E uimitor ca, astăzi, atei convinși sau chiar militanți (așa-numiții „creștini culturali“) să fie contemporani cu oameni de știință convinși până în adâncul sufletului de existența lui Dumnezeu. Iată-l pe cunoscutul om de știință și academician, Prof. Univ. Dr. neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea, tratând în cartea dumisale Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor (Bookzone, București, 2022) despre centrul credinței: „S-a descoperit că în creier, o porțiune care este deasupra și mai ales în zona stângă parietală, se află centrul credinței în Dumnezeu“ (p.146, capitolul „Unde e credința și unde e știința?“. Iar raționalistul se întreabă uimit, cum e posibil așa ceva?).
Mai mult decât atât, marele medic neurochirurg, care a efectuat în viață peste 23 000 de operații pe creier (și încă mai operează), vorbește în cartea menționată despre o „hartă religioasă a creierului“ și despre o disciplină nouă, Neuro-Teologia. Despre „modele spirituale, religioase ale creierului“ și minunile științei și ale credinței: minuni trăite personal de domnia sa într-o viață petrecută în blocul operator și în marile săli de conferințe medicale mondiale. Serotonina (despre care noi știam că e „hormonul fericirii“) este numită de marele savant molecula credinței.
În creier există așadar acei centri nervoși ai rugăciunii, care se activează când omul încearcă să se apropie de Dumnezeu – are preocupări spirituale, cum ar fi citirea Bibliei sau reculegerea în meditație și solitudine: „Mai departe, tot pe bază de RMN funcțional s-a dovedit că acești centri ai rugăciunii funcționează mult mai mult prin fluxul de sânge și oxigen care se produce în centrii respectivi.“ Iar în altă parte se vorbește despre neuroplasticitate: capacitatea creierului uman, care poate conține celule afectate de boală, de a transmite funcțiile lor unor celule învecinate, care preiau cuminți atribuțiile celor bolnave. Astfel, dacă anumite părți ale ceierului nu sunt suficient oxigenate sau irigate cu sânge (sau în cazul unui accident cerebral), se activează unele zone învecinate, care preiau temporar funcțiile lor. Există apoi „cranioplastia“: suturarea craniului după operație, care este realizată computerizat.
Vlad Ciurea îl citează pe savantul american Edgar Cayce, trăitor în secolul trecut, care a legat activitatea sistemului endocrin de rugăciunea Tatăl nostru. S-a constatat că la rostirea fiecăreia din cele șapte fraze ale Rugăciunii Domnești, se deschid, în ordine: glanda pituitară (hipofiza), glanda pineală (epifiza); apoi glanda tiroidă, timusul, gonadele, glandele suprarenale. Aceasta probează faptul că un adevărat neurochirurg poate fi și un credincios practicant, conștient de responsabilitatea imensă pe care o are când ia în mână scalpelul și bisturiul: „În creier se întră doar mână în mână cu Dumnezeu“, declară un alt imens de mare neurochirurg al medicinei românești, profesorul Dănăilă. (Un adevărat chirurg recunoaște că este doar un instrument în mâna lui Dumnezeu.)
Dar oameni de știință teiști au existat în toate timpurile. Erasmus din Rotterdam, autorul cărții Laus stultitiae (Elogiul nebuniei – în care, în calitate de catolic fervent declară, parafrazat : „Ați ajuns s-o onorați pe Mamă mai mult decât pe Prunc.“) spune și el, textual și fără drept de apel: „Credința este mai mare decât știința.“ Astăzi, în epoca postdarwinistă, când mințile noastre au fost pervertite în școlile din toată lumea (ce, credeți că America a scăpat?) de această învățătură îndoielnică numită evoluționism „științific“, ar cam trebui să ne reconsiderăm fundamentele intelectuale. (Atât e de științific, că nici până în secolul XXI nu s-au găsit „verigile lipsă“, iar antropologii au plăsmuit oameni-maimuță din câțiva dinți, o mandibulă și o bucățică de craniu. Bănuim că puțini știu de existența în San Diego, California, a unui Institut Mondial de Creaționism Științific, din care fac parte aproape o mie de savanți: fizicieni, chimiști, biologi și anatomiști. Chiar după o Revoluție, noi persistăm în stupizenia unui ateism nefondat, însă militant și perdant. Cum să vorbești într-un eseu de-o pagină de revistă, sau un întreg tratat despre Spirit, și să nu citezi măcar o dată din Biblie, ci numai din surse laice, cât ar fi ele de grăitoare, valide și pertinente? Dar se pare că știința însăși a ajuns la un stadiu în care nu mai poate face abstracție de Dumnezeu ; există prea multe fenomene caracteristice ale lumii vii care nu se pot explica nicidecum prin „inteligența materiei“ sau a întâmplării.)
