Obiect critic
Într-o valiză de mînă printre lucruri obișnuite
am văzut la recepția bagajelor
În aeroport cum cineva despăturea o bucată
din timp și spațiu
Sub ochii uimiți ai polițistului de frontieră
care și-a sunat șefii.
S-au aprins aparatele au scanat amprente voci
care încă nu s-au născut
Pentru care nu există istorie doar maxima încordare
a visului o matematică
Ca o vietate neclintită în fața viitoarei slăbiciuni
care face din timpul nostru
un obiect critic
Cînd domnesc minciuna violența inteligența
perversă nimic din parfumul
Acelei flori pentru care un soare nou a răsărit
din reactorul nuclear
unde vom dispărea cîndva.
Am văzut cum vameșii rămăseseră deodată
fără mîini iar fețele lor ieșite atunci
din imprimanta aeroportului
Se ștergeau pe rînd în amiaza cînd au pus prima
oară mîna pe chipul tău ieri.
Ardea așa cum arzi tu acum cititorule de ocazie
să înțelegi ce este o bucată despăturită
în anotimpul cînd nu erai.
Și totuși – anul ăsta sînt aici cu tine.
O lovitură de pumn în inimă
Tu spui că vom împărăți. Noi știm că nu ne ajunge
sîrma în abatoare.
Tu ne privești cu dragoste. Noi controlăm
producția de morcovi și natalitatea.
Tu ai grijă să nu știm tot despre oameni.
Noi admirăm lumea ca voință și inutilitate.
Tu ne arăți pe unde vine primăvara. Noi scoatem
din batistă inima inorogului.
Tu aduci cîntecul în canistre de foc. Noi plantăm
un soldat în curtea din față.
Tu te asiguri că somnul vine la timp. Noi arhivăm
baloții de ceață.
Tu cari provizii naturale de humă. Noi semnăm
condica pumnilor de împărțit.
Tu ceri o oră de rîs după ce mori. Noi pentru
baloane cu vid trăim.
Tu ai o nouă privire acum. Noi sîntem zona inutilă
devastarea.
Tu ne-ai lăsat o crescătorie de fenomene.
Noi am rupt toate fotografiile
Cu tine doborît sub rînjetele noastre murdare
pumnul în inimă
Al măcelarului priceput să șteargă de pe pământ
chipuri zei ziare.
Tu zîmbești cu noua ta gură în formă de seceră
cîtă pîine vei face din Noi
Haită de cîini pe care îi crești și după ce tăiate cozile
noastre se bucură în armonia serii.
Efectul de om
Priveam și nu înțelegeam mi se arăta și nu
pricepeam
Mă trezisem printre oameni atenți dar nimeni
nu mă vedea
Dacă nu produceam efectul de om atunci nu eram om
O declarație în toate erele trupului meu proclama
unitatea
Am fost un grec care a cunoscut zeițele iar astăzi
la vamă
Sînt cel care le vede cum emigrează să îngrijească
bătrînii bogați
Soarele cules și vîndut în panouri solare a fost
cîndva zeul cu arc
Nu plînge Niobe îi vom pune noi botniță și căpăstru
Nu plînge batistele nu sînt astăzi la modă fericiți
cei care le-au atins
Fericiți cei care au văzut templele fericiți cei care
le-au dărîmat
Cei care au vîndut otrava cei care au cumpărat-o
Unul singur a băut doar unul s-a săturat fericiți
cei care au mers seara acasă
Și au găsit paharul pe masă priveau și nu înțelegeau
li se arăta și nu pricepeau.
Unde îmi țin aurul
Dacă aș fi fost bogat unde mi-aș fi ținut aurul
mă întrebi
Probabil în degetul mic de la mîna stîngă singurul
care este atît
De naiv să păstreze secretul deși s-a născut odată
cu ceilalți frați
Singurul care știe că după el nu mai este nimic
și atunci
Salută cu bucurie pe oricine vine după el visează
conform principiilor
Un alt deget mai mic căruia-i dă tot ce are
Iar pirpiriul dă mai departe bucuros că unul mai mic
vine după el
Și uite nu e singur o dinastie de degete mici
E mîna mea un Oscar stingher care se acordă
o singură dată
Actorului plecat să-și vadă prietenul din copilărie
Azi un pește elementar în rîul unde pescuiau
împreună o biografie de aur.
Bun venit în lumea mea
Nu poți să rîzi de zăpada pe care aluneci
sub urmele de tine lăsate
Să zburăm nici vorbă în iarna ce vine noi
nu sîntem îngeri
Bufnița mută se odihnește te lasă în pace
dar fi atent la pădurea de noapte
Viitorul se prezintă sub formă de vorbe pe termen
lung sîntem cu toții morți
Trebuie să fie undeva un secret atîta timp
cît sîntem în viață
Cu un picior în capcana pusă chiar de noi
fratelui jder
Pe care l-am invitat la masă împreună cu bătrîna
lui mamă
Cine îți spune că nu ai primit și tu invitația
cu chenar auriu
Ți-ai pus și papion fără să știi cine te-a poftit și de ce
Tristule călător aprinde ultimul bec în sala de
oaspeți
Bun venit în lumea mea mai auzi dar dacă nu e
și lumea ta
Dacă nu ai citit invitația și pe spatele ei chiar dacă
pe spate nu scrie nimic?
Întreabă și tu bufnița iarna ce vine sub urmele
de tine lăsate.
O carte în fața sînilor tăi
Dragă epocă, atîtea clișee cînd să te mai poți gîndi
că dragostea vine
Deschisă în fața sînilor tăi o carte cu litere mărunte
frumos ordonate
Într-o limbă care nu interesează pe nimeni
deși se spune că ar conține
Adevărul unei lumi ce nu mai este. Basme povești
pentru copiii speriați
Cînd își văd prima oară fața-n oglindă și cred că
vor rămîne acolo captivi.
Eu am crezut la fel în vara lui ‘68 dar nu îmi putea
explica nimeni că
atomii celuilalt nu sînt reali
Sînii tăi sanscriți ar putea convinge și un orb
că sfîrșitul lumii va fi
O scînteuță răsărită din atingerea lor din frecare
dacă mi se permite
Fără hohotele ignarilor cărora la altceva le stă
mintea. Și mie îmi stă uneori.
Cîteodată mă simt epocal dar asta nu înseamnă
că înțeleg lucruri
Mai degrabă previn lucruri o anticipare a viitorului
fără oglinzi
Cu sanscrita demult îngropată și nu între sînii tăi
care vor rămîne
În ochii mei avizi de litere necunoscute
cei mai mici atomi
Pe care mi-i explică limba ta în timp ce încerc
să pricep dacă
Sînt aici sau în oglinda în care m-am văzut
Un băiețel evadat din oglindă convins că vederea
A fost cîndva un clișeu în care tu eram eu
Iar lumea noastră o explozie a minții cuiva.