Pentru că amintirea momentelor frumoase pe care ni le-a dăruit un creator atenuează șocul despărțirii, voi încerca să urmăresc firul unor astfel de amintiri.
După ce îi urmărisem cîteva lucrări la televiziune și la spectacolele Școlii de Coregrafie, am început să scriu despre creațiile Adinei Cezar, balerină la Opera Națională București, din 1974, adică din momentul când a pășit hotărât pe direcția unui limbaj nou, constituind, împreună cu foarte tânărul pe atunci Sergiu Anghel, Grupul de dans contemporan. Spectacolul alcătuit de cei doi coregrafi, alături de care intraseră în acest Grup și Natașa Trăstaru, Natașa Drăgoescu și Cristina Crăciun, spectacol prezentat la Teatrul Țăndărică, se numea CONSENS, dar consensul între cei doi era de aspirații cum scriam atunci, căci creațiile fiecăruia se conturau diferit. Ale Adinei erau mai dinamice, cu ample desfășurări spațiale și cu ecouri de jazz, printre cele mai împlinite lucrări din recital fiind piesa ei Ostinatto (muzica H. Cowell) sau Aripi (muzica Waters), care aparținea totuși ambilor coregrafi. O altă noutate a acelui recital era faptul că el se desfășura pe scenă, în ambianța sculpturilor lui Alexandru Călinescu-Arghira. Pornită pe acest drum al înnoirilor, în 1979, Adina Cezar a construit grupul de dans Contemp, care a debutat la Teatrul Mic, cu un spectacol al interferențelor între dans, muzică și plastică scenică, Țara lumii, care reunea colaje muzicale realizate de compozitorul Corneliu Cezar, coregrafiile lui Sergiu Anghel, care au constituit rampa sa de lansare și plastica pictoriței Wanda Mihuleac, Adina dansând și ea în piesa Self, pe muzică progresivă, cu ecouri de muzică japoneză, ecouri ale teatrului tradițional japonez regăsindu-se și în mișcare.
M-am reîntâlnit cu Adina Cezar la primul Panoramic de balet contemporan de la Focșani, în 1981, la care a participat cu grupul de dans Contemp, creat de ea, nou prilej de punere în valoare a creațiilor lui Sergiu Anghel, dar și la următorul Panoramic, din 1982, unde am revăzut-o și ca dansatoare, pentru ca la cea de a treia ediție din 1983 să o întâlnesc în dublă ipostază de dansatoare și de coregrafă, într-o satiră parodică, Dragă Wolfgang, pe muzică de Mozart, un gen pe care coregrafa Adina Cezar l-a dezvoltat cu succes. Peste doi ani, în 1985 îi reîntâlneam creațiile chiar pe scena Operei Naționale București, într-o Seară de balet modern, inițiativă rară și binevenită pe această scenă, în care a prezentat două piese pe muzică de Corneliu Cezar, Ziua neînserată și Alpha-Lyrae, în prima asociind mișcări moderne și neoclasice într-un dans ce urmărea viața unui cuplu, iar celălalt fiind un dans al dualităților dorit ambigue, bine condus, amestec de prețiozitate și de firesc, amestec de relații clare și echivoce, pe muchie de cuțit, între trei personaje.
În 1986 am invitat compania Contemp la Muzeul Național de Artă al României, în cadrul Studioului Artele Plastice și Dansul, creat de mine, muzeograful care eram atunci. Studioul fusese răspunsul meu la constrângerile cadrului cultural-politic, din acel moment, când muzeele au fost obligate să se autofinanțeze. Artiștii participau gratuit, bucuroși că au un spațiu unde să se exprime, iar Muzeul vindea bilete publicului. A fost cel de al patrulea program al Studioului, intitulat Mâna cugetă și descoperă gândul materiei, în care istoricul de artă Codruța Cruceanu glosa pe marginea sculpturilor lui Brâncuși, Moore și Barbara Hepworth , iar coregraful Sergiu Anghel, în piesa Chemarea copiilor minune, punea în dialog grupul coregrafic Contemp, format din Adina Cezar, Liliana Tudor, Ortansa Niculescu și câțiva elevi ai Scolii de Coregrafie cu muzica unor grupuri muzicale precum The Beatles și Weather Report, concurând prin fototramele sale cu sculptura.
