Romancier cu explozie întârziată, publicând primul roman notabil, Faima de dincolo de moarte, în 2001, Constantin Arcu reacționează prompt la fenomenul pandemiei terifiante care a bulversat echilibrul lumii contemporane, cu cinci ani în urmă. Conform datării finale (28.08.2022), romanul Tramvaiul 13 a fost scris în mijlocul universului dominat de spaimă și teroare, până în momentul când molima Corona-virusului dispare, învinsă de forța (sau răbdarea) umană. Reflectând dimensiunea malefică a pandemiei, prozatorul procedează metodic, în manieră clasică, ordonând firele acțiunii, inițial, în două planuri narative alternative. Protagoniști sunt tipograful Nae Panait, afacerist după ’89, și avocatul Geo Minea, a căror evoluție este proiectată pe fundalul istoriei familiale. În a treia direcție narativă, configurată după câteva capitole, apare în prim-plan și fratele lui Panait, șoferul de Salvare Anton, ambii fiind menționați ca fii ai bătrânului Oreste, personajul central din Faima de dincolo de moarte. Iar în ultima parte romanescă, se alipește protagoniștilor un erou de tranziție între contrarii social-etice, Alex Dorian, numit șeful Consiliului de administrație al stabilimentului de gerontologie, care pare să-și revendice prerogative auctoriale. El vine din afara lumii distopice impregnate cu moravuri balcanice, de la Paris, în care a trăit o vreme, sau de la Viena, unde a rămas iubita lui Sonia.
Dacă tipologia personajelor centrale este riguros conturată, fiind portretizate pe fondul faptelor și opțiunilor morale, aria geografică a narațiunii rămâne enigmatică, prin sugestie generică: un „târg“ provincial din Bucovina, denumit spre sfârșit cu inițiala localității R. Dar locul ficțiunii cu substanță reală devine unul simbolic, acțiunea demarând din tramvaiul cu cifră fatidică sau „tramvaiul bătrânilor“, convocați aici de o nou-înființată „Agenție pentru Vârstnici și Persoane cu Handicap“ spre a fi consemnați în evidența întocmită ad-hoc de „fantomatica“ Jana, viitoarea directoare a unui spital terapeutic, „stabiliment pentru seniori“. Scopul umanist al pseudo-recensământului fiind să-i protejeze pe vârstnicii de peste 60 de ani de agresiunea tinerilor („nebunia juvenilă din stradă“), incitați de măsurile restrictive și contradictorii ale autorităților, care declanșează cu sălbăticie „vânătoarea de pensionari“. În contextul în care „lumea a devenit un teatru de operațiuni aflat sub felurite interdicții. Sub ocupație“, înlănțuirea evenimentelor tragice este văzută din perspectiva unui narator omniscient, care intervine adesea în relatarea monologică pentru certificarea adevărului istoric („Pentru ca posteritatea să nu facă presupuneri greșite, consemnez că…“ etc.). Conform repartiției din tramvaiul 13, primii protagoniști ai romanului se reîntâlnesc atunci când se internează în utopicul Centru de gerontologie (recuperare și întinerire), înființat de afaceriști speculanți, sub direcția șarlatanului pseudo-mistic Gogu Voineag.
Din acest moment crucial, unghiul de vedere panoramic al autorului transformă romanul pandemiei coronavirus într-un conglomerat epic, cu accente apăsate de parodie, satiră și ironie. Parodia vieții parazitare este ilustrată prin grupul de petrecăreți fără idealuri, care își petrec mai tot timpul pe terasa emblematică „La ultimul bănuț“. Deprinderea parodică este prelungită asupra personajelor ridicole promovate în funcții ministeriale, cum e cazul oportunistei fără studii Monalisa Atzheimer, ajunsă secretar de stat la „Agenția pentru vârstnici“. Excelând în satirizarea politicienilor de conjunctură, prozatorul se referă la alianța de interese din jurul unui partid denumit UPR. Pe un „fundal de sfârșit de lume“ din depresiunea R. – cum specifică naratorul –, nevolnicul jandarm Cristi, fiul lui Panait din prima căsătorie, se transformă subit într-un vizionar religios cu însușiri terapeutice, fiind declarat Sfânt cu proorociri apocaliptice pentru necredincioși. „Sfântul Cristi de la R.“ este perceput ca Salvator al umanității („un om cu mare credință în Dumnezeu, care va mântui neamul nostru“) și apărător de stirpe divină al dreptății într-o lume a corupției și agoniei. El conduce lumea răzvrătită împotriva străinilor care au jefuit pădurile înspre Fabrica de cherestea din târg și autoritățile trimit o tanchetă militară (prototip al tramvaiului 13) pentru a-i împrăștia pe manifestanți. Într-un final dramatic, relatat în manieră fantastică, Sfântul este salvat de tatăl său Nae Panait, care se aruncă în fața tanchetei, ca un martir ce își ispășește păcatele. Liantul găsit de romancier pentru sudarea evenimentelor este viața ca renaștere, învingând moartea nu doar în plan metafizic. În acest sens, finalul romanului este pigmentat cu o scenă erotică, sub semnul regenerării și al perpetuării ființei umane.
Înzestrat cu spirit critic și demistificator, înfățișând o lume în derivă dominată de forța răului, autorul Tramvaiul-ui 13 pare că s-a format la școala prozei sud-americane realist-fantastice, în privința reflectării istoriei în viziune apocaliptică. De la Augusto Roa Bastos (Eu, supremul) până la Războiul sfârșitului lumii, romanul lui Mario Vargas Llosa de critică acidă a fanatismului utopic. Un indiciu al influenței creatoare se află în ciclul însemnărilor de călătorie al prozatorului român, Prin lumea largă (2018-2020), din care se desprinde Însemnare a călătoriei mele în America de Sud. E de admirat Constantin Arcu pentru curajul estetic de a explora fenomenul ciumei postmoderne, cu timbru camusian, un fenomen complex din realitatea imediată cu amploare inimaginabilă. În cadrul romanului românesc doar Gabriela Adameșteanu din câte știu, s-a încumetat să abordeze tema pandemiei din istoria recentă. Într-un roman cu altă prioritate tematică, Voci la distanță (2022), G. Adameșteanu expune în câteva capitole o viziune pesimistă asupra spitalului înțesat de bolnavi virusați fără scăpare, cu tendința de a prezenta caricatural mediul medical. În schimb, E. P. Botoncea, în romanul Numele meu este Tu (2020), reflectă lupta cu virusul ucigător din interior, fiind medic de profesie. Din această perspectivă intimă, lupta cu moartea este câștigată nu doar prin efortul umanitar al dispozitivului medical, ci și prin dragostea nestinsă a protagoniștilor romanului; cu referință mitologică la Orfeu și Euridice.