În alte capitole ale cărții – dar mai peste tot – Profesorul Ciurea vorbește cu îndreptățire și în deplină cunoștință de cauză despre igiena creierului. Celula nervoasă – neuronul – are și ea nevoie (ca tot… „omul“) de atenție: igienizare, curățare, hrănire și adăpare. Are nevoie de odihnă/repaos. Iar în timpul somnului acționează acele minuscule microglii, care fac „toaleta“ deplină – igienizează/recondiționează neuronii: „Astfel, celulele nervoase se pot liniști, iar în jurul lor apar celulele mai mici, microgliile, care le curăță, le dau alimentația, oxigenul și apa necesare, îndepărtează părțile agresive nenecesare“ – pp.130. În creier se pot produce blocaje, așa-numitele „plăci senile“ (plăci de beta-amiloacizi), care împiedică transmiterea informației, activitatea normală a creierului. Deși acesta conține aproape o sută de miliarde de celule, s-a dovedit și faptul că foarte mulți neuroni se pot pierde în câteva secunde.
… Și în altă parte: „În perioada de somn, anumite celule mai mici, numite microglii, au grijă de celulele superioare, de neuroni. Le aranjează, le curăță, le fac funcționale pentru ziua următoare“ (p.177, s.n.); „Tot corpul omenesc este amprentat și programat în creierul uman.“ – s.n. În timp ce neuronii de pe scoarța cerebrală se odihnesc pe parcursul somnului, părțile profunde (cele care ajută digestia, respirația, termoreglarea) sunt active și în timpul nopții. Astfel, concepția teistă a Profesorului Ciurea presupune o bună cunoaștere a Bibliei ca Sfântă Scriptură, cât și a doctrinelor de bază ale credinței creștine. O dovedesc cărțile dumisale, adevărate tratate medicale de popularizare scrise pe înțelesul tuturor, dar și agrementate cu capitole religioase, numeroase argumente procreștine.
Cărțile lui Vlad Ciurea ne inițiază în specialitatea domniei sale, iar în privința tehnicii medicale, cum s-a ajuns la diagnosticarea prin tomografia computerizată, explorarea cu raze x și prin tomodensiometrie intracerebrală. Și citim la pagina 240 a cărții numite : „Au apărut și alte elemente importante, cum este neuronavigația, similară cu ce se întâmplă cu piloții care se află la înălțimea amețitoare de 12 000 de metri…“ Cum aceștia realizează prin survol tot ce se întâmplă sub ei, la sol, având o imagine completă, la fel nerochirurgul vede în creierul pacientului adormit o leziune de orice fel și dimensiune, știind apoi exact cum să abordeze problema, să intervină chirurgical.
Vlad Ciurea este inițiatorul la noi al unui Centru de Excelență în Neurologie și Neurochirurgie. Deține un departament editorial, alături de un cercetător american, în revista „World Neurosurgery“, care este nr. 1 în domeniu : „revista supremă a neurochirurgiei“, cum însuși o definește. Este invitat peste tot, în țară și străinătate, spre a ține conferințe în domeniul neuroștiințelor. A scris și numeroase tratate de specialitate, la care se adaugă amintitele cărți de popularizare, cu mare impact la publicul cititor. În anul 2005 a fost ales – prin vot deschis – Vicepreședinte al Societății Mondiale de Neurochirurgie (W.F.N.S.), în cadrul Congresului din Maroc. Face parte din Comisia Superioară a Federației Internaționale de Neurochirurgie amintite. A debutat în literatură cu cartea Călătorii în Centrul Gândirii, sub formă de interviu. (Ar fi prea multe de scris despre performanțele medical-intelectual-spirituale ale Profesorului Ciurea, dar aici-și-acum nu putem intra în alte amănunte.)
Cartea-otravă și cartea-miere. „Biblioteca cea Foarte Mare“
Faimosul biblist francez de la Strasbourg Jean-Claude Verrechia (unul dintre cei 110 autori ai Dicționa rului enciclopedic al Bibliei, colaborator la noua traducere a ei în cadrul Societății Biblice franceze) a spus memorabilele cuvinte: „Biblioteca cea Foarte Mare – așa numește el Biblia – nu-i primește cu plăcere pe cititorii care nu fac decât să se plimbe printre rafturi, să privească coperțile cărților, să remarce praful acumulat pe rafturi sau să pălăvrăgească pe culoare, fără să-i respecte pe cititori… (subl.n.).“ Aici îl are în vedere, de bună seamă, pe cititorul „inspirat“, adică angajat, implicat profund în actul lecturii, pe care îl pune în opoziție cu categoriile enunțate. (Or, tocmai asta face cititorul obișnuit al Bibliei: o simplă „plimbare“ printre coloanele ei…) Contribuția cititorului adevărat, implicat – care nu este un simplu automat de citit sau un spectator in diferent: el pune în valoare cartea citită și mai ales (când vorbim de) corpusul de texte, biblioteca/Biblia. Ea cuprinde 66 de cărți – nu capitole – sau, în varianta or to doxă, 80, incluzându-le pe cele ne- sau deoterocanonice.
