Răsfoirea unui obscur și efemer periodic, „România viitoare“, apărut la Sibiu între 15 decembrie 1944 și 30 aprilie 1949, „o tribună prin care poporul muncitor de pretutindeni“ era „chemat să-și spună cuvântul“ în anii tulburi premergători sovietizării țării, a dus la o descoperire neașteptată, constând în aspecte necunoscute din activitatea publicistică și de teren a lui G. Călinescu din vara anului 1946.
În 1944 și 1945, în paginile cotidianului sibian, care se revendica de la revista pariziană omonimă a revoluționarilor pașoptiști români, numele lui G./Gh. Călinescu apare doar ca director de publicații „progresiste“ și semnatar de articole „de atitudine“ în „Tribuna poporului“, „Națiunea“ și „Lumea“ sau în lungi enumerări de „cărturari, literați și artiști“, „fruntași ai intelectualității românești“ care semnau tot soiul de memorii: pentru sprijinirea Guvernului Petru Groza, pentru „reluarea și întărirea vechilor relații de prietenie cu Anglia și Statele Unite“ etc. De la aceste simple menționări, G. Călinescu va avansa pe parcursul anului 1946 pe un loc mai bun în paginile ziarului, însă departe de valoarea lui intelectuală intrinsecă, deoarece stârnea interesul redacției strict prin disponibilitatea vădită și poziționarea lui politico-ideologică, care totuși nu era în primele rânduri ale eșalonului ce râvnea funcții și apreciere din partea noului regim, de aici rezultând și concesiile din ce în ce mai pronunțate pe care le va face în acel an, principala miză fiind primele alegeri electorale dirijate de sovietici, organizate pe data de 19 noiembrie 1946.
Dacă nu fusese membru de facto al Uniunii Patriotice (UP), ci numai partizan în anii 1944-1945, astfel ajungând directorul cotidianului „de atitudine democratică“ „Tribuna poporului“, criticul aderase la Partidul Național Popular (PNP) încă de la înființare (suprapusă peste desființarea UP, din ianuarie 1946), primind conducerea oficiosului acestuia, „Națiunea“. „Partidul Mediocrităților Mijlocitoare“, cum era numit în derâdere de adversarii politici care semnau în „Liberalul“, PNP „(cu denumire tautologică sau pleonastică) s-a născut ca o clonă minionă a PCR-ului, obținută în vederea lărgirii susținerii ideologice a FND“, ne lămurește George Neagoe1, iar sigla partidului „avea, printre altele, rostul de a convinge populația din Ardeal (!), așa cum am remarcat că făcuse G. Călinescu (vezi articolul III. Intelectualizarea poporului), folosindu-și vechile simpatii conținute de Istoria… din 1941“2. Urmărind acest fir călăuzitor reușim să găsim conexiunea absconsă până acum dintre criticul publicist al acelor ani și gazeta sibiană „România viitoare“, tribună a filialei transilvănene a PNP.
„În timp ce alți intelectuali ezitau, iar unii – este drept, puțini – derutați, sprijineau forțele conservatoare ale partidelor «istorice», G Călinescu s-a alăturat plenar într-o activitate politică democratică. Nu aștepta să fie solicitat, stimulat, ci se oferea cu entuziasm, dorind în mod evident să fie în primele rânduri ale luptei. G Călinescu se interesa de candidatura lui în alegeri“, își amintea Mihail I. Dragomirescu în 19773. Și pentru că i se reproșase adesea că nu se deplasează pe teren pentru întâlnirea cu masele populare și luminarea acestora, profesorul universitar bucureștean, care îl „mitraliase“ constant în articole pe liderul țărănist transilvănean Iuliu Maniu, face o vizită în chiar inima Ardealului la mijlocul lunii iulie 1946, subiectul conferinței sale fiind Încadrarea intelectualilor în democrație. Conferința, anunțată în numărul din 12 iulie4 și organizată de „Cercul de studii și planificare al Partidului Național Popular, organizația județeană Sibiu“, este programată pentru data de 14 iulie (într-o duminică), intrarea fiind liberă.
