Urcând pe Machu Picchu

George Vulturescu a debutat editorial în 1988 cu placheta de versuri intitulată Frontiera dintre cuvinte. Au urmat numeroase alte volume de poezii și de critică literară, care, în paralel cu bogata activitate desfășurată în cadrul revistei „Poesis“, au contribuit din plin la impunerea autorului în cadrul vieții literare contemporane. Apărut la Editura Limes din Cluj-Napoca în 2023, recentul volum al poetului se intitulează César Vallejo urcă pe Machu Picchu. Lucrarea are două secțiuni distincte. Denumită Pietre obosite, prima parte continuă marile teme ale liricii lui George Vulturescu. Creatorul din Nord își asumă postura unui bard care povestește saga unei stirpe alese (aceea a neamului său) și a unui topos resacralizat prin memoria versului. De aici tonul profetic al poemelor și structura amplă, baladescă a acestora. După modelul marilor scriitori ai lumii, poetul și-a creat o geografie imaginară proprie, ridicând la rang de simbol un teritoriu în care realul se împletește cu ficțiunea. Din această perspectivă, versurile sale se transformă în niște veritabile Monograme pe pietrele Nordului.

De regulă, în lirica lui George Vulturescu, reconstituirea unei fascinante geografii sacre se realizează în paralel cu inserarea unor interesante meditații despre scris. Circumscriind un destin mitic, literele magice utilizate de către scriitor prind viață, dobândind trăsături materiale. Asemenea lui Nietzsche, sculptorul cuvintelor trezește imaginile latente existente în memoria pietrelor, imagini încrustate apoi pe coala albă de hârtie Din această perspectivă, titlurile poemelor se dovedesc emblematice: Monograme pe pietrele Nordului, De caligrafie se teme moartea, Poetul din Nord, Săracii poeți, Piatra va naște vulturi, Sigiliul Nordului etc.

Inspirat de pietrele megalitice din apropierea străvechii localități Cuzco din Peru, poemul Piatra obosită reprezintă o meditație asupra perenității naturii și a efemerității condiției umane. În același timp, creația face legătura cu cea de a doua secțiune a volumului, intitulată César Vallejo urcă pe Machu Picchu. Aici trebuie căutate, cu predilecție, elementele novatoare ale cărții. Poetul leagă geografia mitologică a copilăriei sale de imaginea scriitorului César Vallejo și de acest Olimp peruan care este muntele Machu Picchu. Structura la care recurge George Vulturescu se dovedește insolită. Secțiunea a doua a volumului se deschide cu un interesant Prolog în măsură să anticipeze amplul poem care dă titlul volumului. Un poem de referință, emblematic pentru creația poetului, motiv pentru care versiunea românească este urmată de traducerea în două limbi de circulație, spaniolă și engleză. În felul acesta, cartea dobândește o deschidere mai amplă, adresându-se cititorilor din alte spații geografice. Ceea ce surprinde este faptul că titlul volumului contrazice realitatea. Deși s-a născut în Peru, César Vallejo (1892-1938) nu a urcat niciodată pe Machu Picchu. Persecutat în țara sa natală, în 1923, poetul s-a autoexilat la Paris, de unde nu s-a mai întors niciodată, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse. Cel care a urcat pe muntele sacru a fost poetul sătmărean care, realizând în 2022 o călătorie inițiatică în Peru, a fost puternic marcat de mitologia locului. Despre celebrul oraș templu incaș au vorbit de-a lungul timpului scriitori importanți, precum César Vallejo, Pablo Neruda, Ernesto Cardenal, Danilo Sanche Libon, Alberto Hidalgo, Juan Gonzalo Rose, Jorge Luis Borges, Jose Saramago. Fascinat de bogatele tradiții ale locului, George Vulturescu reține mai ales legendele legate de piatra „cântată“ și de piatra „obosită“, excelent prilej de a face conexiuni între mitologia românească și cea a incașilor. Este semnificativ faptul că ascensiunea poetului sătmărean s-a realizat cu gândul la celebrul autor al Heralzilor negri, care a revoluționat lirica latino-americană. Nu întâmplător, la Lima, scriitorul sosit din România a pornit pe urmele confratelui său peruan. În fruntea poemului se găsește un citat din Nietzsche, care vorbește despre imaginile care dorm în pietre și care cer să fie trezite la viață. Brâncuși a făcut piatra să zboare, în timp ce René Magritte a imaginat-o plutind și sfidând legile gravitației. La rândul lui, autorul Stâncilor nupțiale vorbește despre pietrele care cântă și despre pietrele obosite care refuză cântecul. Livrescul joacă un rol important în călătoria simbolică pe care o întreprinde George Vulturescu în compania lui César Vallejo. Nu întâmplător, bardul sătmărean include în poemul său o serie de colaje din versurile autorului peruan. Trimiterile se extind apoi la Blaga și la Eminescu, creația transformându-se într-un amplu poem-sinteză. Volumul este ilustrat cu o serie de imagini emblematice, în măsură să sugereze atmosfera locului.

Transformându-se într-un voiaj inițiatic, volumul César Vallejo urcă pe Machu Picchu are meritul de a înnoi universul liric al creației lui George Vulturescu.