Prima Verba – prima ediție

În 21 septembrie, a avut loc, la Drobeta Turnu Severin prima ediție a unui festival– concurs de literatură, Prima Verba, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România și de Societatea Scriitorilor Danubieni. Prima Verba (festival în coordonarea scriitoarei Ileana Roman) a reunit 47 de tineri autori, cu manuscrise sau cărți publicate, și a oferit premii care să încurajeze afirmarea literară. Festivalul este dedicat debuturilor în poezie, proză, eseu și critică literară.

Premiile acordate au fost grupate pe două secțiuni: s-au acordat distincții pentru volume de debut și pentru manuscrise.

Juriul – alcătuit din Nicolae Prelipceanu (președinte), Gabriel Chifu, Mihai Firică și Cristian Pătrășconiu – a acordat următoarele premii: secțiunea volume de debut: Toma Bărbulescu – critică literară, volumul Lux, sonus, Editura Școala Ardeleană, 2022; Viorica Bold – critică literară, volumul Realismul magic, Editura Școala Ardeleană, 2022; Mariana Dobrică – poezie, volumul Poetice, Editura Aius, 2022. Secțiunea manuscrise: Silvia Cersamba – proză, Două luni; Loveva Blidariu – proză, Bețiv fără șanț; Maria Smaranda Vasilescu– poezie, Eu aș fi vrut să sar peste partea cu omida.

La festivitatea de decernare a acestor premii – impecabil organizată la Palatul Culturii „Theodor Costescu“ (manager Delia Rîmniceanu) – a participat un numeros public. Manifestarea a fost completată de recitaluri din muzică clasică ale elevilor de la Liceul de Artă „I. Șt. Paulian“. (Reporter)