Var și lumină
Dincolo de sticla tristeții vezi pâlpâind
însingurarea
și drumurile care nu mai sunt
păsările căzătoare prin munți tăinuiți
fața timpului care se întoarce mereu spre noi
cu aceleași iluzii.
Reîntoarcerea e aceeași, nimic nu se schimbă.
Nimic nu se arată deodată, se naște cu greu –
întâmplări și închipuiri deodată –
să sperăm că mai înseamnă ceva
acum, în prezentul sticlos
prin care vezi păsări căzând și clipe răzlețe
trec peste noi cu șenile de apă.
Bate un vânt luminat
scutură de pe noi tot frunzișul de clipe
și rămânem goi în mijlocul realității
cu spaima că am putea fi altcineva.