Textul expunerii nu va fi publicat ca atare, probabil pentru că G. Călinescu vorbise liber, eventual după câteva notițe, însă redacția va consemna în detaliu spusele invitatului bucureștean, pe care le va reda în numărul din 16 iulie într-un soi de reportaj de la fața locului, cu subtitluri redacționale.
„Duminecă, înainte de masă, a avut loc la Teatrul Municipal din localitate, în cadrul Cercului de Studii și Planificare al Partidului Naţional Popular, conferinţa distinsului critic literar și director al ziarului «Naţiunea», Prof. Universitar G. Călinescu, intitulată Încadrarea intelectualilor în democraţie.
Cuvântul de bun sosit a fost rostit de d. ing. Dragoman, președintele PNP Sibiu, care a subliniat satisfacţia membrilor PNP și a simpatizanţilor de a avea în mijlocul lor cărturari înţelepţi.
Luând cuvântul, d. Insp. Gen. Adm. Alex. Colfescu, după ce își exprimă mulţumirea pentru cinstea care ia fost făcută de către PNP, încredinţândui plăcuta misiune de a prezenta asistenţei pe cărturarul, esteticianul, poetul, scriitorul, criticul literar și omul politic, Prof. Univ. G. Călinescu, cu toate că dsa este foarte bine cunoscut în orașul și judeţul nostru. D. Insp. Gral Adm. Alex. Colfescu încheie, elogiind opera distinsului oaspete. Ia apoi cuvântul d. Prof. Univ. G. Călinescu, care, în introducere evocă diferite amintiri personale pe care le are în urma deselor vizite pe care lea făcut în orașul și mai ales în judeţul Sibiu.
CE ESTE DEMOCRAŢIA?
În continuare d. G. Călinescu definește democraţia, spunând: «Democraţia este regimul în care toată lumea aptă de a munci muncește și în care lumea care muncește se bucură de roadele muncii sale. Adevărata democraţie exclude privilegiul de a nu munci. În regiunile pseudodemocratice, unii muncesc, iar alţii profită. Un exemplu? Moșierii, care până mai ieri se bucurau și profitau de pe urma muncii bietului ţăran». Aici dsa, prin o serie de exemple, a dovedit că întradevăr moșierii sunt numai niște paraziţi, care trebuiau neapărat înlăturaţi. În continuare, dsa ajunge la concluzia că «democraţia însemnează înlăturarea privilegiului și apoteoza omului care muncește» (aplauze).
CE ESTE INTELECTUALUL?
«Se zice – afirmă dsa – că muncitorii manuali ar desconsidera pe cei intelectuali. Nimic mai greșit. Muncitorul manual își dă seama bine de valoarea și rostul muncitorului intelectual. Pericolul – ca săl numim așa – pentru intelectual nu vine deloc de la muncitorul manual, ci vine tocmai de la intelectuali, care, din cauză că desconsideră – din nefericire – munca manuală, îndepărtează astfel de ei muncitorii manuali, care, astfel, oricât ar vrea să se apropie de intelectuali, sunt nevoiţi să stea deoparte.» Dsa, prin exemple foarte edificatoare, a demonstrat, cu multă obiectivitate și în același timp cu multă convingere, că muncitorul manual nu face numai o muncă manuală, ci și una intelectuală, precum și că muncitorul intelectual nu face numai o muncă intelectuală, ci și una manuală, ajungând la justa concluzie că munca manuală și cea intelectuală se conjugă, că munca manuală și cea intelectuală sunt lucruri care nu pot fi despărţite, ci din contră care se completează armonic una pe cealaltă.
