Finis coronat opus, observa latinul în urmă cu peste două milenii! Astăzi, consider, ultimul concert al Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, poate fi apreciat ca fiind emblematic pentru întreaga imagine festivalieră a recentei ediții. Iar aceasta atât în ce privește programul cât și implicarea de specială ținută a muzicienilor interpreți, membri ai formației Profil, spre exemplu. Concertul a fost condus de compozitorul Dan Dediu, actualul director al Festivalului SIMN, autorul concepției, principalul selecționer al programelor, al formațiilor participante. Tot domnia sa este inițiatorul, în urmă cu peste două decenii, a acestei prestigioase formații, protagoniști ai concertului actual. Echipa este compusă din muzicieni de vârf ai formațiilor orchestrale bucureștene.
Concertul și Festivalul s-au încheiat cu lucrarea Sequentia de Ștefan Niculescu, capodoperă a muzicii de cameră din ultimii ani ai secolului trecut. Autorul însuși – mare personalitate a componisticii europene din a doua jumătate a sec. XX – a fost primul director artistic al Festivalului SIMN. Programul s-a deschis cu lucrarea Academice, o compoziție instrumental-dramatică marcată de o savoare comic instrumentală cu totul suculentă, un spectacol de captivantă strălucire timbrală; întregul montaj, întreaga structură aparțin compozitorului Adrian Iorgulescu, actual membru corespondent al Academiei Române.
Este de menționat faptul că primul muzician instrumentist al formației este violonista Diana Moș, actualul rector al Universității bucureștene de Muzică. Concertul a mai inclus lucrarea Song of the Far Away, datorată compozitorului budapestan Laszlo Tihanyi.
Observând ansamblul evenimentelor, menționez că ne-am bucurat de un mănunchi de concerte care au înfățișat preocupările actuale ce rodesc în plan componistic. În adevăr, concertele, simpo zioanele recentei ediții festivaliere Săptă mâna Internațională a Muzicii Noi au adus o efervescență specială, captivantă, în peisajul artistic bucureștean al ultimei perioade. Se poate vorbi în anume situații de o creativitate realmente spectaculoasă, manifestă la nivelul creației propriu-zise dar și la nivel interpretativ!
Pe parcursul celor 33 de ediții, din anul 1991 și până în prezent, nu poți să nu observi o evoluție privind problematica acestora, a edițiilor celor din ultimii ani, spre exemplu, față de cele din anii ’90 ai secolului trecut. Este o poziționare dinamică la nivelul creatorului însuși, a compozitorului, la nivelul creației dar și la acela al publicului, al percepției acestuia.
Sunt aspecte care au fost reamintite de compozitorul Dan Dediu, președintele Uniunii Compozitorilor, în cuvântul său de deschidere a recentei ediții. A amintit vârsta cristică a acesteia, vârsta înnoirii perpetue pe care – iată! – o percepem astăzi cu toții.
Indiscutabil, poziția creatorului în contextul anilor ’90 era diferită față de cea a compozitorului zilelor noastre. În acei ani, poziționarea artistului față de climatul ideologic al regimului totalitar, era evidentă.
Este adevărat, în lumea muzicii – inclusiv în deceniile regimului totalitar, spre deosebire de alte domenii ale creației – informația circula cu sporită libertate. În noile condiții ale anilor ’90, detașarea de trecut era evidentă. Dar nu din punct de vedere profesional! Au fost scoase din sertare lucrări mai vechi, „păstrate pentru vremuri mai bune“, deși unele fuseseră prezentate în acele timpuri grele, cu anume precauție, pe parcursul unor manifestări publice, le-aș numi, de nișă.
Relativ rapid au fost date de-o parte acele, le-aș numi, complexe față de creatorii din lumea liberă, dar și atașamentele mascate sau fățiș exprimate față de tehnicile componistice de lucru, ale primei jumătăți a secolului trecut.
Pe parcursul unei intervenții radiofonice recente, președintele Uniunii Compozitorilor a evocat relația specială, de necesitate, a tânărului creator cu publicul său, cu publicul actual, aflat deseori în imediata proximitate a creatorului. Elaborarea de lucrări scurte, pregnante, accesibile, poate fi o soluție a momentului, a menționat domnia sa. Iar aceasta pentru a întreține eficiența acestei comunicări!
Este drept, lucrările mari, elaborate, se lasă mai greu cucerite. Este meritul indiscutabil al compozitorului, al maestrului Ștefan Niculescu, primul director al Festivalului SIMN, în a orienta producțiile festivaliere spre zona libertății responsabile a creatorului în contextul împrospătat al sfârșitului de mileniu. Iar aceasta pe direcția stimulării atitudinii experimentului creativ, exprimat în structuri temeinic elaborate.
Creațiile maeștrilor își găseau locul firesc în compania tinerilor creatori afirmați treptat în anii ’90 ai secolului trecut, în primul deceniu următor. Cercetarea, căutarea mijloacelor, tentația preluării unor „unelte“ ce aparțineau culturii muzicale europene din prima jumătate a secolului, deveniseră acaparatoare.
Iar aspecte ale constructivismului atonal pot fi observate inclusiv într-una dintre lucrările camerale prezentate pe parcursul recentei ediții SIMN. Am în vedere, spre exemplu, Sonata pentru flaut și pian datorată compozitorului Dan Constantinescu, admirabilă personalitate artistică. Este o lucrare care aparține momentului. Il reflectă de o manieră magistrală.
