Baiadera
Să certăm zilele,
totuși.
Ele-s vinovate
de nelniștea noastră
care nu dorește să fie
abstrasă de ceva.
Să certăm zilele…
Nimic nu mai rămâne
din ecoul lor
întunecat de noapte.
O baiaderă
lascivă e viața,
neodihnită în dorința
de a se reîntrupa.
Destin
E plină lumea de melancolii,
fără stăpân,
dar nu mai sunt la modă.
Săraca odă,
de mult e moartă și uitată.
O, de-ar fi fost
cumva destrăbălată,
cum i s-ar fi dus buhul,
ca prostului sarac cu duhul.
Vers
Simt
cum mă invadează
o străină singurătate.
Litanie
Se-adună
păcat cu păcat
sub cupola cerului.
Ne vindecă
Cel ce ni s-a dat
în mila lerului.
Adunați
ca furnicile
ne-nghesuim la iertare.
Doamne,
vindecă-ne sub semnul
acesta de întrebare.
Călătoria
Comori de umbre
cară cămilele ce,
veșnic însetate,
au străbătut doar drumuri
deschise-n multă trudă
și nimeni calea lor
n-o mai străbate.
– Dar ce mai e în tine
și-n versul tău uitat? –
În depărtări,
truditele străbat gândiri,
morgane fete în mersul legănat.
Iar tu, trezind nisipul
acestui calm deșert,
pășești pe trupul sacru
al timpului inert.
În miezul vinului
Stau și scriu
și sunt singur
în miezul vinului;
în sâmburele boabei
de strugure, în lumina
soarelui din ea agățat
în disperare de ramura
viței, cu o ardoare
neasemuită în a mă sorbi.
Știu că mă voi bea,
cu aceeași plăcere ca în
clipa în care aș săruta gâtul
iubitei,
marmora sânilor ei,
ochii unde, se pare, stă
ascunsă dragostea ei
pentru mine.
Sunt singur în miezul
vinului, în sâmburele boabei,
în lumina soarelui din ea.