Ca toţi disperaţii
A sfârşit şi luna septembrie.
Ce ştiu e că nu știu nimic. Nu știu ce iarnă
mă aşteaptă.
Ce pune la cale sângele meu. Nici dacă
dumnezeu sau diavolul
îmi zic „hei, fiule, renunță la porția ta zilnică
de păcat
oprește-te, nu mai pofti cu atâta lacomie”.
E ora unu noaptea. Mă bucur că nu dorm.
Insomniile au încă
dulceaţă şi arome de trup de femeie tânără.
Mă sperie doar
gândul că poemul sătul de câtă concurență
ascund filele cărţilor
nu mai pândeşte de undeva din spatele
bibliotecii.
Poate s-a strecurat fără să bag de seamă
alături de mine în pat
și-mi atinge pielea cu compasiune ca şi
când o vede întinsă
pe o pereche de ghete ale căror tălpi sunt
roase demult.
Trăiesc cu senzația că aud cum îi clănţăne
dinţii de frig.
Îi aud sughiţurile şi mă neliniştesc.
Îmi înfig ca toţi disperaţii
unghiile în carne și mă întreb oare
nu l-a ajuns
cumva și pe el bătrânețea?
Autoportret cu pâine
Coc ora
ca pe o pâine
într-o amintire exacerbată
în capul lui ion cocora
în care el îngenuchează
seară de seară
rugându-te să-i fii alături
și mâine
Dacă nu ai venit astăzi
Dacă nu ai venit astăzi
mă gândesc că poate vei veni ieri
nu contează dacă e sâmbătă sau vineri
pe trupul tău gol de marți voi scrie poemul
de la început la sfârșit
pe trupul tău gol de miercuri voi scrie
același poem de la sfârșit la început
nu mă întreba ce vom face în celelalte zile
ca să încheiem o săptămână fericiți
joi în hulubărie porumbeii vor exersa
o procesiune de adorare a pisicilor
pe duminică și luni le vom folosi
pentru orele noastre de duș
că și dumnezeu ne va privi
cu plăcerea perversă
a unui masochist ignorat
Distih scris pe o piatră funerară
De aici nu mai există cale de întoarcere
o spun resemnat
fără să-ți port pică doamne că ai putea
să mă contrazici
Pagina nescrisă
Îmi lipsește un ochi
îl strig disperat din toate puterile
dar nu-mi răspunde
îl întreb pe unul pe altul
nimeni nu știe unde ar putea fi
ceea ce mă revoltă e că tu
deși te privesc cu un singur ochi
nu te neliniștești defel
îmi spui, dragule, nu te alarma
a avut și el nevoie de ceva nou
de un alt paradox al vieții
și s-a refugiat în poemul
pe care îl vei scrie mâine
pagina nescrisă e ca femeia
trezește gustul aventurii
Fachirul
Nu uitați că eu am fost fachirul
ce şi-a târât sfârşeala și amăgirile
dintr-un pahar de votcă în altul
înainte de a le strivi între dinţi
nu uitați că eu am așteptat
să se nască meduzele nimfete
senine şi îmbietoare ca un uger
tatuat pe trup de bărbat singur
nu uitați că eu am trăit disperat
cu aceeași fanfară funerară în urechi
între ceea ce am fost și nu am fost
între cel ce sunt și aș fi putut să fiu
Viața se ascunde parșiv
Viața se ascunde parșiv de la zi la zi de mine.
O caut cu un fanatism paranoic ca într-un joc
de-a v-ați ascunselea. Nu bag de seamă
că plopii
din fața ferestrei au rămas iarăși fără
de frunze.
Nici că autorii dialecticii au dispărut demult
înghițiți
de efemeritatea propriilor dogme.
Revelația că cimitirul
stă de veghe în poem nu mai face două
parale ori cât
un dinte sănătos extras din greșeală.
Mă gândesc că la
noapte nu voi dormi întrebându-mă
la nesfârșit dacă
nu am uitat ușa deschisă. Dacă nu cumva
dimineață
voi uita să mă trezesc devreme să
înlocuiesc
soneria smulsă din perete de vecinul
de apartament
furios că după cearta cu nevasta
nu i-am deschis
să-l tratez cu o palincă. De unde să știe
bietul om că nu
l-am primit de teamă să nu mă sensibilizez
aducându-mi
aminte că sunt mai bătrân cu o depresie
cu o umilință
epuizat să tot aștept să mă bucur în ajun
de crăciun
de o zăpadă afectuoasă ca în copilărie.
Stinge lumina dana să degustăm
decadența pe întuneric
precum o boală amânată. Nu se știe cine
pândește
din ceasurile care refuză să mai meargă.
Exerciții de sărit coarda
De ieri nu mai plâng
de alaltăieri nu mai râd
de mâine nu-mi voi mai aduce aminte
strigătul de durere dintre roțile metroului
va fi urmat de o tăcere care nu va mai sfârși
deși nimeni nu s-a gândit s-o fotografieze
astăzi sunt viu cu voia lui dumnezeu
continui să fac exerciții de sărit coarda
accept tot ceea ce mi se cere să accept
uneori curios mă întreb dacă metroul
mă va duce în iad sau paradis
mâine voi fi părăsit de întrebări inutile
În palma providenței
Seara ninge, către miezul nopții
fulgeră și tună, mâine în zori
ne vom trezi cât mai devreme
cu speranța să prindem
ultravioletele pe malul mării.
Uite așa trăim în palma providenței
că nu mai avem timp să primim
vestea că a murit valeria seciu.