Cătălina Hașotti
Ar fi câte ceva de reținut în „Țintă fixă“, dar e prea puțin, citiți marii poeți români și străini, pentru a vedea cam unde vă situați, acum. Peste un timp, ne puteți trimite din nou.
Marius Mărăcineanu
Domnule profesor, îmi spuneți că sunteți autorul unor „Poeme cu probleme-poezii cu sarcini matematice“, cum le numiți dvs., adresate elevilor. S-ar putea dovedi utile în ciclul întâi, cred. Poeziile dvs., altele decât cele cu probleme, au ele probleme, ritmul e prea săltăreț, modelul Topîrceanu este prea vizibil.
Gabriela Ana Bălan
Da, aveți ce spune și știți destul de bine cum să o faceți. Am ales o poezie dintre cele trimise:
„Revoluție
În curtea miliției am împărțit soldaților flori și țigări
am mângâiat tancul ca pe un câine dresat
nu mi-a fost frică de focuri de armă
ci de mulțimea care mă strivea
în spărtura gardului de beton
singurul loc pe unde am reușit să fug
stropită cu sângele fetei împușcate
între mine și Lili prietena cu care am plecat
la revoluție fără să cerem voie părinților
vinovată că încă nu i-am spus mamei
că sunt gravidă și am inhalat gaze lacrimogene
în genunchi în piață sub steagul găurit
mama urla a căzut Ceaușescu!
eu strigam ura! voi avea un copil
crainicul tv anunța că la Sibiu apa e otrăvită
zăpada roșie sub cruci Crăciunul gri
în vitrinele magazinelor erau portocale
poetul Ion Mircea m-a sunat hai să facem un ziar
european în prima zi am scris despre un copil
ascuns după perdea cu o lumânare aprinsă
mai arde și azi // nu se lasă stinsă”
Alexandru Cojocariu
„Aș fi interesat să public un articol despre necesitatea (sau trivialitatea) manifestelor și manifestărilor literare“, ne spuneți în e-mail-ul primit. Nu văd cum se leagă manifestele literare, cele avangardiste, bine cunoscute, sau cele mai recente, transumanismul, postumanismul etc. de trivialitate. Sigur, există gesturi avangardiste provocatoare, vezi Geo Bogza, dar trivialitatea nu are ce căuta în poezie, nu-i văd „necesitatea“. Poeticitatea poate fi descoperită de ochiul unui poet, avangardist sau nu, în cele mai prozaice locuri, sau în locuri și situații neașteptate, a-lirice, sau antilirice, dar, repet, trivialul nu se împacă deloc cu poezia, oricât de democrată, citadină, postmodernă ar fi. Un poet american, cum e Charles Bukowscki nu cred că e trivial, ci dramatic sub aparentul cinism erotic. Cred că nici manifestările literare cele mai insolite nu au nimic trivial. Literatura adevărată poate să schimbe urâtul într-o frumusețe surprinzătoare, iar o manifestare literară, un recital de poezie, o prezentare de carte, o discuție literară inteligentă pot deveni o sărbătoare a spiritului, nelipsit de simțul critic și de bun-gust. Trimiteți-mi articolul și vom vedea cum stăm.
Ioana Lupu
Ne întrebați dacă publicăm poeme în proză. Răspunsul nostru este previzibil, dacă sunt reușite, da, dacă nu, nu. Să le citim deci, pentru a vă putea spune da sau nu.
Issabela Cotelin
Aforismele dvs. sunt oscilante ca valoare, unele mai originale, câteva, altele mai banale. Alegem două dintre ele:
„Vântul te-ascultă, ploaia te plânge,pădurea te strigă, muntele te îngână. Numai omul te întrerupe mereu.“
„Există un timp pentru toate, numai noi le facem pe toate în același timp.“
Alexandru Nistor
Sunteți captiv ritmurilor eminesciene, vezi Scrisorile, în prima poezie reușiți să fiți oarecum mai personal, promițându-ne un fel de elogiu al scrisului, ca stare de maximă intensitate, dar următoarele poezii au o coborâre accelerată tot mai vizibilă, aproape în picaj, pentru a se lovi în fine de pământ. Mențineți-vă altitudinea! Nu cred că aveți dreptate, afirmând că „versurile nu cunosc restricții, sau rigori ce trebuie urmate“. Restricții să admitem că nu, cu excepția respectului pentru cititor, dar rigori, da. De pildă, obligația de a nu te repeta inutil, de a concentra discursul. Știm cât îi datorează T. S. Eliot lui Ezra Pound, care-i elimină salutar unele lungimi din celebrul poem Tărâmul pustiu. Rigoarea rimelor și a măsurilor în poeziile cu formă fixă, sonete, rondeluri, este evidentă, deci avem rigori de urmat. Avem nevoie, bunăoară, de precizie semantică, de adecvare stilistică, în ceea ce scriem. Și chiar respectând multe rigori nu suntem siguri că am reușit să le oferim cititorilor câteva versuri memorabile.
Alina Grad
Sunt, azi, mulți în situația paradoxală de a le fi mai ușor să publice o carte la o editură oarecare, decât un text, poezie, proză, eseu într-o revistă literară cu exigențe normale, redactori competenți, grilă valorică, corector(i), tehnoredactor (i), difuzor(i) etc. Cred că vă aflați și dvs. în acest impas, versurile dvs. nu sunt publicabile în revista „România literară“. Părerea mea este că v-ați grăbit cu publicatul. „O carte este un copac mort“ (Saint-John Perse).
Robert Popa
Ne bucurăm să aflăm că dvs. sunteți jurnalist activând de zece ani în presa scrisă, la radio, la tv. că aveți și câteva premii județene. Ne propuneți o colaborare în mai multe domenii literare. Trimiteți, să ne facem o părere.