Așadar, Biblia este inspirată, redactată (și făcută eficientă) doar cu condiția să existe cititori care s-o abordeze cinstit; s-o citească cu mintea deschisă și s-o studieze constant, s-o inter preteze just și cinstit. Când cineva dinafară, un outsider, se apucă să conteste inspirația divină a Bibliei, acesta devine cel puțin suspect: în orice caz, cu totul inavuabil. Fiindcă în cazul ei lucrurile trebuie privite și judecate din interior. Mai mult decât la o carte obișnuită, în cazul Cărții Sfinte inspirația înseamnă mișcare, viață, creație. (Gândire creativă/creativitate. A nu se confunda însă cu actul unic creator realizat la începuturi de Ziditor ; și nici cu activitatea unui scriitor, care doar interpretează ce vede în jur, realitatea instituită de Dumnezeu.)
Când vorbim despre autorii inspirați ai Bibliei, ne referim la alegerea unor oameni supuși, dispuși să prindă și să transmită mai departe mesajul celest; dar nu putem face abstracție de stilul propriu al fiecăruia, care presupune originea, locul geografic și timpul istoric în care au trăit. Nu putem eluda nici condiția socială și pregătirea intelectuală (Luca a fost medic, Amos, cioban și culegător de fructe; iar Petru și ai săi, niște simpli pescari). Dar nu pregătirea școlară sau dotarea intelectuală i-a făcut pe aceștia apți să intre în planul de comunicare al lui Dumnezeu cu omenirea (singurul dintre ei cu „studii superioare“ de specialitate, „doctor în teologie“ – pe atunci, pregătirea unui rabin cărturar – a fost Pavel), ci dedicarea totală.
*
Cunoaștem cu toții cazul cărții lui Umberto Eco, Numele trandafirului, carte în care, mânați de o curiozitate bolnăvicioasă, călugării cărturari pătrundeau incognito în biblioteca mănăstirii, scotocind printre rafturi după cartea secretă, interzisă. Și cum aceasta le provoca moartea, având paginile otrăvite. Pe de altă parte, Marcel Proust, în a sa celebră Contre Saint-Beuve abordează tema lecturii-în-sine, fără scopuri spirituale personale (lectură care tinde să înlocuiască Spiritul): „Devine periculos când, în loc să ne trezească la viața personală a spiritului, lectura tinde să i se substituie, când adevărul nu ne mai apare ca un ideal pe care nu-l putem realiza decât prin progresul intim al propriei gândiri și prin efortul inimii noastre, ci ca un lucru material așezat între foi, ca o miere gata preparată de alții și pe care noi nu trebuie decât să o… degustăm pasiv (s.n.).“
Cărțile lui Vlad Ciurea sunt o „miere“ care însă se cere degustată activ. Ele instruiesc masele în domeniul științei medicale neurochirurgia – în neuroștiințe – dar își întind antenele și în domeniul Spiritului. Pentru cine nu știe, Vlad Ciurea a condus spitale, a înființat și coordonat departamente de cercetare – iar între timp a parcurs toate etapele posibile ale unei fulminante ascensiuni profesionale. După înființarea Departamentului de Cercetare în Neuroștiințe de pe lângă Spitalul Clinic „Bagdasar-Arseni“, cel mai dotat din țară, Vlad Ciurea a fost timp de 8 ani președintele Societății Române de Neurochirurgie. (Dl. Profesor Ciurea este acum membru de onoare al Academiei Române.)
… Pe lume există creștini intelectuali, culturali, dar și credincioși practicanți. În general, protestanții consideră cultele clasice, tradiționale, ca fiind formate în majoritate din simpli participanți la actele de cult ale bisericii, fără a fi implicați personal. În ce privește elitele intelectuale, în majoritatea lor, aceștia sunt considerați creștini culturali. Dar a face parte dintr-o cultură (majoritar) creștină, fără să ai o relație personală cu Dumnezeu este neproductiv: nu ajută pe nimeni. Poți foarte bine să fii un filantrop, să sponsorizezi acțiuni religioase sau culturale, dar în viața de zi cu zi să-ți vezi de drumul tău, făcând abstracție de existența lui Dumnezeu. Concluzionând: Biblia este cea mai cunoscută carte a tuturor timpurilor; cea mai vestită și mai tradusă – cea mai vândută: cam 30 de milioane de exemplare sunt vândute anual în lumea întreagă. Însă, hélas!, și cea mai puțin citită.