Nu mai rămâne din noi,
din trupul bătrân,
decât un sertar cu
medicamente expirate
care încep să explodeze
și să se reverse
să facă spume într-o viermuială
chimică
O Arcadie plină de buruieni!
Un zid vechi în cleiul de aur
al luminii
Un miros de steaguri roșii
pe treptele primăriei
Un Moș Crăciun cal troian care
sperie pensionarii în grădina
publică,
iar pe copiii cu smarturi
îi face să râdă cu dispreț…
Nu mai rămâne decât
un epitaf
al absenței care domină
încăperea
*
Am uitat că ombilicul e ochiul
cu vederea-năuntru,
confesiunea unui păcat frumos,
sau icoana unei stele care-a
murit
și-ncet în cer se suie
Libertatea îi îndepărtează
pe oameni
Când a murit Brumaru a fost
ca și cum
un senior și-a uitat șifonierul
deschis și
noi toți i-am mirosit amintirile
Frica e Mica Moarte
Poezia, o efemeră eternitate
*
Trebuie să înveți bine cum
să iubești
fără să fii iubit, ca într-o zi
depărtarea
să-ți curgă prin vene, și sângele
să ți se transforme în
singurătate
Cuvintele nerostite vor crește
mici schelete
ale tăcerii pe care o vei simți
în gâtlejul inflamat
crezând că ai uitat rostul
vorbirii
Toate sunt nelalocul lor
în acest exercițiu
al absenței, care este viața
Ești vinovat pentru speranțele
și visurile
pe care nu le-ai împlinit
Cui îi pasă ?
În Oraș toți își schimbă numele
sau îl pierd în buzunarul haitei
*
Rămân doar crampele unei
senzații că
tocmai ai pierdut pe cineva
apropiat
Știu că viața mea e crisalida
din care fluturele a plecat, sau
haina de biserică pe care
n-am mai îmbrăcat-o de mult
O anumită configrație
a destinului
zămislește poeți vagabonzi!
Simt amintirile ca un machiaj
pe care nu-l mai pot șterge
*
Găsești în inima mea ruina
dragostei tale
Vezi oameni plecând, oameni
care vin,
oameni care niciodată
nu mai pleacă și nu mai vin
Vezi rana captivă din scrisoarea
nedesfăcută de pe masă
Întreabă-te și ferește-te
de simboluri!
Nu vei ști ce să faci …
*
Când ajungi la marginea viselor
te întrebi ce să faci cu restul zilelor
ce ți-au mai rămas
Atunci e bine să pierzi timpul
Doar atunci când pierzi timpul
devii liber
Înmormântezi ceasurile, și auzi
fâșâitul acela intraductibil
când se termină filmul,
și luminile nu se mai aprind
în sală