Pe patru ianuarie a.c., în timp ce așteptam în brutărie să se scoată baghetele din cuptor, mi-am aruncat ochii pe prima pagină a ziarului la Provence, singura publicație care se vinde aici. Încă mai sînt localnici care dimineața consumă pîine și presă scrisă, cumpărate deodată. De obicei, cînd cumpăr bagheta mă uit la micul stand al ziarului local și citesc titlul mare, așa, în treacăt. De data asta mă uit și nu-mi vine să cred. Pe aproape toată pagina întîi, o fotografie mare: Bruce Springsteen. Gata, cumpăr și ziarul care costă exact cît bagheta. Îl răsfoiesc pe drum și aflu că The Boss va avea un concert pe 25 mai pe stadionul Velodrome din Marsilia. OK, pînă pe 25 mai am tot timpul să-mi cumpăr un bilet. De data asta n-am cum să-l ratez. Mai avusese concert, acum patru ani, mi se pare, la Montpellier, dar era complicat, drumul destul de lung din La Ciotat pînă acolo, trebuia să mă întorc noaptea. Clar, trebuie să merg la concert.
Ajung acasă și intru pe site-ul concertului să văd cît costă biletele. Ei, oricît ar costa, nu mai am cum să-mi cumpăr unul, s-au vîndut toate șaizeci de mii de bilete. În trei ore.
Cîți fani să aibă The Boss în Provence? Sînt dezamăgit, dar nu mă dau bătut. Caut la rubrica „pachete speciale“ și dau peste un ultim bilet la Tribuna VIP. Îl blochez și apoi văd prețul: 560 de euro. Un scurt consiliu de familie pentru a-mi pleda cauza. Da, e și cadou de ziua mea (care va fi în aprilie), și cadou de Crăciunul Viitor, plus că e „ceva ce-mi doresc de ani de zile“, „o dată în viață“.
Gata, cumpăr biletul. Mă relaxez — e ca și cum aș fi cîștigat o bătălie importantă. Mă simt un învingător. În plus, o mică mîndrie înflorește în mine: voi avea un loc privilegiat, de VIP, cu intrare dedicată pe stadion, cu un „cocktail dînatoire“, adică un bufet cu mîncare și băutură în Salonul oficial al stadionului. Plus accesul „privat“ la standul cu „marchandise“. Am învins! De acum, trebuie să protejez data asta în calendar. Să nu accept nicio invitație nicăieri („oricînd, dar nu pe 25 mai“). Va fi evenimentul anului.
Îl știu pe Bruce Springsteen de prin anii ’90, cînd mi-am cumpărat niște casete piratate cu Human Touch, Born in the USA, Nebraska și alte câteva. După aceea, l-am urmărit pe Internet, cred că i-am ascultat toate cîntecele. Deși politic nu mă simt apropiat de el, prietenul lui Obama, în rest îl admir. Între timp, a deveni miliardar, iar asta nu i s-a urcat la cap. Nu știu să-și fi cumpărat yahturi sau avioane private. E un miliardar care continuă să lucreze, să cînte și să transpire, la propriu, pe scenă în concerte de peste trei ore și jumătate, fără pauză.
Am fost impresionat de un reportaj în care l-am văzut pe el și pe Patti Scialfa, soția lui, cu care, uneori, cîntă împreună, la o ceremonie la New York. Nu una de high life, ci o simplă ceremonie de absolvire a școlii de pompieri. Samuel Ryan Springsteen, cel de-al treilea copil al lor, a vrut să se facă pompier, și asta a făcut. Nu Harvard, nu Yale, unde ar fi putut intra fluierînd, avînd în vedere averea familiei. Și acum e pompier în New Jersey și, deși e mezinul, e primul care l-a făcut pe The Boss bunic.
Da, aproape scandalos pentru standardele lumii spectacolului, Bruce Sprengsteen are trei copii cu aceeași soție. Cel mai mare, Evan James Springsteen, e muzician, iar Jessica Rae, fiica lor, e și ea o celebritate, fiind componentă a echipei de echitație a Statelor Unite.
Pe măsură ce se apropia 25 mai, ascultam tot mai multe piese cu The Boss. Am văzut că mulți dintre cei care umpleau stadioanele știau cuvintele la toate piesele, eu mă gîndeam să pot murmura, odată cu ei. Măcar cîteva piese din concert.
Am făcut o degustare de vin la un domeniu din Provence și am aflat că și șeful cramei are bilet pe 25 mai. Deci, mai cunosc o persoană din șaizeci de mii. La o ședință de kinetoterapie, un domn mai în vîrstă decît mine îmi spune că și el are bilet. Îl mai văzuse pe The Boss la Paris și la Montpellier. Îmi mai rămîneau necunoscute 59.997 de persoane. Am cu cine schimba impresii după aceea, cînd ne vom mai vedea după concert.
Am reușit să găsesc o soluție cu parcarea mașinii, în curtea unor români. Mă gîndisem dacă să-mi cumpăr un tricou cu The Boss de pe Internet, dar mi-am zis că mai bine îmi cumpăr unul acolo, la stadion, cu ocazia „accesului privat“, că doar de aceea am dat o mică avere pe bilet.
Intrarea pe stadion era fixată la cinci jumate după-amiază, spectacolul urmînd să înceapă cu două ore mai tîrziu. Evident, am fost la stadion cu o oră și jumătate înainte de a se da drumul publicului. Am reperat intrarea pentru VIP — eram cîteva zeci. Ne uitam unii la alții mulțumiți, cumva, că nu stăteam la coada uriașă de zeci de mii de fani. Trei persoane de acolo aveau și un bilet cu acces în spatele scenei. De unde l-or fi cumpărat? Cît or fi dat pe el?
Apar cei de la pază, se pun în dispozitiv, lumea se înviorează, se ridică de pe trepele de la intrarea stadionului, gata, nu mai e mult. Cei trei cu bilete în spatele scenei au intrat deja. Cu zece minute înainte de a se da drumul, îi văd că se întorc.
Apoi sîntem anunțați. Concertul se anulează. Se amînă. Doctorul nu-i permite lui Bruce Springsteen să cînte. I s-a stins vocea. Ne stingem și noi. Plecăm cu greu, mai credem într-o minune care nu se întîmplă.
Sîntem învinși fără învingători. E sîmbătă spre seară și Marsilia se umple de oameni abătuți, cu tricouri Bruce Springsteen, idolul căruia astăzi, tocmai astăzi, i s-a stins vocea.
P.S. Concertul de la Marsilia a fost reprogramat pentru 31 mai 2025. Voi fi acolo!