Mălin Stan
Nu se înțelege absolut nimic din textele dvs. aranjate sub formă de versuri lungi, haotice, din punct de vedere liric, nu doar logic. Da, știu că există vreo doi autori publicați de unele reviste, păcat de spațiul tipografic irosit, care scriu ca dvs., adică înșirând cuvintele unul după altul, după cum le vine, cuvinte care nu se adună cât de cât într-un sens, într-o sugestie lirică, într-o semnificație poetică. După care, autorii cu pricina își adună textele în volume, la edituri mai mult comerciale decât literare, plătind cât li se cere, de obicei nu exagerat, bănuiesc. Dar, eroare, nu devin, prin aceste însăilări imitative, scriitori. Nu vă lăsați antrenați în aceste procedee pseudo-literare, iluzionându-vă că practicați un dicteu automat, suprarealist.
Emanuel Pope
Ne scrieți că ați debutat în revista „Flacăra“, în 1985, că aveți o bogată activitate culturală în Anglia (unde locuiți) ca poet, prozator, traducător, dar nu ați uitat nici de Baia Mare, în cadrul unor proiecte literare. Așteptăm mai multe versuri decât cele deja trimise, câteva pagini de proză scurtă, pentru a vă putea răspunde la obiect.
Petruș Andrei
Îmi propuneți să-mi „schimb mintenaș ochelarii“, deoarece ochii mei au fost orbi la arta sonetelor dvs. Nu am citit sonetele dvs. cu ochelari. Nu am găsit noutatea argheziană despre care vorbiți. Știam că voi stârni nemulțumiri prin răspunsurile pe care le voi da la Corespondență literară. Deci, fiecare va rămâne cu părerea sa. Un prieten, A.J., prozator cu umor, poet, cinefil, mi-a spus că unele „șopârle“, care se strecoară în răspunsurile mele, mă vor costa. Mă mir doar cât de repede am fost nevoit să-i dau dreptate.
Nicu Popcov
Suntem de acord cu multe dintre observațiile dvs. privind sistemul educațional de azi. Prestigiul liceului Sf. Sava, liceu rebotezat un timp „Nicolae Bălcescu“, este în afara oricăror îndoieli. Versurile atestă o iubire pentru „literatura bună“, cu expresia regretatului critic Alex Ștefănescu, literatura cu un consistent miez etic, fără a fi tezist-moralizatoare, construită pe criterii estetice. Înțeleg că nu publicarea vă interesează, mai ales, ci dialogul.
Gheorghe Cormoș
Cineva binevoitor, binevoitoare, ne trimite versurile la revista „România literară“, încercându-și norocul. Nu putem să dăm curs intenției dvs., negăsind prea multă poezie în grupajul trimis, da, ar fi câte un vers izolat, câte o pâlpâire lirică, dar e totuși prea puțin pentru publicare. „Ziua când muream am văzut/o singură dată îngerul“, scrieți dvs., vă doresc să vă invocați mai des îngerul care să vă inspire. Nu știu ce v-au răspuns cei de la revista „Cronograf“, probabil pretinzând și ei o clarificare a discursului destul de tulbure, semantic, nu ambiguu, care poate fi o marcă a poeziei. Ce poate să însemne , de pildă, „feudă rumegătoare“?
Gheorghe Cârstoiu
Proza trimisă, Bunar, reface atmosfera rurală din sud, în urmă cu multe decenii, lumea unde exista, printre alte cutume, și o „lege a tăcerii“, când un gest inconștient, făcut de tineri, legarea cu sârmă a unui drum, la nivelul bustului, sau al gâtului (practică a partizanilor în cel de-Al Doilea Război Mondial) putea să dea naștere la victime. Numai norocul sau Altcineva îi salvează pe cei de pe motocicletă de o moarte îngrozitoare. Proza amintește universul lui Marin Preda. Vom propune textul spre publicare, pentru priceperea dvs. de a relata simplu momente esențiale din viața unei comunități. Câteva date personale, neobligatorii, ne-ar fi utile.
Cerasela Mia
Nu, nu cred că „sufletul e perimat“ și ar conta opusul său, fizicul pur și simplu, pe care îl elogiați, e adevărat, ricanând, în câteva rânduri. Abia echilibrul lor ne dă, după mine, starea de bine, fiind noi, cu toții, suflet și trup. Afirm, desigur, lucruri arhicunoscute, dar nu lipsite de adevăr. Poezia înseamnă risc, aventură a minții și a sensibilității, explorare în necunoscut, dar cuvintele, doar cuvintele, aranjarea lor inteligentă, fericită, pot face perceptibilă poezia, reală în alcătuirea sa imponderabilă, sau de o grea materialitate simbolică. Versurile dvs. nu ating deocamdată această stare de tensiune lăuntrică, propice poeziei, umorul este negru, totul pare epuizat, persistă un aer de abandon general și de lehamite. Poezia pretinde entuziasm, sau sarcasm, vrea, oricum, ardere, nu cenușă. Nu am găsit în versurile trimise nici poezia spleen-ului baudelairean, din alt veac, nici îndrăznelile avangardiste contestatare mai noi, care au, unele, o anumită prospețime, chiar dacă se înșeală, negând vehement orice continuitate. Poate vă veți dobândi cheful de scris, traducând poeți americani sau englezi contemporani. Chiar dacă ați mai făcut-o, prin poezia adevărată, de multe ori ne revine gustul vieții, savoarea lucrurilor mici, pe care am pierdut-o. Nu vă preocupați de eul superficial, ci de cel profund.
Cristina Fecioru
Din textul dvs. Veleitate, se pot reține doar două versuri: „Iar cu cât noaptea este mai întunecată/ cu atât mai dulce este cântecul“.