Evident, timpurile s-au schimbat, universul creației s-a lărgit, de la o perioadă la alta, de la un anume timp al edițiilor SIMN la altul. Întregul context social cultural artistic se poate înnoi. Compozitorul se caută pe sine însuși. Uneori se și găsește!
Genurile abordate sunt foarte diferite, la fel gândirea componistică și abordarea stilistică. Pot fi atinse de aripa originalității. Mă refer în egală măsură la miniatura vocal-instrumentală, la cea instrumentală, la genurile camerale, la cele simfonice sau vocal-simfonice, dar și la marele spectacol muzical-dramatic. Toate au fost găzduite pe parcursul recentei ediții festivaliere muzicii noi, ediție susținută și aceasta de artiști din țară, dar și din afara granițelor ori de muzicieni români invitați, sosiți de peste mări și țări.
Nu am efectuat o statistică, dar cred că recenta ediție a fost foarte bogată în prime audiții, marea majoritate dintre acestea fiind prime audiții absolute. Am în vedere, spre exemplu, ambele concerte ale formațiilor muzicale ale Radiodifuziunii bucureștene.
A impresionat de o manieră cu totul entuziasmantă evoluția Corului Academic Radio condus de dirijorul Ciprian Țuțu. Programul a inclus lucrări de facturi cu totul diferite, lucrări semnate printre alții de compozitorii Maia Ciobanu, Dan Dediu, Dan Buciu. Amintesc tot aici evoluția Orchestrei Naționale Radio aflate sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal; programul a inclus trei lucrări audiate pentru prima dată, lucrări semnate de Călin Ioachimescu, Mihaela Vosganian, de regretatul George Balint. Salutară s-a dovedit a fi fost includerea în programul SIMN a Orchestrei Simfonice a Universității bucureștene de Muzică, a Corului UNMB, ansambluri coordonate de Bogdan Vodă, Florian Costea și Aurel Muraru. Au fost prezentate lucrări semnate de Cristian Al. Petrescu, Adina Dumitrescu, Corneliu Dan Georgescu.
Marea bogăție a Festivalului SIMN a constituit-o evoluția formațiilor camerale. Am în vedere Ansamblul Archaeus, Ansamblul de percuție Game coordonat de percuționistul Alexandru Matei, trioul spaniol Contrastes, Orchestra de Cameră Radio condusă de dirijorul Vlad Maistorovici, Ansamblul Devotio Moderna condus de compozitoarea Carmen Cârneci, violistul Marius Ungureanu și clarinetistul Ciprian Dancu, Bianca și Roman Manoleanu – un înnoit cuplu cameral voce-pian, Ansamblul instrumental Couleurs din Cluj, The Romanian Flute Ansamble, Cvartetul clujean Arcadia, Ansamblul Strings in Connection, Ansamblul Profil condus de directorul artistic al Festivalului.
Personalități precum trombonistul Barrie Webb, flautiștii Ion Bogdan Ștefănescu și Matei Ioachimescu, pianiștii Verona Maier, Adriana Toacsen și Mihai Murariu, clarinetistul Emil Vișenescu, oboistul Dorin Gliga, percuționistul Sorin Rotaru, compozitoarea Irinel Anghel, au dat consistență momentelor festivaliere. A fost salutată cu vădită cordialitate prezența în Festival a acestei bogate personalități a vieții muzicale actuale, publicistul german Thorsten Gubatz, un prețios prieten al muzicii românești.
Am căutat și nu am regăsit în programele ediției actuale, lucrări ale compozitorilor Miriam Marbe, Tiberiu Olah, Horațiu Rădulescu, Costin Miereanu. Cu siguranță, coordonatorii edițiilor viitoare vor ține cont de acest deziderat.
Cu firească considerație s-a petrecut comemorarea compozitorilor Mihail Andricu, Liviu Dănceanu; iar aceasta, inclusiv pe parcursul lucrărilor Simpozionului coordonat de muzicologul Olguța Lupu.
Trebuie să recunosc, personal am apreciat cu specială aplecare Simfonia compozitorului Călin Ioachimescu, de asemenea monumentala lucrare vocal-instrumentală de autentică complexitate, Anti-Schisma Laudamus, datorată compozitorului Cristian Alexandru Petrescu.
Este adevărat, pe de altă parte, muzica vocală, pe parcursul recitalurilor sau în ansamblu, a ocupat un loc bine poziționat în programele recentei ediții.
În alt sens, este îmbucurătoare situația, muzica nouă a fost și este privită de publicul larg de concert, cu emoție, cu firească curiozitate. Iar Festivalul SIMN constituie zona propice privind confruntarea noilor creații cu publicul de concert, inclusiv cu publicul de specialitate, nu neapărat cu cel al muzicienilor înșiși, ci cu publicul credincios al sălilor de concert.
Nu pot să nu evoc în contextul acestor rânduri, anume amintiri legate de prima audiție a pieselor atonale pentru pian, ciclu datorat maestrului Ștefan Niculescu, cum am notat, primul președinte al Festivalului SIMN. Sunt lucrări de factură virtuoză, lucrări prezentate de către pianista Alexandrina Zorleanu în Sala Mică a Ateneului. Atât programarea cât și audiția au fost făcute cu vădită precauție, dar cu evidentă implicare, în anii de grea cumpănă ’60 – ’70.
Alte timpuri, altă epocă. Alți oameni!