Rana fiecărei zile
*
Stranie liniștea,
ziua învelită-n giulgiul luminii,
stranie limba tăcerii
rătăcind printre nerăbdările
drumului!
Un adânc pe care nu-l cauți,
o vină pe care n-o răscumperi
cu neștiința auzului.
Nicio vocală uitată-n pământul
lui Dumnezeu,
nicio consoană la porțile
nemărginirii.
Pe limba ei îți spune numele lumea;
numele pe care nu-l înțelegi!
*
Pierdută-n nedesăvârșirea luminii
ziua,
umbre și pâcle,
în lăuntrul tău aporiile curgerii,
în lăuntrul clipei vândute
capătul drumului;
învață să zboare
în cuibul tăcerii
pasărea-vânt
*
Glasul tăcerii
într-o dimineață de vară
fără de capăt.
În de ele lucruri și oameni.
În sine însăși ființa așteptând
răsăritul.
Ca o boare de vânt
lumina pe obrazul țărânii
ca o furtună uitată-n memoria ploii
fulgerul ei luminând
întunecările inimii.
*
Ceea ce încă nu știm,
mai adevărat decât noi înșine
este:
tăcerea din care ceva oricând
se-ntrupează,
liniștea fără de capăt din babilonul
cuvintelor,
întrebarea despre un lucru nicicând
închipuit,
temei pentru ziua de mâine,
glasul pe care doar sângele tău îl aude,
precum plânsetul zeilor din tăcerile inimii,
focul ascuns în cenușa care desparte
ziua de astăzi de ziua de ieri.
*
Între răsărit și apus,
lumina,
între apus și răsărit,
întunericul;
un singur drum și o însoțire
despre care doar memoria
și tăcerea
ar putea vorbi.
Bucură-te de clipele care cad
împreună cu tine
în palma deschisă-a mirării!
Niciodată
atât de bogată în pustia ei
nu ți-a fost viața!
*
Cel ce a plâns măcar
o singură dată
poartă în sine răscumpărarea.
De-i mult sau puțin
prețul nu tu-l hotărăști,
nici dobânda.
Negustoria asta nu-i a zarafilor.
În lacrimă se-ncheagă chipul omului,
mânia și cântecul lui.
*
Să te strecori printre zilele
îngăduitoarele, fastele, plinele,
file albe pe care te trudești
să le umpli cu scrierea ființei tale cerești,
cu nisipul trupului risipit pe dale
pe care-l calcă doar umbra ta sub sandale.
Ce scriere ciudată, încâlcită,
într-o limbă doar de tine citită!
Un poem curs din cer pe pământ,
pe care-l știe doar pasărea-vânt,
dat ție o singură dată,
rana fiecărei zile nevindecată.
*
Cu umilință să stai dinaintea lumii
care te-ngăduie!
Cu umilință dinaintea vieții.
Darul ei nu-ți aparține;
chiriaș de-o clipă ești
în odăile fulgerului.
Cu umilință în fața uitării.
Memoria e doar întruparea de sine-a
neantului.
*
Arde cerul,
arde pământul,
arde sufletul tău pe buza
uitării.
Fără preț viața
la licitația răului.
În rana fiecărei zile
începutul și sfârșitul stau față.