Uniunea Scriitorilor – obiective, priorități
Alegerile de la Uniunea Scriitorilor s-au încheiat cu victoria previzibilă a lui Varujan Vosganian, care este noul președinte al Uniunii Scriitorilor: un președinte cu calități certe de conducător. Vicepreședinte a fost ales, la propunerea președintelui, Angelo Mitchievici, și el o nominalizare foarte bună. Ei doi, împreună cu echipa de conducere executivă, au o misiune care nu e deloc simplă, să găsească soluții pentru multiple provocări.
O problemă presantă a acestei organizații scriitoricești este asigurarea succesiunii firești a generațiilor. Uniunea este îmbătrânită, se constată cu ușurință, iar promoțiile mai noi de scriitori nu se arată interesate să intre în această structură instituțională. Tradiția de peste un veac a Uniunii, succesoarea Societății Scriitorilor Români, din care au făcut parte toate numele glorioase, imperisabile ale literaturii noastre, nu-i convinge pe tineri să-și dorească să li se alăture acestora într-o continuitate benefică. Nici forța instituțională considerabilă a USR – ea este probabil cea mai puternică organizație de acest fel din Europa, cu numeroase programe culturale și sociale și cu beneficii apreciabile pentru membrii săi. De aceea, așa cum s-a anunțat din primele momente, atenția conducerii USR se îndreaptă, prin proiecte precis țintite, spre tinerii scriitori. Ei trebuie să vină spre USR nu ca o favoare pentru noi, cei care deja suntem înăuntru, ci în avantajul, în folosul lor înșiși, pentru ființarea normală a literaturii române.
Felul nereprezentativ în care literatura română de astăzi figurează în manualele școlare și în bibliotecile publice este și el un motiv de îngrijorare, iar Uniunea Scriitorilor are între obiectivele și responsabilitățile sale și rezolvarea acestui neajuns.
O altă direcție de acțiune este dată de prezența anemică și cumva la întâmplare a literaturii române în străinătate: de aceea se impune crearea unui program coerent de traduceri ale unor cărți românești de valoare.
De asemenea, este o realitate: vocea scriitorilor români de astăzi se aude foarte slab în societatea românească. Or, fără scriitorii exponențiali, fără cărțile lor, această nație este mult mai săracă. Oficialii politici, în primul rând, trebuie făcuți să înțeleagă acest adevăr simplu. Însă, evident, pentru o revenire în prim-planul scenei a literaturii, e nevoie de o prezență activă a scriitorilor, prin inițiative individuale, dar și colective, ale asociației noastre în întregul ei.
Vizibilitatea scriitorilor români este și ea o preocupare permanentă pentru organizația noastră de breaslă: așa încât, e potrivit ca programe precum România literară Tv și O hartă vie a literaturii române nu doar să continue, ci să se extindă cu noi forme de mediatizare vizuală.
O consolidare a condiției scriitorilor printr-o colectare corectă a timbrului literar se numără în mod firesc printre priorități.
Sunt, cum se vede, atâtea ținte de atins și e mult de lucru. Putem spera că cei aleși în fruntea Uniunii, împreună cu toți membrii, vor avea determinarea și energia să poarte lupta și s-o câștige. Șansele de reușită cresc considerabil dacă vom renunța la discordie și vom descoperi și vom folosi ca pe o pavăză ceea-ce-ne-apropie. (G.C.)
Au început să se sinucidă roboții?
Știrea sună așa: un robot android care era angajat la primăria din Gumi, un oraș din centrul Coreei de Sud, s-ar fi sinucis. Pare că s-a aruncat în gol din capătul unor scări aflate în respectiva clădire publică. Autoritățile locale au deschis o anchetă privind acest sfârșit suspect. Robotul avea legitimație de serviciu ca orice alt angajat și lucra de circa un an în acea instituție, cu un program zilnic cuprins între orele 9 -18. Colegii, oameni-oameni nu roboți!, au deplâns dispariția lui: „Era unul dintre ai noștri“, au spus ei despre robotul dezvoltat de compania californiană Beer Robotics.
O altă întâmplare, tot cu personaje-roboți, vine din Arabia Saudită. Acolo, Muhammad, primul robot umanoid arab, a pus mâna, în mod nepotrivit, pe fundul unei doamne chiar la evenimentul de prezentare publică a sa.
De aici până la predicția lansată de excentricul miliardar Elon Musk, „Viitorul președinte al Americii s-ar putea să fie un robot“, nu e decât un pas.
Toate poveștile acestea despre inteligența artificială, care concurează cu puterile omenești și le întrece, ne proiectează într-o lume golemică, pe cale de a deveni, iată, lumea noastră: mașina capătă viață și capătă sentimente, inclusiv unele negative extreme, care duc la suicid. Ceea ce mintea noastră imagina distopic a prins contur în realitate? Poate da, poate nu. Noi credem că nu. Gândirea și simțirea umană sunt indeniabil mai complexe, iar labirintul care e sufletul omului nu poate fi egalat de AI. De aceea, nici creativitatea literară umană nu poate fi cu adevărat concurată de roboți.