NĂZUINȚA PARTIDULUI NAȚIONAL POPULAR
- prof. univ. G. Călinescu, explicând năzuinţa PNP a spus: «Năzuinţa Partidului Naţional Popular este de a dărâma bariera dintre muncitorii intelectuali și cei manuali.
PNP încearcă să facă pe muncitorul intelectual să ia parte la munca manuală, iar pe muncitorul manual la cea intelectuală. Oare ţăranul, când vine de la munca ogorului său nu poate face muzică sau ceti pe Eminescu? Oare turnătorul din uzină nu poate merge după muncă la teatru împreună cu inginerul său, pentru a vedea o piesă de Shakespeare? Oare intelectualul, de exemplu un student, după ce își termină studiile de specialitate nu poate și nu trebuie să meargă pe șantier, unde lucrând, să și le completeze? etc.
Adevărata democraţie este aceea în care intelectualul se încadrează în popor și, nu numai că nu se rușinează de aceasta, ci din contră găsește că este pentru el un merit.»
Dsa ajunge apoi la concluzia că: «munca intelectuală are dreptul de exponenţă în această ţară pentru viitor». În continuare, dsa afirmă: «Intelectualii – printro greșită educaţie – meditează prea mult cu mâinile la spate, în loc de a trece la acţiune. Această greșeală a intelectualilor vine tocmai din cauza unor scriitori, așa numiţi inadaptabili». Dsa ilustrează afirmaţia de mai sus cu exemplul nuvelei Niculăiţă Minciună în care autorul a făcut o foarte mare greșeală, arătând apoi că Slavici «prin Popa Tanda a corectat această detestabilă filosofie a inadaptabililor. Totuși majoritatea intelectualilor continuă să meargă pe panta greșită a izolării lor de marile masse populare, mirânduse apoi de ce există ceva care îi desparte, uitând însă în același timp că tocmai ei sunt cei care au creat – prin atitudinea lor greșită – această depărtare».
POLITICA DESTRUCTIVĂ ȘI CONSTRUCTIVĂ
În încheiere, d. prof. univ. G. Călinescu spune:
«Românii din Vechiul Regat, spre deosebire de cei din Ardeal, au făcut tot timpul o politică constructivă. Aceasta din cauză că ei nu au avut de luptat împotriva vreunei stăpâniri străine. Românii din Ardeal însă, din cauză că au stat sub stăpânirea putredului Imperiu AustroUngar, au fost nevoiţi a face o politică negativă, o politică destructivă. Această politică în România de astăzi trebuie să dispară deoarece este completamente împotriva intereselor superioare ale statului nostru. Aceasta este și deosebirea între forţele noi progresiste, care luptă din răsputeri pentru refacerea și reconstrucţia ţării, și forţele opoziţioniste, care continuă să ducă o politică negativă, destructivă, politică ce a fost înainte de Unire bună, dar care astăzi este învechită și face rău ţării noastre. Astăzi, noi toţi trebuie, deoarece avem un stat al nostru șil construim, săl refacem, iar nu săl distrugem.» (Aplauze puternice au acoperit ultimele cuvinte ale conferenţiarului.)
