Fata necăjită
Fata mîndră și frumoasă
a pornit-o de acasă
tocmai astăzi după masă,
cînd era o ceață deasă
și se lăfăiau pe cer
niște nori de miel și zer.
Străzii strîmbe și subțire
unde-i capul, n-avem știre!
Din Turnul Novacului
urci drumul Feleacului,
și pe urmă iar mai treci
șapte mici izvoare seci
și-ncă șapte fîntîni reci
risipite pe poteci.
Drum de toamnă și de țară,
ploaie deasă, frunză rară,
du-mi-o fată necăjită
că rămase neiubită!
Pașii ei mărunți și mici,
de gîndac ori de furnici.
îi aud pînă departe,
plînge pomul frunze moarte;
îi aud pînă tîrziu,
plînge ploaia a pustiu.
Toate-mi plîng în seara asta,
fata mică și nevasta;
și de multă-amărăciune,
plîng și ochii de tăciune.
(din vol. Cântice țigănești, 1941)