O adevărată victorie a trăit-o Adina în 1991, când Ministerul Culturii a înființat în cadrul Operei Române, alături de trupa mare de balet a Operei și o companie de dans contemporan, compania Contemp condusă de Adina Cezar. De fapt s-a oficializat formațiunea de dans contemporan înființată de Adina Cezar și Sergiu Anghel în 1973 și chiar dacă trupa s-a mărit până la nouă dansatori, ea se sprijinea tot pe nucleul anterior, alcătuit din Adina Cezar, Sergiu Anghel și Liliana Iorgulescu, cum s-a văzut chiar de la premiera din primăvara lui 1991 cu spectacolul Posibile proiecții. Majoritatea lucrărilor au purtat semnătura Adinei: Periplu sentimental, pe muzică populară spaniolă, Posibile proiecții, care a dat și titlul întregului spectacol, pe muzică de Mozart, o piesă încărcată de senzualism, dar și de poezie, marcată de dramă dar și de umor, apoi lucrarea Dintr-una într-alta și în fine, piesa Aripi, excelent interpretată de Liliana Iorgulescu. Spectacolul a fost un punct de vârf în creația de coregraf a Adinei și cu o singură piesă nouă, a Lilianei Iorgulescu, Cealaltă față, l-am revăzut și în Festivalul Internațional „George Enescu“, ediția a XII-a. În toamna lui 1992, am întâlnit compania Contemp la Festivalul Internațional de Creație Coregrafică de la Iași, care, sub genericul Viața, o călătorie, pe muzică de Adrian Iorgulescu, a prezentat o compoziție coregrafică în care prima parte era semnată de Liliana Iorgulescu, iar cea de a doua de Adina Cezar, dovedind persistența coregrafei pe drumul unei creații personale originale. Compania Contemp a fost prezentă și în anul următor la cea de a II-a ediție a Festivalului ieșan, cu spectacolul Posibile proiecții, care a evidențiat din nou capacitatea de invenție coregrafică proprie Adinei Cezar. Următorul spectacol al companiei, Fereastra roz, l-am urmărit la Teatrul Evreiesc de Stat, unde compania se mutase între timp și, din nou, ne-am bucurat de secvențele coregrafice de o deosebită valoare plastică concepute de Adina, Fereastra roz, pe muzică de Chopin și Mozart , Întâlniri ratate, pe muzică de jazz pe motive de folclor evreiesc, și Punctul de plecare, pe muzică de Ștefan Niculescu, care sugera, cu ajutorul unui imens tub transparent, tunelul pe care simbolic îl parcurge sufletul în momentul trecerii către un alt plan existențial.
Din nou, compania Contemp a participat, alături de alte companii și la ediția din 1995 a Festivalului „George Enescu“, pe scena Teatrului de Operetă, dovedind prin piesele selectate din spectacole anterioare, cât și prin piesa în premieră, Organul pierdut, pe muzică de Dan Dediu, că trupa ajunsese la un nivel de unitate stilistică și de sincronism care-i conferea personalitate. Ulterior, întreaga companie a avut prilejul de a-și pune în valoare calitățile interpretative, prin colaborarea cu coregrafa canadiană Sarah Bild, în spectacolul Prag, montat de aceasta la Contemp. Și în fine, mereu călătoare, compania Contemp a prezentat în 1999 o altă premieră, Zi-Noapte-Zi, în regia și coregrafia Adinei Cezar, pe scena Teatrului de Operetă, cu o piesă în care romantismul era privit ușor nostalgic pe muzică de Claude Debussy și Fréderic Chopin și apoi pus în contrast cu duritatea și însingurarea epocii noastre, în piesa lui Adrian Enescu, Chopin virtual. Apreciată în calitate de coregraf, Adina a fost învitată și la Teatrul de Balet „Oleg Danovski“ din Constanța, unde a montat Ziua fără sfârșit, a compozitorului Corneliu Cezar, și Invențiuni, pe muzică de J.S. Bach (Moogsynthesizer). Mai târziu, sub directoratul doamnei Ana Maria Munteanu, Adina a fost din nou invitată la această companie, marcând Anul Caragiale cu lucrarea ei La douășpe trecute fix, cu Mitici, Amici și chiar personajul Caragiale cu baston și joben, în coregrafii consistente, dinamice, ingenioase ca invenție plastică. Drumul creativ al Adinei a continuat remarcabil și în 2004, la Festivalul Internațional „Săptămâna Muzicii Noi“, unde a dat întrupare scenică, în mod inspirat, compoziției lui George Balint Treceri. Șapte episoade muzicale pentru un spectacol coregrafic.
Având inițial o formație clasică, Adina Cezar a fost deschisă către oricare dintre direcțiile modernității ajunse la ea fie prin Stere Popescu (a dansat în Ciocanul fără stăpân creat de acesta și prezentat la Festivalul Internațional de dans de la Paris în 1965) sau prin decana acestui gen la noi, Miriam Răducanu, dar și-a construit treptat un drum al ei, dinamic, cu unele efluvii de senzualism, cu unele note parodice, încercând alteori să dea contur prin mișcare și unor idei, nu numai unor sentimente. A fost dansatoare, coregrafă, creatoare de instituții, deschise dansatorilor din jurul ei. În preajma ei s-au format creatori importanți ai dansului contemporan românesc: Sergiu Anghel, Liliana Iorgulescu, Vava Ștefănescu, actuala directoare a Centrului Național al Dansului București.