JURNAL 89
Pe gânduri
Nu te mira că sunt din seria bio poreclită
generația 169 cm a șaizeciștilor
Să fi rămas vreo șapte exemplare modificate liric.
Din creștet până la călcâie numai 0 îndesat
Numai Om
filtrat prin războaie secetă foamete întuneric
dar îngăduit de Dumnezeu.
Simt cum toate mă apasă știi cum?
Cum m-aș căra în spate pe mine fiind dedesubtul
lui Însumi.
Mai nou e și
insurecția mentală cutremurul
UE la scară umană
Asta mă pune pe gânduri stau nedumerit pe gânduri
ca Omul de la Hamangia
și prin cap îmi trec mii de fluturi.
Numai înserare
Deși la anii mei e numai înserare
cât încă nu e noapte
să nu alungi copilul din tine
închipuit ca un soare în stingere
ca o hologramă
ca o halucinație
Fă-i ogradă cu ascunzători cât e ziua de lungă
mituiește-l cu dulciuri promite-i
c-o să rămână mic și zvăpăiat
Culcă-l în tine și învelește-l cu somnul
fă-l rege în castele de nisip
zdrobește-l în carnea ta ca-ntr-un leac fără moarte
fă-l să râdă în hohote până când
râsul lui ajunge să se audă în râsul tău.
Între și și
Om al străzii fără zdrențele tale
bogăția n-ar sângera atât
de abundent
Iar dacă i-am ignora
în limbaj de alint pe așa-zișii marginali
și nenorocoși ai destinului
Coroana Imperiului
în sărăcie în foame și întuneric s-ar nărui
cu zgomotul unui meteorit de gheață
Știi cum e în fotoliu picotești nici nici
semi somn două-trei clipe lipite
dezlipite
Alintasem motanul și motanul torcea pe genunchi
Eram între
și și
Când torcea la relanti, când nu.
Capul meu greu îndoia ceafa la gât și pe spate cădea
și revenea cu bărbia în piept
de câte ori de câte ori
Motanul nu mai era decât o căldură pe genunchi
Sunt astfel de interludii când pierzi
Realul și picotești
Într-un amurg accelerat spre seară dar nu-i încă somn.
Mai era doar locul din care pâș pâș
pleca și căldura.
Nu se știe de când motanul nu mai era
Numele lui Habarnam aciuat undeva
poate știi tu pe unde fiindcă eu deja dormeam.
Mătușa din Hârlău
Iarna trecută noi Sfânta Familie am hibernat
la o mătușă din Hârlău
unde ne-am încălzit ECCO
alintând pe rând o duzină de pisici
birmaneze thailandeze burgheze asiatice lom-
bosciatice antialergice
coafeze și tiroleze cu pedigri.
Toate extrem de independente
și naționaliste ca Franța.
Ce spui tu străine
astmul e departe.
Mătușa mea fiind și cucoană
are conac cu mult belle époque.
În drum spre Eldorado
O nouă frică pune stăpânire pe noi:
că suntem prea mulți și prea înghesuiți
că am fi doi pe un loc și nu mai avem aer.
Deja pe Heathrow mă simt ca-n
Arca lui Noe: aglomerația vorbește
77 de limbi. Această babilonie caută aur
cu orice preț: împinge calcă înjură
izbește scuipă în drum spre Noul Eldorado.
E clar că peste noi se năpustește
o lume nouă și nu ne-o dorim
Noi n-am știut ce fericiți am fost
când credeam că suntem nefericiți
Aflăm acum din răul ce-l trăim:
Ne-o spune Shakespeare: Nu-i rău ce-i rău
decât atunci când înainte a fost bine.
Mai departe
Într-o zi am atins cum mi-au prezis ursitoarele
hotarul părinților și
cerându-mi iertare am trecut dincolo
unde Constantin și Maria
îmi dăduseră mie timpul lor să-l duc mai departe
spre ultima vârstă.
Ținutul îmi era cunoscut
dar a fost ca și cum aș fi primit prin transfuzie
licoarea privighetorii.
Cu singurătatea alături am așteptat la răscrucea de vânturi
patru au fost
Un răspuns: Încotro?
Am ales cu ochii închiși Întâmplarea.
Cărarea mereu bifurcată cum voi
n-ați mai văzut. Înainte lumini cu păsări
mute supraveghindu-mi calea.
Înapoi? Înapoi
un corb croncănea pe umărul meu: Nu se poate.
Pinii Romei
Marmori oxidate prin Forum.
Sub sandale sfărâmături de Zei
Nisip de Zei
Nisip de Imperiu
Nisip absolut fără Mare.
Astăzi e o zi plăcută din viitor.
Nălucind pe coline pinii Romei vin din trecut
și se duc se duc eventual în Toscana
unde își dau întâlnire cu chiparoșii
îmbunătățind ideea de eternitate.
În așteptare
Copil stau ghemuit în bezna uterină
și molfăi plictisit un cotor de măr.
Parcă ieri a fost.
Trece o idee prin lume și mă întreabă:
Piciule ce faci aici?
Aștept să mă nasc. Nu înainte însă
de a găsi un loc unde să arunc cotorul.
Unii da alții nu
Ca să fie iarnă trebuie să ningă cu zăpezile
de altădată
Adaugă la asta și puțin vânt.
Iarna nu e plăcut să fii exagerat de bătrân
vântul o să-ți bată numai din față.
Poți să aluneci pe trotuar fiindcă
nimeni nu curăță gheața anume.
Cazi fulgerător și te spargi.
Bătrânețea
nu dispune de un liant pentru oase.
La sfârșit unii da
alții nu câțiva plâng ceilalți râd.
Prin pubele
Suntem încă aici și vom rămâne oricât de dibace
e lașitatea istoriei.
N-au plecat chiar toți să se ascundă în buncărele
șobolanilor
Au rămas pe afară căutătorii prin gunoaie
prin pubelele soarelui
Au rămas umaniștii răbdători la durerile lumii
cum scrie în Cartea Cărților Ham Babilonianul:
Doar ei și numai ei vor moșteni ruinile rămase
după sfârșitul sfârșitului
ca un nou început
Tot ei
Pâinea și cuțitul Tot Ei
Curve de lux vânzarea de frate lupi în turma de oi
Tot Ei
Au îngenunchiat s-au pârât au furat au smuls
au jurat strâmb s-au lingușit Tot Ei
Monte Carlo Bahamas kaghebiști mincinoși
securiști bancheri Tot Ei
Au scuipat au lins Tot Ei
Sub alte piei sub alte măști Tot Ei
S-au dat înfrânți au dispărut s-au ascuns
în copii Tot Ei
Lamborghini numai Ei
Și-au păstrat lozincile în frigider
să le mențină proaspete Tot Ei
Anihilați dezarmați creduli neputincioși
paralizați dezbinați surzi orbi
Tot Noi.
Frica
Frica îmi dictează scenarii cu acul înfipt
în deltoid. Știu că Statul ne interzice
să scoatem frica din țară. Nu-i una
Frica e multiformă
miriapodică și răspunde prompt la 112.
În clipa aceea vi se oferă în dar
sacul negru din partea comunității.
Anonimul din umbră te numără și
te bifează.
Pe un câmp pustiu din afara lumii
groparul înșfacă hârlețul și începe să sape
Patria mă dorește fricos.
Sunt nimeni. Sunt praf. Sunt o cârpă. Sunt idiot.