- Ing. Dragoman, președintele Org. Sibiu a PNP, mulţumește călduros dlui prof. univ. G. Călinescu, pentru frumoasa dsale conferinţă, declarând apoi ședinţa închisă.“5
Confruntând ediția de Opere. Publicistică alcătuită de un colectiv de cercetători, coordonat de Nicolae Mecu, în cadrul Institutului „G. Călinescu“, constatăm că ideile conferinței susținute la Sibiu în vara lui 1946, esențializate sau dezvoltate, după caz, vor fi fructificate de jurnalist în trei articole semnate la începutul lunii august în „Națiunea“: I. Intelectualii în democrație6, II. Ce sunt „păturile mijlocii“7 și III. Intelectualizarea poporului8. Urmând directivele PNP, provenite direct de la Partidul Comunist aflat încă în umbră, G. Călinescu scria la comandă despre toate aceste subiecte la ordinea zilei, poziționarea intelectualilor, în termenii din epocă, a „muncitorilor intelectuali“, fiind extrem de sensibilă și deosebit de importantă din prisma alegerilor ce băteau la ușă. Iar intelectualii pe care îi reprezenta profesorul universitar, criticul, istoricul literar, romancierul și poetul G. Călinescu erau artiștii, în general, și scriitorii, în particular. Cu ce se ocupau aceștia, când cei mulți și obidiți munceau până la epuizare? Cu arta, oricare va fi fost ea, dar care avea nevoie de lămuriri suplimentare, dacă se dorea îmbrățișată și de „muncitorii manuali“. De aceea, directorul și editorialistul „Națiunii“ va reveni curând în „România viitoare“, de data aceasta cu un articol intitulat Arta și lumea, semnat Gh. Călinescu și publicat la 1 septembrie 1946, la pagina de „Cultură pentru toți“. Nefructificat ulterior în „Națiunea“9, micul text va rămâne încapsulat în periodicul sibian, precum într-un bob de chihlimbar, ieșind la iveală abia la finele anului trecut, în timpul defrișării periodicelor românești mici și mijlocii pentru definitivarea celei de-a treia serii a Bibliografiei relațiilor10. Iată articolul călinescian cvasiinedit, scris cu aproape 80 de ani în urmă.
Arta și lumea11
Majoritatea artiștilor și intelectualilor, în consensul aproape unanim al publicului, cer ca artistul să se coboare în mijlocul vieții, să ia act de problemele momentului și să dea în fine veșmânt aspirațiilor celor mulți. Câțiva, excesiv estetizați, au o mică strâmbătură a feței. Însă pe nedrept. Estetica cea mai absolută nu-i în contrazicere cu acest deziderat. Când cititorul arată ostilitate față de o poezie prea alambicată și nedumerire în fața unei proze ce se pierde în analize de stări insolite și cețoase, nespunând nimic despre omenire, el are, esteticește, un sentiment just. Marea artă e o expresie a vieții elementare și în principiu vorbește sufletului obștesc.
Confuzia se poate naște în legătură cu noțiunea de viață. Unii îmboldesc pe artist să înregistreze prezentul imediat, evenimentul, și califică producția după gradul de confirmare la moment. De fapt, a exprima viața înseamnă a te abstrage de evenimente, ridicându-te la un concept. „Viața“ operei de artă reprezintă un absolut, valabil aspațial și atemporal. Rascolnicoff nu-i omul rus din secolul 19, el este Omul. Însă ca să ajungi pe promontoriul de unde se zărește viața în universalitatea ei, trebuie să te urci pe treptele evenimentelor. Cine le ocolește, rămâne în vid. Unii elaborează evenimentul, cei mai mulți îl înregistrează ca atare, dar sub unghiul universalului. Când îți arunci ochii asupra vechii mari poezii, constați că ea de fapt e o cronică. Sculptorii antici ciopleau în piatră simulacrele zeilor oficiali, ale oamenilor politici și ale celebrităților zilei. Ei nu fabricau sintetic. Dar azi aspectul cronologic s-a estompat.
Din punct de vedere al rezultatelor absolute, existența diurnă [a] artistului ne este indiferentă, pentru procesul artistic însuși problema nu-i neglijabilă. Un artist apatic și nevibratil la timpul lui, e un estet debil12. Toți marii poeți, așa de abstracți în opera lor, au fost ca oameni niște cetățeni, viguros polemici cu pasiunea civicului. Dante, exilatul din Florența, și-a aruncat în Infern toți adversarii politici. Zadarnic am afirma că artistul trebuie să se coboare la gest. Contra inerției nu se poate lupta. Adevărul este că marele artist visează în chip necesar în mijlocul colbului evenimentelor, dând viziunilor ieșite din efemeritate sigiliul transcendent, în timp ce izolatul se sterilizează. Artist se cheamă individul care scoate plastic din eveniment semnificația absolut umană.
