Oglinzi făcute țăndări
Când gândurile
dar pare-se și sentimentele
în cap își fac de cap
apoi aceleași sentimente și gânduri
coborând mai jos
în inimă
făcându-și de inimă
rareori în cord căzând de acord
de această situație profită pesimismul
iar uneori filosofia
literatura și muzica lumii
intențiile îmbinărilor și dezbinărilor fiind
de-a intra cât mai adânc în
inteligența artificială a misterului
sau în misterul inteligenței artificiale
ca în teritoriile lipsei de proporții
sau, alternativ, să treacă în spații de-a dreptul limpezi
ca cele din Țara Oglinzilor
însă deja deloc propice
așa cum pe urma curioasei Alice
prind a șuiera alice
făcând țăndări oglinzile cu cioburile risipite
ca în jocuri de arșice de la paștele mieilor;
tocând cioburi poveștile universale tocmai acum
când bătrânii au atâta nevoie de ele
în iminenta-le cădere în mintea copiilor
în prăpăstiile Alzheimer sau
în demența inteligenței artificiale.
Piramide, faraoni, regine, termite
…Până și Cronos
care-și devorase pruncii
se va pomeni în forfecuțele furnicilor
în oțelitul lor os.
Chiar de-i înfășat, bălsămat
amonte pe Nil sau în aval
în oricare faraon ajunge-va să fie devorat
de propriul mușuroi piramidal.
Iar dintre celebrii faraoni
dar mai ales dintre frumoasele lor neveste
mai mult sau mai puțin cunoscute
sau foarte vestite
mai milă mi-e că va cădea-n nemila termitelor
minunata mumie cu gât lung – Nefertiti care
acum un noian și mai bine de ani
își purta surâsul contorsionat pe buzele mari
punând în încurcătură meșterii credințelor care
îngenuncheați-reflectați în apele Nilului
o binecuvântau întru deplina lumină
a izbăvirii din întunericul sub-piramidal
și nobilă emigrare în paradisiacul infern al
muzeului ajuns atât de bănos
dar mai abitir banal.
Heraldică, mușuroaie
Heraldica vâzdoagelor bătute
cu frumusețe auriu-portocalie
vâzdoage bătute nu se știe de ce
rar apărute prin poezie
bătute, strânse, concentrate ca
o posibilă explozie care
nu se va întâmpla vreodată;
iar altă dată
răzorul heraldicii vâzdoagelor
devastate de mușuroaiele cârtițelor
peste fiecare
cu câte o sută de sudălmi ale țăranului
îndrăgostit de frumos…
Ex aequo
…proteza dentară a sfântului Ioan Gură de Aur
sau implanturile sale stomatologice
pot fi ca ale tale
sau chiar de o calitate îndoielnică
dovadă că ele nu sunt nici chiar de valoare
pietricelei lui Demostene
iar eu unul cred că
la vreun concurs de retorică
lui Ioan Gură de Aur
și celebrului elin nesanctificat
li s-ar fi acordat ex aequo
Marele Premiu.
Edec
Unele poeme
ca niște edecari
mai trag obosite de eșuata corabie a dragostei
inclusiv a dragostei de țară
poate o scot dintre recife
mereu recidiviste în naufragiul altor corăbii.
Poemele trag ca edecarii edecarității
de eșuata caravelă a dragostei
inclusiv a dragostei de țară
poate reușesc s-o ducă în larg unde
ar mai putea-o re-pluti…
În ce mă privește
când îmi scriu poemele de dragoste
inclusiv dragoste de țară
se întâmplă a mă încerca impresia
că trag după mine chiar propria-mi viață
ce pare deja de-a dreptul obosită.
Însă
ostenită cum e
dânsa mă împinge ușor din spate
să nu-mi fie prea grea povara de edecar
ajutându-mă să o duc pe ea
viața
dacă nu mai departe
măcar câțiva pași mai înainte
câteva idei mai înainte
posibil spre un alt poem-edecar…
Napoleon
Ca entitate cu toate ale sale – destin, victorii, înfrângeri
continent, insulă, insultă sau scuză la scară istorică
deci
cu toate ale sale Napoleon pare să fi fost
și pare că este un surplus
despre care are, tot are de spus
neîntrerupta plusare impresionistă
digitala cavalcadă peste claviatura vremilor
a unui ciung sau a unei măiestre pianiste.
Chiar așa –
e cazul să fie spus că Napoleon e un surplus
la toate ce s-au sau încă nu s-au spus.
În timpurile noastre
Din zeu în zeu din om în om
din copil în copil din copie în copie
din civilizație în civilizație
dezamăgirile îndepărtează trecutul
iluziile apropie viitorul la persoana întâia plural
astfel că pretutindeni și totdeauna cei morți trăiesc
și cei orbi privesc din găvanele vide ale unor paranteze
enclave de ipoteze teze și antiteze despre război și pace
ultima noapte de dragoste prima zi de război
cu omniprezentul zeu dement Marte care
prin găvanele pustii ale orbitei și orbirii sale
cu creionul cu care croiește planuri războinice
încearcă să-și scarpine creierul absent.
Catedrala
La lecția de filosofie
Nietzsche propune să vânăm lișițe
Socrate insistă că e mai bine totuși
să punem lațuri pentru potârnichile din câmpie
Derrida prinde a ne îndemna să vânăm rinoceri
cum o făcu și Ionesco ieri-alaltăieri
cum se gândea să o facă Dalí.
Iar cei ce s-ar potrivi filosofilor
atât de diferiți și, mai ales, ciudați în filosofare
dar și la vânătoare
s-ar rătăci în infinita catedrală
decorată hiper-aglomerat
însă – cu nimic…
Cauzele
Din vreme în vreme
la București sau Chișinău
românii merg în Piața Victoriei
sau în Piața Universității
în Piața Unirii
sau a Marii Adunări Naționale;
merg să caute cauzele pierdute
în piețele înfrângerilor din orașele ce-și hârâie starea de spirit între câine și cântec
uneori – între tulbure bocet de văduvă eternă îngenuncheată întru rugăciune (versiunea Brâncuși) și mătănii
spre a primi ajutor dincolo de sine…
Nevermore totuși?…