Poeme de Ovidiu Genaru

JURNAL 89

Pe gânduri

Nu te mira că sunt din seria bio poreclită

generația 169 cm a șaizeciștilor

Să fi rămas vreo șapte exemplare modificate liric.

Din creștet până la călcâie numai 0 îndesat

Numai Om

filtrat prin războaie secetă foamete întuneric

dar îngăduit de Dumnezeu.

Simt cum toate mă apasă știi cum?

Cum m-aș căra în spate pe mine fiind dedesubtul

lui Însumi.

Mai nou e și

insurecția mentală cutremurul

UE la scară umană

Asta mă pune pe gânduri stau nedumerit pe gânduri

ca Omul de la Hamangia

și prin cap îmi trec mii de fluturi.

 

Numai înserare

Deși la anii mei e numai înserare

cât încă nu e noapte

să nu alungi copilul din tine

închipuit ca un soare în stingere

ca o hologramă

ca o halucinație

Fă-i ogradă cu ascunzători cât e ziua de lungă

mituiește-l cu dulciuri promite-i

c-o să rămână mic și zvăpăiat

Culcă-l în tine și învelește-l cu somnul

fă-l rege în castele de nisip

zdrobește-l în carnea ta ca-ntr-un leac fără moarte

fă-l să râdă în hohote până când

râsul lui ajunge să se audă în râsul tău.

 

Între și și

Om al străzii fără zdrențele tale

bogăția n-ar sângera atât

de abundent

Iar dacă i-am ignora

în limbaj de alint pe așa-zișii marginali

și nenorocoși ai destinului

Coroana Imperiului

în sărăcie în foame și întuneric s-ar nărui

cu zgomotul unui meteorit de gheață

Știi cum e în fotoliu picotești nici nici

semi somn două-trei clipe lipite

dezlipite

Alintasem motanul și motanul torcea pe genunchi

Eram între

și și

Când torcea la relanti, când nu.

Capul meu greu îndoia ceafa la gât și pe spate cădea

și revenea cu bărbia în piept

de câte ori de câte ori

Motanul nu mai era decât o căldură pe genunchi

Sunt astfel de interludii când pierzi

Realul și picotești

Într-un amurg accelerat spre seară dar nu-i încă somn.

Mai era doar locul din care pâș pâș

pleca și căldura.

Nu se știe de când motanul nu mai era

Numele lui Habarnam aciuat undeva

poate știi tu pe unde fiindcă eu deja dormeam.

 

Mătușa din Hârlău

Iarna trecută noi Sfânta Familie am hibernat

la o mătușă din Hârlău

unde ne-am încălzit ECCO

alintând pe rând o duzină de pisici

birmaneze thailandeze burgheze asiatice lom-

bosciatice antialergice

coafeze și tiroleze cu pedigri.

Toate extrem de independente

și naționaliste ca Franța.

Ce spui tu străine

astmul e departe.

Mătușa mea fiind și cucoană

are conac cu mult belle époque.

 

În drum spre Eldorado

O nouă frică pune stăpânire pe noi:

că suntem prea mulți și prea înghesuiți

că am fi doi pe un loc și nu mai avem aer.

Deja pe Heathrow mă simt ca-n

Arca lui Noe: aglomerația vorbește

77 de limbi. Această babilonie caută aur

cu orice preț: împinge calcă înjură

izbește scuipă în drum spre Noul Eldorado.

E clar că peste noi se năpustește

o lume nouă și nu ne-o dorim

Noi n-am știut ce fericiți am fost

când credeam că suntem nefericiți

Aflăm acum din răul ce-l trăim:

Ne-o spune Shakespeare: Nu-i rău ce-i rău

decât atunci când înainte a fost bine.

 

Mai departe

Într-o zi am atins cum mi-au prezis ursitoarele

hotarul părinților și

cerându-mi iertare am trecut dincolo

unde Constantin și Maria

îmi dăduseră mie timpul lor să-l duc mai departe

spre ultima vârstă.

Ținutul îmi era cunoscut

dar a fost ca și cum aș fi primit prin transfuzie

licoarea privighetorii.

Cu singurătatea alături am așteptat la răscrucea de vânturi

patru au fost

Un răspuns: Încotro?

Am ales cu ochii închiși Întâmplarea.

Cărarea mereu bifurcată cum voi

n-ați mai văzut. Înainte lumini cu păsări

mute supraveghindu-mi calea.

Înapoi? Înapoi

un corb croncănea pe umărul meu: Nu se poate.

 

Pinii Romei

Marmori oxidate prin Forum.

Sub sandale sfărâmături de Zei

Nisip de Zei

Nisip de Imperiu

Nisip absolut fără Mare.

Astăzi e o zi plăcută din viitor.

Nălucind pe coline pinii Romei vin din trecut

și se duc se duc eventual în Toscana

unde își dau întâlnire cu chiparoșii

îmbunătățind ideea de eternitate.

 

În așteptare

Copil stau ghemuit în bezna uterină

și molfăi plictisit un cotor de măr.

Parcă ieri a fost.

Trece o idee prin lume și mă întreabă:

Piciule ce faci aici?

Aștept să mă nasc. Nu înainte însă

de a găsi un loc unde să arunc cotorul.

 

Unii da alții nu

Ca să fie iarnă trebuie să ningă cu zăpezile

de altădată

Adaugă la asta și puțin vânt.

Iarna nu e plăcut să fii exagerat de bătrân

vântul o să-ți bată numai din față.

Poți să aluneci pe trotuar fiindcă

nimeni nu curăță gheața anume.

Cazi fulgerător și te spargi.

Bătrânețea

nu dispune de un liant pentru oase.

La sfârșit unii da

alții nu câțiva plâng ceilalți râd.

 

Prin pubele

Suntem încă aici și vom rămâne oricât de dibace

e lașitatea istoriei.

N-au plecat chiar toți să se ascundă în buncărele

șobolanilor

Au rămas pe afară căutătorii prin gunoaie

prin pubelele soarelui

Au rămas umaniștii răbdători la durerile lumii

cum scrie în Cartea Cărților Ham Babilonianul:

Doar ei și numai ei vor moșteni ruinile rămase

după sfârșitul sfârșitului

ca un nou început

 

Tot ei

Pâinea și cuțitul Tot Ei

Curve de lux vânzarea de frate lupi în turma de oi

Tot Ei

Au îngenunchiat s-au pârât au furat au smuls

au jurat strâmb s-au lingușit Tot Ei

Monte Carlo Bahamas kaghebiști mincinoși

securiști bancheri Tot Ei

Au scuipat au lins Tot Ei

Sub alte piei sub alte măști Tot Ei

S-au dat înfrânți au dispărut s-au ascuns

în copii Tot Ei

Lamborghini numai Ei

Și-au păstrat lozincile în frigider

să le mențină proaspete Tot Ei

Anihilați dezarmați creduli neputincioși

paralizați dezbinați surzi orbi

Tot Noi.

 

Frica

Frica îmi dictează scenarii cu acul înfipt

în deltoid. Știu că Statul ne interzice

să scoatem frica din țară. Nu-i una

Frica e multiformă

miriapodică și răspunde prompt la 112.

În clipa aceea vi se oferă în dar

sacul negru din partea comunității.

Anonimul din umbră te numără și

te bifează.

Pe un câmp pustiu din afara lumii

groparul înșfacă hârlețul și începe să sape

Patria mă dorește fricos.

Sunt nimeni. Sunt praf. Sunt o cârpă. Sunt idiot.