Ultima oară
Ultima oară e atunci când răsufli ușurat
Că totul s-a încheiat
Așa îmi spune mintea leneșă
Care s-a îmbrăcat festiv
Și care mă îndeamnă și pe mine
Să umblu prin casă la costum și cravată
Și cealaltă minte costumată în verde paparudă
Îmi spune că fiecare întâlnire e ultima
Fiecare îmbucătură
Fiecare pahar cu apă
Toate sunt ultimele
Dar mă gândesc totuși că încă
Lucrurile nu au sfârșit
Cum nu au pietrele de sub ape
Așa sunt eu optimist din fire
Cred că are dreptate mintea din urmă
Pentru că iată
Repetă și inima ritmul de copite pe asfalt
Ritmurile poetice aritmiile
Pe când noi am vrea să repete ritmul anotimpurilor
Proștii
Care nu văd cum mintea noastră se descărnează
Și ne împrăștie în tot felul de fire și unde
Și își imaginează că stă la butoane
Proasta
Așa mă consolez
Că intrăm într-o repetiție pe scenă în cor
Și toți avem ureche muzicală
Și repetăm pentru reprezentația finală
Târziu
Târziu e întotdeauna
Când lucrurile sunt gata făcute și
Mai ales atunci când lucrurile sunt gata spuse
Totul e mai mult decât a fost
Clipa prezentă mai poate ea schimba
Mișcarea acelor de ceasornic
Într-un zigzag
Care să te facă să întârzii
Fac acest exercițiu
Să întârzii la fiecare întâlnire
Dată propusă ocazionată
Trimit în locul meu umbra capului
Detașată
Și acela care e punctual sau aceea
Să aștepte până se arată toată umbra
Până se ivește tot corpul meu viu
Și tot așa
Până acele de ceasornic își ies din sărite
Cum și eu îmi ies din sărite
Când mă agăț de un cuvânt pe care nu-l pot avea
El de fapt nu există
Cum nu mai pot eu reconstitui ceva gata făcut
Cu o mică deviere
Adică un urlet troznind printre semnalele
Care se repetă exact
Eco grafie
Dau prea multe definiții în căutare de
Ordine într-un spațiu pe care cred că așa
Îl voi domina adică voi adânci valea
De la capătul grădinii
Pe care apa curge doar atunci când aduce plastice
Voi opri marea lângă șezlongul lăsat de un prieten
Pentru odihna altora
Îmi voi ascuți privirea de vârful muntelui alb
Înainte de căderea frunzelor
Cum ar fi să fac o secțiune prin toate gândurile mele
Și s-o privesc la microscop
Prin casa aceasta trec toate fumurile
În orașul acesta se opresc toate mașinile
Pe stadion sunt pancarte cu poze
Pe teren umbre televizate
Eu stau liniștit în întunericul pe care îl adăpostesc
Și lucrez la o inovație
Care va face inutile toate zăcămintele
Corpul meu funcționează cu energia pulsului
Și scriu acest poem tot cu energia pulsului
Pe care nu am reușit nici în joacă
S-o colorez în verde
Că numai așa am auzit
Că va fi recunoscută de instituțiile abilitate
Să păstreze viața omenească pe Pământ
Nu că ar mai fi nevoie
Da se presupune că așa ar vrea Dumnezeu
Să mai rămână pe Pământ
Bărbatul femeia șarpele și mărul
Binele și răul
Mintea mare de cristal
Mintea de cristal se sparge în multe minți mici
Și mințile mici în altele și mai mici
Mintea mea se sparge în multe minți mici
Să știe și ea barem cincisprezece la sută
Din ce știe o minte de cristal împrăștiată
Creierele tinere
Știu tot de la naștere dar nu vorbesc
Să nu-i sperie pe părinți
Cum știe magnolia din grădină
Care a început să înflorească în fiecare anotimp
Cum știe tremurul frunzei de plop
Care nu se mai oprește
Cum știe epitetul
Care nu se mai poate dezlipi
Și așa
Vorbind și noi una-alta mărunțișuri
Începem să ne dăm seama
Îmi aduc aminte de cioburile parbrizului
Văd cum se desface și face o imagine
Îmi spun că fiecare moleculă are viața ei
Dar pentru toate astea și altele încă
E nevoie de o minte de rezervă
Cu baterie
Care să pună laolaltă firele să potrivească ițele
Șah
Când scriu robotul îmi ghicește cuvintele
Dar nu pe toate are trei variante
Una favorită
Asta înseamnă că a intrat în mintea mea
Sau că eu am intrat în altă dimensiune
Dacă toate s-ar potrivi din prima
N-aș mai ști ce să cred despre mine
Previzibil slab poetic sărac
El îmi cunoaște obișnuințele
Felul de a gândi urmările
Dincolo de el se așteaptă
Așteaptă două brațe să mă îmbrățișeze prin zid
Negativul unor fotografii un depozit mare
Ce nu cred că există acolo
E o fanfară militară care să ne întâmpine
Când rupem cercul
O densitate în care să înnoptăm
Privesc cum printr-o crăpătură a casei vecinilor
Se scurg aparențele
Deasupra hornului un cocoș de tablă
Se învârte semn că înăuntru e foc e cald
Inteligența mea poetică reușește până la urmă
Să păcălească robotul
Să nu-mi extragă toate cuvintele din cap
Tot ce poate fi