În toamna anului 2003, când Nicolae Manolescu era președintele Partidului Alianței Civice, a venit la Blaj însoțit de poetul Ștefan Augustin Doinaș și de actorul-poet Ștefan Radoff.
Eram bibliotecar, cu jumătate de normă, la Biblioteca documentară „Timotei Cipariu“ din Blaj. Așa se numea biblioteca constituită din „dubletele“ pe care Biblioteca Academiei-Filiala Cluj le „redirecționase“ spre locul lor de origine – Blajul. Nicolae Manolescu, care cunoștea trecutul cultural al Blajului, era interesat să vadă ce s-a păstrat din vechea Bibliotecă Centrală Arhidiecezană și mai ales din vestita Bibliotecă a lui Timotei Cipariu, cea mai bogată bibliotecă personală a unui cărturar român din secolul al XIX-lea, mai ales că în volumul I din Istoria critică a literaturii române care îi apăruse cu trei ani înainte, vorbește la capitolul Oratori și memorialiști și despre oratorul Timotei Cipariu. Și am fost bucuros să aflu că la Bibliografie este citată și cartea lui Timotei Cipariu, Discursuri, pe care am scos-o la Editura Dacia în seria „Restituiri“, coordonată de Mircea Zaciu, împreună cu profesorul Ștefan Manciulea. Acesta din urmă este un cărturar blăjean pasionat de Timotei Cipariu și unul dintre vechii bibliotecari ai Bibliotecii Centrale Arhidiecezane, când în rafturile sale erau adevărate comori bibliofile: opere ale reprezentanților Școlii Ardelene în ediții princeps, manuscrise ale lui Cipariu sau documente istorice unice precum „tablele cerate“. Știa că o bună parte din biblioteca lui Cipariu a fost distrusă în Revoluția transilvană din 1848-1849, de către insurgenții maghiari. Ion Brad are o poezie cu accente dramatice despre suferința cărturarului blăjean la devastarea bibliotecii sale furate și vandalizate, asemănând acest episod biografic ciparian cu biblica „noapte a tăierii pruncilor“. Cărțile erau pruncii lui: „Ci a fost o noapte de tăiere/ A pruncilor mai dragi ca viața ta,/ Vreo patruzeci de mii,/ Ascunși în cărți la ceas de-njunghiere,/ Când fiecare filă te striga/ Din incunabulele încă vii,/ De pare că-ți băteau în trup piroane/ Și auzeai doar tu țipând că ard/ Și tablele cerate/ Și florile de manuscris persane/ Ce le-ai cărat atâtea nopți în spate/ Călare pe asini ca-n fuga la Egipet,/ Până la Blajul tău din Țarigrad.“
Al doilea mare dezastru al Bibliotecii blăjene a fost în 1948, la desființarea sau, mai corect spus, la trecerea în ilegalitate a Bisericii Greco-Catolice. Biblioteca Centrală Arhidiecezană era averea și unul din titlurile de glorie ale Mitropoliei blăjene. Noii stăpâni ai Blajului au pătruns cu brutalitate de barbari în incinta sacră a bibliotecii și, cum din foarte multe cărți și manuscrise răsfoite cu ignoranță și indiferență nu înțelegeau nimic pentru că erau scrise în latină, greacă, germană, maghiară, franceză, le-au pus pe jar. A fost a „doua noapte a tăierii pruncilor“, încă mai aprigă. Noroc că volumele nu puține rămase au fost luate și transportate la Cluj, la inițiativa și hotărârea salvatoare a lui Constantin Daicoviciu și David Prodan, con sti tu indu-se astfel fondul documentar Blaj al Academiei Române, Filiala Cluj, unde a studiat Lucian Blaga după ce a fost scos de la catedră. Și aici a scris, după studierea acestor titluri, cunoscuta sa lucrare: Gândirea filosofică românească în secolul al XVIII-lea, apărută postum, care este, în fond, o mono grafie a Școlii Ardelene din perspectivă filosofică.
După ce am expus acest breviar istoric al Bibliotecii Blajului și îndeosebi al destinului vitreg al bibliotecii lui Cipariu, Nicolae Manolescu s-a apropiat de dulapul original al cărturarului ardelean, aflat într-o stare perfectă, a răsfoit cu interes câteva din cărțile marelui bibliofil blăjean uimit de universalitatea bibliotecii umanistului poliglot, despre care biografii spun că știa paisprezece limbi. Mirat de cărțile din biblioteca lui Cipariu, a spus că este „imaginea livrescă“ a unui spirit enciclopedic, a unui Hasdeu transilvan.
Aveam la îndemână vol. I. din Istoria critică a literaturii române (1990) – ulterior a renunțat la publicarea Istoriei critice pe volume și cartea a apărut într-un tom impresionant în 2008, la Editura Paralela 45. L-am rugat să-mi dea un autograf pe această carte și a scris o dedicație care arată firescul și simplitatea unei personalități culturale. Când, de obicei, destui scriitori se întrec în ample și bombastice „dedicațiuni“, „lustruindu-se pe ei“ – vorba lui Eminescu, criticul și istoricul literar în postură de om politic, oaspete al Bibliotecii blăjene, a așternut aceste puține cuvinte, absolut onorabile pentru un dascăl de liceu blăjean, ridicat la treapta „colegialității“cu… Nicolae Manolescu: „Profesorului Ion Buzași, – cu prețuire colegială – N. Manolescu. – Blaj, oct. 2003.“
A fost prima și ultima vizită a lui Nicolae Manolescu la Blaj.