Un banc de dinainte de 1989 rezuma programul de lucru al lui Nicolae Ceaușescu: „După ce se trezește, pleacă la Aeroportul Otopeni. Dacă nu vine nimeni, pleacă el.“ Îi plăceau „vizitili“. Sigur, ar fi vrut să fie invitat în lumea bună, în Occidentul aflat pe buza prăpastiei, dar nu prea îi ieșea. Vizitele în State și cea de la Regină sînt vîrful și, în același timp, momentele în care lumea bună s-a lămurit cu cine are de-a face. În rest, frecventa tipi nefrecventabili, dictatori de lumea a treia, șefi de țări bananiere care-l primeau cu onoruri maxime.
Mi-am adus aminte de asta cînd am primit o înregistrare video cu un prieten al lui Ceaușescu, Idi Amin Dada. E vorba de o ceremonie în care se anunță că „Excelența Sa Președintele pe viață Feldmareșal Al Hadj Dr. Idi Amin Dada, VC, DSO, MC, Domn al tuturor fiarelor pământului și al peștilor mărilor și cuceritor al Imperiului Britanic în Africa în general și în Uganda în particular“ (ăsta era titlul întreg) va acorda cea mai înaltă distincție de stat fiului său Mwanga Amin, în vîrstă de vreo opt-nouă ani (nu s-a specificat), care a fost alături de el în încercări grele care „l-ar fi năucit pe orice bărbat“.
În entuziasmul general, Idi Amin anunță și o surpriză: a prins cîțiva spioni înarmați care au avut contacte cu trei soții ale sale, Kay, Mama și Nora, despre care spune, acum, că sînt prostituate și le îndepărtează. (Nu se știe dacă le-a mîncat, după ancestralul său obicei, sau doar le-a condamnat la moarte.) Cert e că a rămas cu doar două soții oficiale. Gurile rele spun că nu mai făcea față, așa că le-a eliminat pe cele mai focoase.
Idi Amin a fost prieten cu Ceaușescu și s-a bucurat de onoruri în timpul vizitei din România. După plecarea sa din reședința care i-a fost rezervată, a circulat zvonul că, în secret, Idi Amin s-ar fi ospătat cu delicatesa lui favorită, carne de om. Sper că și-a adus-o de acasă.
Un alt prieten al lui Ceaușescu a fost Mobutu. Care, și el, și-a luat un nume glorios, Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga (încă îl mai știu pe de rost, atît de tare m-a impresionat), nume care, tălmăcit, înseamnă „Atotputernicul luptător care, datorită rezistenței și a inflexibilei dorințe de a câștiga, va merge din cucerire în cucerire, lăsând foc în urma sa“. Prietenii și admiratorii mai apropiați îi ziceau, pe scurt, Leopardul din Zair. Oficial, a avut doar două soții și 21 de copii. Deh, leopard de prăsilă! Longeviv, Mobutu a domnit din 1965 pînă în 1997. A alungat investitorii străini și, după ce economia s-a prăbușit, a mers cu basca în mînă, de fapt cu căciula aia a lui din blană de leopard al Zairului, și i-a chemat înapoi. A adunat o avere considerabilă. Și Mobutu ne-a vizitat țara, a fost „pretin“ de nădejde cu Geniul Carpaților.
La Festivalul Național Cîntarea României, s-a prezentat un student african care a cîntat o melodie în premieră mondială, Ceaușescu na Bokassa. A apărut și pe un single pe care l-am avut o dată în mînă, dar nu l-am cumpărat. Jean-Bedel Bokassa, conducătorul Republicii Centrafricane nu și-a luat un titlu lung și sforăitor, ci unul scurt și impunător: Împăratul Bo- kassa I. Și a transformat țara într-un imperiu. Cu toate că Nicolae Ceaușescu lupta împotriva imperialismului, Imperiul Centrafrican nu l-a deranjat și nu i-a afectat în vreun fel prietenia cu Bokassa I. Ba, dimpotrivă, România a devenit un fel de cumnată a lui Bokassa, pentru că, printre cele unsprezece soții, s-a luat și cu o româncă, folcloristă de meserie, Gabriela Drîmbă.
Și lui Bokassa se pare că îi plăcea să-și mănînce semenii, convins fiind că hrănindu-te cu brațele defuncților dușmani, le iei și o parte din putere. Și el ne-a vizitat țara, iar Ceaușescu a răspuns vizitei, alegîndu-se și cu două costume populare centrafricane (unul pentru el, unul pentru Savantă), costume expuse cu grijă în Expoziția „Dovezi ale Recunoștinței Internaționale“, găzduite de Muzeul de Istorie pînă în 1989.
În fine, ca să închei careul de ași ai dictaturii, îl voi evoca aici pe Mouammar Gadhafi, longeviv și el, cu 42 de ani de stat la putere. În mod oficial, a avut doar două soții, a doua fiind mama a șapte dintre cei zece copii. Numele liderului libian a fost mai prezent în media, nu trebuie să insist prea mult, se cunosc faptele sale de vitejie. Chiar acuzațiile de viol. Oricum, prieten bun cu Ceaușescu. Atît de bun, încît Gadhafi și-a trimis unul dintre frați, pe care-l vedea cam prea dispus să-i ia locul, la o vînătoare în România Socialistă. Unde, vai, din greșeală și în mod fatal, un glonț a provocat un accident de vînătoare, lăsându-l pe Mouammar să alerge singur și nestingherit pe culoarul puterii.
Nu pot încheia acest text despre Arhitectul Păcii Mondiale & Friends fără să evoc ceva „văzut cu ochii mei“ în pomenitul Muzeu de Istorie din București. Printre sutele de exponate, stingheră, într-un cub de sticlă, o linguriță de argint, provenită din Islanda, cu ocazia unei escale de alimentare a avionului prezidențial pe cînd se întorcea din SUA. De cînd am văzut-o mă tot întreb: cum poate fi o singură linguriță de argint dovadă a recunoașterii internaționale? Înclin să cred că această linguriță s-a refugiat politic în geanta Tovarășei, care, aducînd-o la București, a scăpat-o din infernul capitalist.