Distins în anul 2022 cu Premiul Academiei din Atena, pentru lucrarea cu titlul Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești, Tudor Dinu este cunoscut publicului românesc mai ales pentru monografia sa în trei volume dedicată Bucureștiului fanariot. Cercetător cu preocupări asidue în sfera limbii, istoriei și civilizației grecești – veche, dar mai ales bizantină și postbizantină, precum și a istoriei și civilizației Țării Românești și Moldovei între secolele XVII-XIX, Tudor Dinu propune cititorilor, de această dată, o lucrare dedicată unei teme pe cât de puțin abordată, pe atât de captivantă. Concret, cercetarea abordează evoluția băilor (și a hammam-urilor – termen turcesc pentru baie) în spațiul Țării Românești și al Moldovei, începând cu secolul al XVI-lea (în secțiunea introductivă autorul coboară în timp, până în perioada termelor antice, pentru a face referire la primele băi publice din istoria civilizației europene, precum și la stabilimentele balneare grecești, care foloseau – înaintea romanilor, o tehnologie ingenioasă pentru încălzirea apei, anume încălzirea prin podea și prin pereți grație curenților de aer – hypokauston) și până la jumătatea secolului al XIX-lea.
De ce un astfel de demers, acela al studierii evoluției spațiilor de îmbăiere, ar fi unul de interes pentru istorici și nu doar pentru ei? Probabil că răspunsul cel mai la îndemână ar fi că, dincolo de scopul practic, anume acela privind curățenia și igiena corporală, respectivele spații reprezentau, mai mult sau mai puțin, stabilimente propice relaxării, desfătării culinare, intelectuale (în funcție de interlocutori) și poate uneori chiar erotice.
Lucrarea este structurată astfel încât să acopere, pe de o parte, geografia băilor turcești din Principate, specificul acestora, cutumele ritualului de îmbăiere, dar și apariția și răspândirea primelor băi europenești în spațiul românesc (pe măsură ce procesul de occidentalizare se intensifica și se reflecta inclusiv în privința băilor publice, în sensul în care segmentele tinere ale elitei tindeau să le prefere pe acestea vechilor imammuri, care deși nu dispar, încep să intre în desuetudine), opțiunile externe (călătoria peste hotare, la băi și stațiuni balneare), conștientizarea virtuților apelor minerale și folosirea acestora, apariția și dezvoltarea primelor stațiuni balneare din spațiul românesc.
Volumul include numeroase ilustrații color, reprezentând obiecte din inventarul unor astfel de băi și hammam-uri, de la variate vase de apă, la tigăi, filigene (filigeane), năstrape, răcitoare, potire, ibrice, capete de lulea, boluri, perne, toate bogat ornamentate și purtând amprenta epocii. Cutumele asociate îmbăierii sunt descrise în detaliu, la fel ca și desfătările de după îmbăiere, care prelungeau practic experiența propriu-zisă, prin supunerea mușteriilor unor proceduri și tratamente mai mult sau mai puțin delicate, care alternau sesiunile de masaj cu aplicarea unor cosmetice variate, de la apă de trandafiri la parfumuri și elixiruri, pentru ca în final, clienții băilor să savureze, în tihnă și deplină relaxare, tolăniți pe perne de sorginte orientală, câte o ceașcă de cafea proaspăt prăjită și măcinată, preparată după obiceiul turcesc.
O secțiune a lucrării se referă la călătoriile la băi, peste hotare, ale membrilor elitei economice și politice din Țările Române, de cele mai multe ori având drept destinație stabilimente balneare de pe teritoriul Imperiului austriac, în condițiile în care autoritățile imperiale erau conștiente că o parte importantă a clientelei stațiunilor de la marginea imperiului provenea din Țara Românească și Moldova, facilitând, prin urmare, accesul boierilor și familiilor acestora, uneori oferindu-le (la cerere) inclusiv escortă militară, către destinația balneară aleasă. Sugestiv este faptul că uneori piedicile întâmpinate în cursul unor astfel de călătorii nu proveneau nicidecum din partea poliției austriece de frontiere, ci din partea pichetelor de cazaci din rândul trupelor rusești de ocupație, a căror însărcinare oficială era aceea de a împiedica contrabanda cu bovine, dar care, pentru a permite trecerea călătorilor dincolo de graniță, pretindeau fără jenă românilor „holercă nestricată“, cerere pe care călătorii erau nevoiți să o împlinească, în ciuda dreptului legal al călătorilor și al suitelor lor de a călători la băi, la tratament. Referiri ample sunt legate de virtuțile curative ale băilor Herculane (în epocă, sintagma folosită fiind Băile Erculane de la Mehadia) într-atât de apreciate încât, către jumătatea secolului al XIX-lea, tot mai mulți vilegiaturiști și împătimiți ai băilor, provenind inclusiv din Moldova, aflând de reputația stabilimentelor, își căutau sănătatea în amintita stațiune balneară.
Nu în ultimul rând, un capitol abordează tema apelor minerale, referindu-se la faima tămăduitoare a acestora în rândul locuitorilor, care avea să determine creșterea consumului, și implicit găsirea de soluții tehnice pentru exploatarea lor, în tandem cu dezvoltarea comerțului și a rețelelor de transport care facilitau aprovizionarea cu astfel de produse, ale căror însușiri terapeutice au devenit notorii în rândul unor segmente tot mai importante din rândul societății.
O lectură captivantă, ce poartă cititorul către un trecut al loisir-ului de inspirație orientală.