Latin aș fi, de n-aș fi fost și dac. Plus povestea Agnodicei

Cînd eram elev în generală, am căzut în capcanele istoriei oficiale predate nouă și m-am considerat mai mult dac decît roman. Romanii erau cuceritorii, imperiul puternic, noi eram oamenii pămîntului, dacii de treabă, gospodarii care au rămas, un pic, cu sîngele amestecat după retragerea romană. Îl iubeam pe Decebal, așa cum l-am văzut în filmul Dacii, îmi plăceau dacii neaoși din Columna, îl admiram pe Cotyso, cel sacrificat. Samizegetusa era simbolul rezistenței noastre în fața cotropitorilor. I-am învins cu brînză, barză, viezure!

Spre deosebire de mulți români rămași neaoși, eu m-am deșteptat în adolescență, „am văzut și alte filme“, cum ar veni, și am admirat Imperiul Roman. O admirație care, amplificată, continuă și azi. Mai ales de cîțiva ani, de cînd locuiesc în Provence (nume dat de romani regiunii din Sudul Franței) și văd la tot pasul vestigii romane, admirația a devenit pasiune. Îmi pare rău că nu am învățat latina (la Filologie, la română-franceză, era o materie secundară în care ne chinuiam să traducem cîteva texte clasice și să scandăm „Aeneadum genetrix, hominum divomque voluptas, alma Venus, caeli subter labentia signa“ și altele.

Din păcate, nu mi-a rămas destul timp, de acum, să învăț latina și să citesc, în original, marile texte ale antichității. Buchisesc, doar, inscripțiile de prin fostele cetăți romane care au ajuns la muzeu. Poate că, dacă aș fi început mult mai devreme, aș fi ajuns să-l citesc pe Gaius Julius Hyginus, autor de la începutul primului mileniu al erei noastre, și să aflu din cartea lui, Fabulae, povestea Agnodicei. Cum nu am citit-o în latină, iată, am aflat-o de pe Internet.

S-a spus adesea că Istoria Antică nu a reținut nume de femei. Așa e, dar o Elena din Troia sau o Cleopatra au schimbat total istoria făcută de bărbați! Agnodice e și ea un nume interesant de femeie care, se zice, a schimbat cursul medicinei în Grecia antică. Gaius Julius Hyginus ne spune despre ea că ar fi trăit în Atena, în secolul IV înainte de Hristos, și că și-ar fi dorit să învețe medicina, profesiune interzisă femeilor. Pentru a reuși, Agnodice și-a tuns părul, s-a îmbrăcat în bărbat și a intrat la școala de medicină din Alexandria, sub îndrumarea lui Herophilus din Chalcedon, un medic antic cunoscut pentru lucrările sale în domeniul ginecologiei, căruia i se atribuie descrierea ovarelor. Agnodice devine, astfel, și o pionieră a schimbării de sex. Chiar dacă ea se identifica, pentru sine, ca femeie, ca să ajungă medic s-a dat drept bărbat. Nu știu cum se numește asta în terminologia actuală a politicilor de gen, și nici nu-mi bat capul să aflu. Cert este că a practicat moșitul (în asta s-a specializat) îmbrăcată ca bărbat.

Hyginus povestește că, într-o zi, Agnodice ar fi vizitat o femeie gata să nască, doar că acesteia îi era rușine să se dezbrace în fața unui bărbat. Ca să o convingă să o accepte, Agnodice și-ar fi ridicat tunica și i-ar fi arătat că e femeie.

Invidioși pe succesul lui Agnodice (am spus lui, pentru că era aparent un bărbat), mai mulți medici atenieni au venit cu acuzația că ar avea un comportament seducător față de femei și de aceea este atît de solicitat(ă). Tot mai multe femei voiau să nască asistate de Agnodice.

Supusă unei judecăți în Areopagus, Agnodice ar fi recurs în apărarea sa la „anasyrma“. Adică la ridicarea tunicii pentru a arăta judecătorilor săi că e femeie și că deci nu seduce pacientele din postura de bărbat. Convinși că e femeie, jurații au condamnat-o pentru practica ilegală a medicinei, dar femeile din înalta societate a Atenei, care au născut cu Agnodice, au salvat-o și au determinat anularea condamnării. De atunci, se pare, regula care interzicea practicarea medicinei de către femei ar fi fost mai permisivă.

În discuțiile specialiștilor despre gestul Agnodicei s-a ajuns pînă la compararea sa cu Sfînta Elena, martirizată în anii persecuției lui Valerian. Convertită la creștinism, fiică a lui Filip, guvernator al Egiptului, Elena părăsește casa tatălui său îmbrăcată în bărbat. A ajuns stareț de mînăstire, tot cu identitate de bărbat. Se spune că și ea a vindecat o femeie de o boală și, ulterior, refuzînd avansurile acesteia, a fost acuzat(ă) de adulter. A fost dusă la tribunal unde, îmbrăcată în bărbat, s-a opus tatălui său. Și-a dezvăluit identitatea de femeie arătîndu-și sînii. A fost iertată, iar tatăl Elenei s-a convertit și el, devenind episcop de Alexandria și, apoi, prin grija împăratului, martir. Elena s-a refugiat la Roma, unde a convertit mai multe femei, executată fiind, așa cum i s-a arătat și în vis, de ziua nașterii Domnului, pe 25 decembrie 258.

Fără să-mi fac un păcat, consider că gestul arătării sînilor a continuat de-a lungul istoriei, astăzi numindu-se topless.

Să revin la gestul ridicării tunicii, numit „Anasyrma“. Am citit că el e parte a unui ritual străvechi de arătare a sexului, prezent și în alte civilizații. Discuțiile despre „autenticitatea“ Agnodicei și despre rolul anasyrmei încă nu s-au încheiat, dar eu mă opresc aici. Semnalez doar că urme ale acestei ridicări ostentative de fuste se află în mai noul dans French can-can. Această ridicare a poalelor în cap în public, în afara sălilor de spectacol, a decăzut din rangul de ritual în acela de exhibiționism. Deocamdată.