Totuși, suntem convinși că AI, chiar așa cu posibilitățile sale de exprimare limitate cum le considerăm, ar fi în măsură să producă niște compuneri literare acceptabile în comparație cu însăilările unora dintre cei ce se închipuie scriitori și asaltează/ agresează redacțiile cu aberațiile lor. O, dacă diletanții, în loc să se chinuie ei înșiși, ar comanda unor roboți scrieri pe care să și le însușească contra cost, atunci peisajul literar sigur s-ar curăța de atâtea dintre numeroasele, prea tristele rătăciri textuale și aerul ar fi mai respirabil. (Cronicar)
Poezia – Port la Dunăre
La Galați, în perioada 27-30 iunie, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Literatură Poezia – Port la Dunăre. Programul manifestărilor a fost foarte bine gândit, cu evenimente diverse și deosebit de interesante. Astfel, în cele trei zile, s-au desfășurat patru lecturi de poezie: trei recitaluri susținute de membrii Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor, de alți poeți participanți și de poeții invitați din străinătate (din țări riverane Dunării) și o Gală a Poeziei, cu versurile poeților invitați din țară; cu totul, au fost peste șaizeci de poeți care și-au prezentat versurile. Pe lângă acestea, au avut loc un vernisaj plastic având ca temă Pictura – Port la Dunăre, lansarea unui volum de poezie bilingv al unei poete din Ucraina, Liudmyla Diadcenko, un workshop susținut de Angelo Mitchievici, cu tema Sfârșitul aventurii sau aventura fără sfârșit; au fost marcate, prin lansări de carte și recitaluri din lirica lor, centenarul nașterii lui Ben Corlaciu și al Ninei Cassian, ambii poeți născuți la Galați; pe nava Kaptan M., cu care invitații au făcut o plăcută croazieră pe Dunăre până la noul pod peste fluviu, s-a derulat un concert de fluier și chitară susținut de Ivan Hristov și Petar Chuhov din Bulgaria și un recital extraordinar al actriței Daniela Nane; conferința cu tema Permanența Dunării a încheiat ciclul acestor manifestări literare. Sunt de amintit și momentele muzicale de calitate ale elevilor de la liceul de muzică, precum și alte realizări, de pildă cele de la capitolul tipărituri – numărul special al revistei „Dunărea de jos“ dedicat festivalului, ingeniosul jurnal de bord ori programul festivalului imprimat într-un format original și atractiv.
Organizatorii Festivalului au fost Uniunea Scriitorilor din România Filiala Sud-Est, Primăria Municipiului Galați, Consiliul Județean Galați și Centrul Cultural Dunărea de Jos; în parteneriat cu Fitralit, Editura Cărțile Tango, Institutul Liszt, Asociația de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos, Consulatul General al României la Vârșeț, S.C. Cotnari S.A., S.C. Opanis S.A.
Desigur, s-ar cuveni să menționăm și numele celor care au contribuit la reușita Festivalului. Însă lista ar fi mult prea lungă și ne e teamă să nu uităm pe cineva. Un nume nu poate fi totuși ocolit: cea care a conceput și a manageriat impecabil acest proiect cultural este poeta Florina Zaharia, președinta Filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor. Meritul de a fi creat un eveniment literar absolut semnificativ ca amploare și consistență, care pune Galațiul pe harta literară națională, trebuie să-i fie recunoscut și salutat. (Cronicar)
Din revistele literare
Un articol excelent intitulat Franz Kafka nu vrea să moară semnează Ion Vartic în revista „Apostrof“ (nr. 6): „Scriitorul de tip Kafka este, deci, unul fără trup și, în conse cință, extrem de vulnerabil, întrucât nu are masă corporală (sintagma e chiar kafkiană, el fiind fascinat în mod instantaneu de cei ce o posedă, precum în exces, tatăl său Hermann Kafka). Ca să te deschizi înspre lume, ca să ieși în câmpul descoperit al vieții, trebuie să ai corp din abundență, trebuie să ai masă corporală: altfel ce să consumi în luptă și cu ce să agresezi realitatea? Or, deși lung și subțire ca o spadă, corpul fără corporalitate kafkian este neputincios în fața vieții, nefiind, cum am văzut, decât «o concentrare înspre literatură»; de aceea , el se închide în fața lumii, se retrage însângerat de săgețile agresive ale realității…“. Din același număr al revistei clujene: Aristocratul Ibrăileanu de Antonio Patraș, În (același) timp și spațiu, un poem-eseu de Emil Hurezeanu, rubrica Dosar: Nicolae Bagdasar – Scrisori de la Liviu Rusu și ancheta revistei cu tema De ce (mai) scrieți?. (Cronicar)