Calitatea de cetățean contemporan a artistului implică social vorbind o adeziune la disciplina muncii. Artistul e un lucrător foarte calificat, îndatorat să producă. Pentru fericirea colectivă n-ajunge numai pâinea. Omul simte și foame intelectuală. Există azi alături de sabotajul economic, un sabotaj artistic, o anume rezervă a publiciștilor stând inactivi, ca și când ar voi să sugereze dificultăți de lucru, de altfel obiectiv inexistent. O oarecare vină o au și acei publiciști care solicită încadrarea în viață a artei, ei înșiși rămânând simpli teoreticieni, fără activitate artistică reală. A venit vremea dar ca toți muncitorii de specialitate să reintre în nobila uzină a fabricatelor spiritului.
Fără îndoială, producțiile noastre sunt pentru toată lumea, ele tind a fi niște bunuri populare. Obiecția esteticianului, că anume aspecte scapă înțelegerii mulțimii, nu infirmă postul difuziunii totale. O operă perfectă ar fi aceea a cărui conținut elementar, ca pură cunoștință, ar fi la înțelegerea oricui. Hamlet constituie o operă universală și deci populară, căci cazul uman al fiului, răzbunându-și tatăl, vorbește oricărui suflet. Artă pentru popor înseamnă așadar artă clasică, îndreptată spre esențialul uman. Ce-ar fi marea arhitectură fără aprobarea mulțimilor, ce-ar fi teatrul fără spectatori.
Arta pentru popor nu se confundă totuși cu arta de popularizare. Nu e nevoie să ne „coborâm“ ci să ne consolidăm pe fundamente. Mulțimea trebuie însă educată spre a-și cultiva nevoia de fericire prin spirit. Muzica lui Bach e accesibilă și țăranilor.
O ultimă precizare. Numele lui Gh. Călinescu va apărea de mai multe ori în „România viitoare“ în anii următori, până la 1 mai 1949, când ziarul își schimbă denumirea în „Lupta Sibiului“. Este vorba însă de o pură coincidență de nume, semnatarul articolelor și notelor din 1948 și 1949 fiind un corespondent de presă sindicalist care îi va ține la curent pe cititorii ziarului în legătură cu activitatea telegrafiștilor din județ.
__________________________________________
1 George Neagoe, Mizantropul optimist. G. Călinescu și (de)stalinizarea României, Editura Cartea Românească, București, 2015, p. 227.
2 Ibidem, p. 189.
3 G. Călinescu la «Națiunea» (cu evocare de M.I. Dragomirescu), „Manuscriptum“, an VIII, nr. 4 (29), 1977, p. 158, apud George Neagoe, op. cit., p. 89.
4 Conferința d-lui prof. univ. Gh. Călinescu la Sibiu, „România viitoare“, an III, nr. 156 (463), 12 iulie 1946, p. 2.
5 Conferința dlui Prof. Univ. G. Călinescu despre „Încadrarea intelectualilor în democrație“, „România viitoare“, an III, nr. 159 (466), 16 iulie 1946, p. 1, 3.
6 „Națiunea“, an I, nr. 108, 1 august 1946, p. 1.
7 „Națiunea“, an I, nr. 109, 2 august 1946, p. 1, 2.
8 „Națiunea“, an I, nr. 110, 3 august 1946, p. 1, 2.
9 În ziua publicării articolului Arta și lumea în cotidianul sibian, G. Călinescu nu semnează niciun alt text în „Națiunea“.
10 Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice, seria a III-a, 1945-1964, lucrare aflată în curs de publicare, primul volum fiind tipărit de Editura Academiei Române în decembrie 2023.
11 Gh. Călinescu, Arta și lumea, „România viitoare“, an III, nr. 197 (504), 1 septembrie 1946, p. 2.
12 În revistă, „debit“.