(Elenei)
Am văzut în casă
lumina chipului ei
ca o mătasă vorbitoare
țesută de zei.
Păsările negre își iau zborul;
tânguirea lor tulbură și ograda
în care am vânturat
de pustiuri zăpada.
Mă înfrupt din unele roade
pe care tu le îngrijești
Mai sunt?… Mai ești?…
Și auzim parcă iarna
cum urcă pe trepte…
Drumul
Pășea pe partea
necunoscută a culmii;
se apropia de marginea ei..
Neliniștit visa la
partea cealaltă.
A rătăcit pe acolo până a dat
de un alt tărâm;
aici era un nou început,
era totul și nimic,
era când numai lumină,
când numai întuneric,
când prea devreme,
când prea târziu,
când totdeauna, când nicicând…
Câte o amintire trece în zbor
schimbând bătăile ceasului
și ale inimii,
iar alte aduceri aminte
stau neclintite precum trovanții.
Cineva are grijă de mine
atât de bine
încât, a doua zi,
greu mă mai recunosc
sau deloc.