Voi susține, începând cu acest număr al revistei „România literară“, tradiționala Poștă a redacției, pe care o vom reboteza Corespondență literară. Amintita Poștă a fost onorată de nume ilustre de la Geo Dumitrescu, Ștefan Aug. Doinaș, la Ana Blandiana, Alex. Ștefănescu sau Constanța Buzea. Sper să le fiu de folos celor care îmi vor trimite primele lor încercări literare, sau oricum paginile de început, având încredere în obiectivitatea mea, pe cât este omenește posibilă. Voi avea ca principiu o maximă atenție la primele semne ale talentului, dar voi descuraja pseudo-literatura. Cu uimire, am descoperit cum, cel plecat dintre noi nu demult, marele critic și istoric literar Nicolae Manolescu, care în ultima vreme răspundea el însuși, răbdător, dar tranșant, începătorilor în „România literară“, apare, cum veți vedea, în patru din cele unsprezece ,,scrisori“ trimise de cei cărora mă adresez mai jos. Să mai adaug că Nicolae Manolescu rămâne o prezență, chiar dacă una invizibilă, dar vie, în memoria tuturor, debutanți sau scriitori maturi? (A.P.)
Cătălin Boghin
Eseul dvs., Netlingvistica, nu ne-a convins. Sunt lucruri mult prea cunoscute. Prezentarea romanului dvs., făcută de Bedros Horasangian, am reținut-o.
Petruș Andrei
Versificați idei acceptate de toată lumea, nu aduceți ceva nou, nu există nimic surprinzător. Sonetele trimise sunt corecte prozodic, dar atât, nimic mai mult.
I.R. Radu
Da, ne place textul dvs., Structuri, o scurtă proză mizând pe autenticitate (elaborată). Cele două personaje, Gheorghe și Pavel, au un dialog dur, iar înfruntarea lor este extrem de violentă. Gheorghe are ambiția de a deveni mare romancier, publică prin reviste etc. iar înainte de păruiala celor doi are în mâini un volum de Nicolae Manolescu. Mai mult, „picături(le) de sângele negru“ ale lui Pavel pătează „coperta lividă a Editurii Minerva“, unde apăruse volumul lui Nicolae Manolescu, Introducere în opera lui Alexandru Odobescu. Procedați post-modern, fără excese, trimițând în text la alți autori, de pildă, la nuvela lui Marin Preda, Calul, pentru a sublinia cruzimea din lumea satului, cruzime care nu lipsește nici din textul dvs. Finalul din câteva rânduri sugerează actul morții, cu ingeniozitate de prozator matur…
T.D.
Rândurile dvs. adresate regretatului critic Nicolae Manolescu au ajuns să fie citite de mine, concetățean cu dvs., prinși toți trei în jocul destinului. Vă respectăm dorința de a vă răspunde doar cu inițialele numelui. Am ales o poezie din cele trimise. Neobișnuit să mor Bunicul meu, căruia îi spuneam „tată-moș“, a murit la vârsta de 52 de ani și de atunci a încetat brusc să mai îmbătrânească. Tatăl meu, pe care l-am cunoscut când încă mai era tânăr, a murit la vârsta de 57 de ani și de atunci nu a mai îmbătrânit deloc, lucru ce vi-l pot demonstra cu fotografiile dumnealui. Numai eu, neconturbat am continuat să îmbătrânesc până am ajuns mai bătrân ca tata, ba chiar și ca „tata-moșu’“ , încât mi-e rușine că am îmbătrânit și încă nu știu să mor, deși dacă întind mâna ajung la capătul vieții, dar de unde stau eu în mine, nu văd că sunt bătrân numai rugăciunile mele sunt grele ca plăcuțele de plumb de la Sinaia.
Marius Mărăcinescu
Amintirile dvs. despre regretatul critic și profesor Nicolae Manolescu sunt emoționante, dar nu îndeplinesc din păcate exigențele publicării în revistă. Evocarea și replicile inserate în evocare mi se par prea personale, nu mă îndoiesc de adevărul lor, dar ele nu devin literatură, prin ceva care să le dea un statut simbolic. Sunt oricum o mărturie a dvs. despre un om de o mare civilitate și inteligență, apreciate de multă lume, așa cum un dialog cu Profesorul devenea, nu numai pentru dvs., un eveniment.
Constantin P. Popescu
Prozele dvs. atestă, fără îndoială, o experiență literară, demonstrată, nu mă îndoiesc, și în volumele de povestiri inventate, apărute la edituri recunoscute. Din păcate, tirajul minim, și acela mai mult nedifuzat, decât difuzat, v-a descurajat. Ne-a plăcut mai ales prima povestire, Conexiunea albastră, dintre prozele scurte trimise redacției. O vom propune spre publicare.
