Eveniment
Poezia la Iași, ediția a X-a
Timp de o săptămână, în perioada 13-19 mai, la Iași, a avut loc Festivalul Internațional de Poezie Poezia la Iași. A fost a X-a ediție, la care au participat peste 60 de poeți din România și din alte 14 țări. Programul manifestărilor a cuprins, în fiecare zi, recitaluri extraordinare ale poeților invitați, desfășurate în sălile Muzeului Municipal „Regina Maria“, un spațiu extrem de elegant și atât de potrivit să fie o casă primitoare pentru poezie; de asemenea, sub semnul programului Poeți în școli, au fost organizate întâlniri benefice ale grupurilor de poeți cu elevi și profesori din liceele de elită ale Iașiului și cu studenți. Miercuri, 15 mai, poeții invitați au fost primiți de Mihai Chirica, primarul Iașiului, care le-a înmânat placheta acestei ediții a festivalului. O mențiune specială pentru primarul Mihai Chirica și pentru oficialitățile din capitala Moldovei care arată o deosebită deschidere culturală și sprijină această manifestare literară, dar și altele de remarcabilă anvergură, așa cum este Gala Scriitorii Anului, desfășurată tot aici, în fiecare toamnă. Un moment inedit în program a fost cel intitulat Poezia cucerește Ciurea, care a încheiat manifestările festivalului și a cuprins o vizită în comuna Ciurea și un recital poetic la Centrul Cultural „Cela Neamțu“, unde sunt expuse admirabile tapiserii ale artistei originare din această comună. Ce ar fi de zis într-un cuvânt despre ediția 2024 a festivalului? Foarte bine organizată, impresionantă prin amploare, ea reprezintă, neîndoielnic, o reușită. Mai ales, printr-un anumit aspect: într-o vreme când, regretabil, poezia și-a pierdut importanța socială, forța de impact și atractivitatea pentru marele public, este lăudabilă nobila stăruință, încăpățânarea arătate de Adi Cristi, directorul festivalului, și de echipa sa de a aduce poezia spre potențialii cititori și, în special, spre publicul tânăr, din școli, cel care, odată ce i-ar fi stârnit interesul, poate asigura continuitatea acestei minunate arte. (Cronicar)
P.S. Și un accent critic, valabil, din păcate, pentru mai toate manifestările poetice cu public din țară: n-ar strica o sporită atenție în selecția poeților invitați. Credem că astăzi poezia adevărată stă suspendată, fără să-și găsească locul, aproape pierdută, undeva între, pe de o parte, un public care prea rar e capabil să discearnă frumusețea, subtilitățile liricii scrise cu vocație și, pe de altă parte, cohortele de mistificatori (de nu de-a dreptul impostori!), cei care simulează, strică poezia și pervertesc gustul publicului.
Metrul
O constatare care sare imediat în ochi: în orice revistă literară apărută după fatidica dată de 23 martie găsim pagini întregi despre Nicolae Manolescu, profesorul, excepționalul critic și istoric literar, arhitectul literaturii române în întregul ei. Ceea ce probează o evidență: comunitatea literară, oricât de fragmentată ar fi ea, îi recunoaște preeminența și resimte plecarea aceasta dintre noi ca pe o pierdere absolut ireparabilă. Rămâne un gol pe care nimeni nu-l poate umple, se produce odată cu dispariția lui o schimbare, o sărăcire de relief literar și de ființare a scrisului românesc. Am auzit acest adevăr exprimat în mod repetat, în atâtea publicații, de atâtea voci prețuite ale literaturi noastre de astăzi. Iată, de pildă, ce afirmă în textul său din „Hyperion“, amintit în nota dinainte, Al. Cistelecan: „Acum e ca și cum punctul central al literaturii noastre, punctul ei decisiv de referință ar fi dispărut. Vom vedea ce asalturi se vor da asupra acestui loc gol – și cred că gol pentru totdeauna. Avem câțiva – nu mulți – critici care constituie nomenclatorul ei mitic. Manolescu e ultimul dintre ei. Așa cum l-au părăsit pe Antonius, zeii au părăsit și literatura română. De aceea am spus – și nu din motive de cutumă creștină – că post-manolescianismul începe cu o perioadă de doliu. O lungă perioadă, cred.“ Nu putem decât să subscriem întru totul la această judecată de valoare. Atâția dintre cei dedicați literaturii avem impresia că acum tocmai s-a pierdut acel metru cu care se măsurau scrierile literare. Sunt din ce în ce mai puțini criticii care ne dau sentimentul că sunt în stare să aprecieze corect mărimea, valoarea cărților de literatură. Se pare că intrăm într-un anotimp aspru și confuz, când fiecare vine cu metrul său care este teribil de diferit de metrul-etalon. Și atunci nu e greu să ne închipuim care va fi soarta literaturi în niște vremuri care, și așa, nu-i erau favorabile. (Cronicar)
