Secanta
secanta este o linie dreaptă
care taie un cerc în două
desparte un plan de altul
un câmp de altul
pe noi de noi
pe hanna nr. 1 de hanna nr. 2
oare să urăsc secantele
sau să le iubesc?
fără ele am fi fost împreună
fără ele am fi toți împreună
de-a valma
ca-n lada de gunoi
în tomberonul în care se aruncă totul
fără să desparți plasticul de hârtie
sticla de resturile de pâine
odată inventată secanta
în inima mea
atriul drept s-a despărțit de cel stâng
ventriculul de ventricul
plânsul de plâns
țările Schengen de cele de rând
o geometrie a relațiilor
care ne face pe toți
să dăm mereu cu zarul
să ne-ncercăm norocul
ca-n jocul de nu te supăra frate
când ți se scoate pionul din rând
ca s-o iei de la capăt
musai zâmbind
secanta îngerească
ne învață zborul
secanta dracului
s-o ardă focul
Trenul
ascultă, tată, cum șuieră trenul
deși peronul e gol
privește-l cum intră în gară
ca un învingător
vom străbate Carpații
vom trece Dunărea
vom tăia Dobrogea în două
atât de departe
încă niciodată n-am ajuns
răsărea soarele
când am văzut pentru întâia oară marea
și-am știut pe loc
(cum li se-ntâmplă multora)
că marea e un fel de acasă
de unde demult am plecat
ca să ne-ntoarcem iară și iară
iubesc gările
am spus asta des
pentru că mi-s dragi plecările
conțin în ele întoarcerea
deși tu, tată, îmi spui
că plecarea are loc o singură dată
auzi cum șuieră trenul?
deși nu se vede defel
trecerea lui cutremură pământul
răscolește frunzele
e vântul, îmi spun,
este vântul de toamnă
gonind a frig și pustiu
cu șuier de flori și țărână
trenul acesta nevăzut a retezat
nucul din spatele casei
pentru o cutie de lemn
cu capac
a rămas curbura șinelor de cale ferată
ca o-ntrebare ce revine ritmic
la care tata n-a mai apucat
să-mi răspundă nimic
Închisoare digitală
am văzut într-o vitrină o pijama verde
cu buline albe și-albastre.
concediu de boală, vindem online –
flutura un bilet aproape desprins
la fereastră.
am căutat site-ul, l-am deschis
ce greșeală
din ziua aceea
fie pe telefon
fie pe laptop
am primit duzini de oferte de pijamale
din mătase indiană
din finet
din dantelă
din bumbac
din satin
cred că erau și din hârtie creponată
am văzut toate modelele lumii.
cu flori, cu papagali, cu inimioare,
cu pătrățele, liniuțe, sori și stele,
printre oferte
abia s-a strecurat
un mesaj că mama e bolnavă
boala ei se pierdea neînsemnată
printre pijamale –
de astă dată – în dungi
o îngrijeam zi și noapte
o spălam, o hrăneam, o schimbam,
trimiteam mesaje surorilor mele
primeam răspunsurile lor
printre alte și alte oferte de pijamale –
aceleași dungi
boala și moartea mamei
linii în alb-gri
mormânt, ploaie
pijamale vărgate
ca niște gratii virtuale dintre care
n-ai cum să scapi
o cușcă digitală
doar mama zburase liberă
din colivie
lepădându-și pijamaua verde
cu buline albastre –
trup și câmpie…
Scrisoare către tata
tată
casa noastră
s-a năruit
iarba înaltă a înecat intrarea
zidurile-s crăpate
acoperișul surpat
a prins sub el
cuptorul în care mama
cocea cozonacii cu nucă și mac
printre pereți se strecoară
dihori
știma casei s-a dus
și-n locul tău lângă sobă:
duhori de toamnă târzie
frunze putrede
mucegai și borhot
mai ții minte ferestrele joase?
(lumina se agăța
de dantela prinsă în cuie de mama)
sunt sparte…
dacă-mi apropii urechea de ziduri
aud cuvintele tale-n pereți
în spoiala cu var albăstrui
scorojit de umezeală și ploi
văd surâsul captiv
și blândețea
și viața grea
printre cărămizile sparte
și pietrele reci
portița dinspre grădină
e tot acolo
păzind un mărăciniș
grădina ta
tată
cu castraveți și roșii cât pumnul
mai crește poate în paradis
că aici mâncăm roșii cherry
din import
nu te grăbi să ne judeci
ne e greu destul
și ne plângem mereu
că pe-aici
dă bine să fii nemulțumit
voi veni și eu
tată
nu știu când
până atunci
din timp în timp
mă întorc în spațiul surpat
în timpul curbat.
îmi înfig mâinile în țărână…
în epiderma palmelor
vibrează pașii mamei
o simt cum trece ușor
pe linia vieții din palma mea stângă
ea culege busuioc
poate bujori sau mentă
și cântă
eu brusc asurzesc
de asta îți scriu tată,
sunt surdă
pentru lumea de-aici
și tare nepotrivită