Florin Golban
Ne scrieți că doamna Virginia Popescu, căreia îi trimiteți și fotografia, autoare „de haiku-uri, de numeroase cronici și prezentări de carte“ , v-a încredințat că paginile dânsei despre volumul dvs. de versuri, Tăierea marginilor, le puteți publica oriunde. Dvs. credeți că în „România literară“ ar fi cel mai bine. Suntem de acord cu ultima propoziție, dar recenzia nu îndeplinește condițiile publicării… Ce mulți autori și autoare au numele de Popescu! Vezi răspunsul anterior. Mă număr evident printre ei.
Ana Maria Zlavog
Versificații cărora le lipsește timbrul liric individual, regretăm dar nu au ritmul interior care să le recomande spre publicare.
Virgil Răzeșu
Cu două rondeluri, Rondelul oglinzii și Rondelul vinului, nu ne-ați convins asupra resurselor dvs. poetice, care rămân secrete, deocamdată. Rondelul oglinzii e în plus cam riscant, ideologic, prin tenta sa antifeministă, publicându-l veți intra, astfel, în conflict cu regulile inflexibile decretate de corectitudinea politică. Aprigii ei comisari politici, care-i aplică normele, absurde de cele mai multe ori, vă vor sancționa.
Iagărău Alexandru
Ne-a impresionat propunerea dvs. directă de colaborare, drept pentru care o transcriem fără a ne putea abține de la unele comentarii. Înainte de toate, credem că relațiile comerciale între comanditar și furnizor nu se potrivesc în sfera literaturii, decât în unele cazuri excepționale, când este vorba despre autori notorii, celebrități recunoscute, care au un contract cu o editură. „România literară“ oricum nu are statut de editură, cum o considerați dvs., redacția sa publică doar după ce a ,,cernut“ atent tot cee ce a primit spre publicare. Nici editurile, cele serioase, nu publică fără a se asigura că au de a face cu scriitori validați de critica literară și de cititori. În general, nu se înșeală, cu privire la valoarea textelor din portofoliu, nici revistele, nici editurile. În cazul dvs., suntem însă puși într-o situație neobișnuită, ne propuneți niște poezii pe care ar urma să le scrieți. Despre calitatea lor intrinsecă nu știm absolut nimic. Dacă nu sunt ceea ce credeți că sunt? Iar cei „5 ani de experiență“, cum afirmați, sunt oare suficienți? Tudor Argezi, la o vârstă venerabilă, după multe decenii de „experiență“, ținea să mărturiseacă, fără echivoc, că în fața paginii albe se simte un debutant. Așadar, iată transcrierea promisă, încurcătura în care ne-ați pus, propunerea dvs. inversând relațiile obișnuite dintre autori și reviste: „Numele meu Iagărău Alexandru. Sunt scriitor cu 5 ani de experiență. Mi-aș dori să scriu câteva poezii pentru editura dumneavoastră. Dacă doriți să colaborăm vă aștept să mă contactați“. Noi, deocamdată, nu o vom face.
George Dimitriu
Vă întrebați dacă între caracter, pentru care citați definiția din DEX, și creația literară există o relație univocă. ,,Este influiențată (sic!) o operă literară de caracterul celui care a scris-o?“, vă întrebați dvs. Și „dacă scriitorul nu este un om de caracter personajele sale pot fi?… Iată câteva întrebări la care vă propun să meditați“ , ne îndemnați dvs., ca un profesor, care se adresează în clasă unor elevi… Vă vom asculta sfatul, deși nu trebuie să fiți sigur că întrebările puse de dvs. sunt originale, inedite. Între autor și operă nu există obligatoriu o legătură de continuitate și de identitate. Este bine să existe, desigur, dar Villon rămâne un poet extraordinar, deși a făcut parte din banda Scoicarilor, E.A. Poe bea peste măsură, dar este un poet al lucidității, Dostoievski juca pătimaș la ruletă, dar a scris pagini de o imensă profunzime și iubire, și mă feresc să dau exemple mai apropiate. Poezia adevărată nu înseamnă emoția încercată de autor, care poate avea fisurile lui morale, ci fluxul cuvintelor aduse în stare de incandescență de talentul poetului. În literatură, mijloacele stilistice devin mai importante decât stările de suflet sau trăsăturile de caracter ale autorului. Emoția poate declanșa poezia, o declanșează în cele mai multe cazuri, dar ea, emoția, ni se comunică doar cu și prin cuvinte. Sinceritatea în artă e un concept ambiguu. Nu vă iluzionați că ne-ați trimis un „eseu“ , sunt doar niște interogații banale, schematice. Veți putea descoperi frumusețea jocului intelectual strălucitor al adevăratului eseu, citind, de pildă, antologia de Eseiști spanioli, apărută în 1982, la Editura Univers, iar din literatura română o mulțime de volume vă stau la dispoziție de la cele ale lui Mircea Eliade, Nicolae Balotă, Constantin Noica, la Nicolae Manolescu, Alexandru George, Marin Tarangul, Horia-Roman Patapevici, Gabriel Liiceanu, Ion Pop, Ion Vartic, Marta Petreu, Alex.Cistelecan etc, etc.