Reviste literare
Primim la redacție numărul 2/ 2024 din „Revista Literară“, publicație de literatură și dialog cultural, care apare la Chișinău, editată de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova și care, de curând, a primit egida Uniunii Scriitorilor din România. Elegant paginată, revista are un sumar bogat din care am reținut mai multe texte: la despărțirea de Nicolae Manolescu, cu supratitlul Uși în asfințit, este publicat un amplu text semnat de Nichita Danilov, intitulat Cu Nicolae Manolescu pe malurile Senei, care descrie, desigur din punctul de vedere al autorului (care nu coincide totdeauna cu impresiile celor care s-au aflat, la rândul lor, atunci, acolo!), întâlnirea poetului cu Nicolae Manolescu, într-un program cultural desfășurat la Paris, în perioada când academicianul era ambasadorul nostru la UNESCO. Rubrica Avanpremieră editorială este dedicată volumului de memorii Două misiuni în Germania – neoficial despre oficiali de Igor Corman, în curs de apariție la Editura Polisalm; editorialul cu titlul Demos și Phobos (partea a doua) este semnat de Adrian Ciubotaru. Teo Chiriac, redactorul-șef al revistei, este prezent cu articolul Lumea între paranoia și metanoia (episodul XII), în cadrul rubricii Selfiuri cu Gulliver; Mircea V. Ciobanu consacră o pagină analizei unei cărți de poezie de Nicolae Popa, iar Eugen Lungu comentează cartea de dialoguri purtate de Robert Șerban cu Dorin Tudoran. Am mai citit Vânturile, Valurile… – Despre story de Val Butnaru, retrospecții de Lucia Țurcanu, versuri de Mihai Ignat și Vitalie Răileanu, proză de Mihaela Perciun și Valeriu Gaju. În opinia noastră, această publicație reușește să ne familiarizeze cu ceea ce se întâmplă semnificativ în literatura care se scrie astăzi în Basarabia.
Am citit și numărul 4-5-6 al revistei „Hyperion“, care apare la Botoșani (redactor-șef – Gellu Dorian, redactorul-șef adjunct – Nicolae Corlat) și am descoperit un cuprins cu numeroase puncte de interes. Le consemnăm aici: Cine îl apără pe Gheorghe Eminovici? – un articol de Gellu Dorian; dialoguri (Daniel Cristea-Enache și Al. Cistelecan, Daniela Șontică și Ștefan Mitroi, Lucia Negoiță și Petru Ursache, Savu Popa și Marcel Vișa) Document – O glorie a dansului european: Gabriel Popescu „balerin de aur“ și „deținut politic“ de Ioana Diaconescu; Critice de Daniel Cristea-Enache; Poesis în care am remarcat grupajele de poeme de Marian Drăghici și Radu Florescu; Terapie narativă de Dumitru Ungureanu; pagini de jurnal de Leo Butnaru și Liviu Ioan Stoiciu; cronici literare de Vasile Spiridon, Vianu Mureșan, Savu Popa, Paul Gorban, Raluca Faraon, Vasile Fluturel, Constantin Cubleșan, Gabriela Laslău și Ionel Savitescu; ReLecturi de Radu Voinescu, despre Radu Ionescu, criticul nostru dintâi; rubrica Eminescu in aeternum cu contribuții de Valentin Coșereanu, Theodor Codrescu, Victor Teișanu și Corneliu Fotea; un extins capitol de eseuri unde semnează Vianu Mureșan, Dan Perșa, Ioan Holban, Jean Dumitrașcu, Marius Chelaru, Simona-Grazia Dima, Magda Ursache, Marin Iancu, Doru Scărlătescu, Victor Teișanu, Theodor Damian și Raluca Faraon. Semnalăm, în fine, grupajul Memoria, în care găsim texte evocatoare despre Alex Ștefănescu (sub semnătura lui Nicolae Oprea), Liviu Georgescu (o scrisoare deschisă a soției sale, Doina Georgescu) și, evidențiindu-se prin întindere, despre Nicolae Manolescu, marele nostru critic literar, căruia Al. Cistelecan îi dedică un text emoționat, Post-manolescianismul, iar Gellu Dorian semnează nu mai puțin de trei evocări, la care se adaugă un poem și un interviu din 2010, republicat. Lectură plăcută! (Cronicar)
***
Cu prilejul Colocviului Național al Revistelor de Cultură, desfășurat la Săvârșin, organizatorii au conferit două diplome de onoare, revistei „Arca“ și revistei noastre. Suntem onorați de a fi primit această distincție care evidențiază meritele revistei noastre și mai cu seamă ale directorului său Nicolae Manolescu, căruia întreaga redacție îi dedică această recunoaștere venită din partea Casei Regale a României.