(Virgiliu Monda, Testamentul domnișoarei Brebu, 1933)
Testamentul domnișoarei Brebu, apărut în 1933, este unul dintre numeroasele romane scrise de un profesionist al genului, Virgiliu Monda (1898-1991). În lunga sa viață, acest autor a folosit pentru cărțile sale o formulă de fabricație simplă și productivă, care, fără să facă din el un mare scriitor, i-a asigurat un anumit succes de public. Un realism standard, pigmentat cu momente de suspense și cu puțin sentimentalism, menține treaz interesul cititorului.
Un bun exemplu este chiar romanul Testamentul domnișoarei Brebu.
La cei treizeci de ani ai săi, Victor Erian nu are nicio ocupație și duce o viață boemă. După terminarea studiilor și moartea părinților, care i-au lăsat ca moștenire o sumă nu foarte mare, își cheltuiește banii călătorind. Rămâne surprins când, printr-o scrisoare, avocatul State Dorogan îl invită la București, la o întrevedere la cabinetul lui, pentru a-i comunica chestiuni legate de succesiunea domnișoarei Evlavia Brebu.
În ziua stabilită, o duminică, după ce-și bea cafeaua adusă de bătrâna servitoare Terezia, pleacă pe jos la avocatul care locuiește în apropiere de șosea, urmând ca de la el să meargă la masă la domnișoara Veturia Laurian, așa cum face în fiecare duminică.
Pe drum, încearcă să-și amintească ce știe despre verișoara sa, Evlavia Brebu. Era unica fiică a unchiului lui după mamă, Toma Brebu, cel mai bogat om din Oltenia. Se născuse cu un defect, luxație la ambele șolduri, și nu se putea mărita, iar despre averea uriașă rămasă de la părinți se spunea că a cheltuit-o prin străinătate, după ce își lichidase moșiile din țară. Victor este surprins că el ar putea moșteni ceva, fiindcă domnișoara Brebu, care a murit de curând, la vârsta de cincizeci de ani, avea alte rude mai apropiate.
Avocatul State Dorogan îi face cunoscut că domnișoara Brebu l-a lăsat pe el legatarul ei universal; pentru a intra în posesia moștenirii trebuie să îndeplinească însă două condiții: să identifice averea rămasă, cerând concursul avocatului Blaise Cahors din Franța, și după aceea să stea timp de zece ani în serviciul unei persoane al cărei nume îl va afla atunci.
Ținând mult la libertatea sa, Victor refuză, dar avocatul îl sfătuiește să se mai gândească. Pleacă deci să ia masa la Riki, cum îi spune el domnișoarei Veturia Laurian, cu gândul să se sfătuiască cu ea. Cei doi se cunosc de patru ani, tatăl ei, Sever Laurian, i-a fost profesor de istorie lui Victor și, la rugămintea acestuia, Victor a ajutat-o pe fată să găsească un serviciu. Riki are acum douăzeci și patru de ani, este frumoasă și cultă și se ocupă de menajul tatălui ei care, ajuns la pensie, a devenit un om dificil.
Pe tineri îi leagă o prietenie puternică, fără a se ajunge la dragoste, deși Victor se gândește că lângă ea ar putea să fie fericit. Îndemnat de Riki să accepte oferta din testamentul domnișoarei Brebu și să înceapă o viață nouă, mai ales că averea rămasă de la părinți i-ar mai ajunge să trăiască fără griji doar doi-trei ani, primește propunerea. Cu o scrisoare de recomandare, pleacă în Franța, la St. Malo, unde locuiește avocatul Blaise Cahors. Cu această ocazie, cunoaște o fată de douăzeci și unu de ani, Solanta, care îl atrage atât de tare, încât nici nu-l mai interesează moștenirea. După trei săptămâni, răstimp în care reușește s-o sărute, Solanta dispare fără să lase vreo adresă. Victor se înapoiază în țară cu o scrisoare din partea lui Cahors către avocatul din București, în care se dau informații mai exacte în legătură cu moștenirea.
Sosit în București, este înștiințat de Riki că tatăl ei a înnebunit și el o ajută să-l interneze la Spitalul Central. Avocatul State Dorogan îl anunță că este moștenitorul unei averi considerabile și că acum are obligația să intre pentru zece ani în serviciul unei persoane de la Brașov (îi dă doar o adresă, fără niciun nume), după care va deveni posesorul uriașei averi.
La insistențele lui Victor, Riki acceptă să-l instaleze pe tatăl ei – între timp îi trecuse criza – într-o casă de sănătate a doctorului Sibelius din Brașov. După aceea, se prezintă la slujba de la adresa indicată, mergând acolo împreună cu Riki. Spre fericirea lui și deznădejdea lui Riki, o găsește la acea adresă pe Solanta, proprietara casei.
Dragostea dintre Victor și Solanta crește în intensitate și, în scurt timp, cei doi se căsătoresc. Dintr-o scrisoare rămasă de la Evlavia Brebu, Victor află că Solanta era de fapt fiica ei, tatăl fiind medicul Etienne Cahors, fratele avocatului. Suferind de o boală incurabilă, Evlavia Brebu a hotărât ca fiica ei să devină soția lui Victor. Totuși, pentru ca tinerii să nu simtă că altcineva le dirijează viața, a formulat acele condiții, fiind sigură că ei se vor îndrăgosti inevitabil, spontan, unul de altul.
Riki se sinucide otrăvindu-se, iar tatăl ei nu-și mai revine la normal. La înmormântare participă doar tinerii căsătoriți Victor și Solanta. Cei doi sunt foarte impresionați de drama lui Riki, dar tinerețea și dragostea lor înving până la urmă. Victor și Solanta revin la preocuparea de a se face fericiți unul pe altul.