Ana Blandiana – Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024

Joi, 24 mai, a fost anunțat numele câștigătoarei unuia dintre premiile literare cele mai importante din Europa: pentru anul 2024, laureata Premiului Prințesa de Asturia pentru literatură a fost desemnată Ana Blandiana. În motivația care a însoțit acordarea acestei distincții, juriul a ținut să sublinieze că „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a dat dovadă de o extraordinară capacitate de rezistenţă în faţa cenzurii“, scrie presa spaniolă. Juriul a apreciat deopotrivă că Ana Blandiana „este moştenitoarea celor mai strălucite tradiţii literare, precum şi o creatoare radical unică“.

Premiile Prinţesa de Asturia – care sunt decernate în fiecare an de Fundaţia prinţesei moştenitoare a Spaniei –, au și o importantă valoare financiară; ele sunt însoţite de un cec în valoare de 50.000 de euro. Acest premiu este atribuit pentru opt domenii: arte, literatură, ştiinţe sociale, comunicare, ştiinţe umaniste, cooperare internaţională, cercetare ştiinţifică şi tehnică, sport.

„Îmi este greu să-mi exprim emoția și recunoștința pentru deosebita onoare pe care o reprezintă pentru mine acordarea Premiului Asturia, mai ales că – ca întotdeauna când primesc un premiu – nu pot să nu-mi amintesc gândul lui Platon care a recomandat încununarea poeților cu lauri și izgonirea lor din oraș. Dar dacă pentru mine poezia este într-adevăr un mod de a ajunge la polis, un mod de a rămâne, un mod de a însoți suferința celorlalți?! Mulțumesc pentru ecoul pe care prestigiosul premiu îl va da ideilor și poeziilor mele și care îl va amplifica în conștiința cititorilor spanioli din întreaga lume“, a declarat, imediat după anunțarea premiului, Ana Blandiana.

Cărțile scrise de Ana Blandiana sunt foarte bine primite nu doar în Spania, ci în toată America Latină. De altfel, scriitoarea este o obișnuită a lansărilor de carte în limba spaniolă. Ana Blandiana a fost premiată și aplaudată în unele dintre cele mai prestigioase locuri din lumea hispanică. În 2021 a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universității din Salamanca. Despre traducerile cărților sale în limba spaniolă, Ana Blandiana a declarat, cu ceva vreme în urmă că „succesul cărților mele în lumea hispanică se datorează în primul rând eforturilor traducătorilor. Viorica Patea nu este doar cea care mi-a tradus multe volume de proză și de versuri în limba spaniolă, ea este un fel de alter ego al meu, cea mai bună prietenă a mea prin literatură.“

Ceremonia de decernare a Premiilor Prințesa de Asturia va avea loc în luna octombrie, într-o ceremonie solemnă prezidată de regele și regina Spaniei, la Teatrul Campoamor din Oviedo. De menționat că, anul trecut, laureatul Premiului Prinţesa de Asturia pentru Literatură a fost scriitorul nipon Haruki Murakami. De asemenea: printre câștigătorii anteriori ai premiului se numără și alte nume de mare prestigiu ale literaturii actuale din întreaga lume: Adam Zagajewski, Fred Vargas, Anne Carson, Emmanuel Carrère. (Cronicar)