„Unde se duc păsările călătoare?“ „În țările calde“, ni s-a spus și spunem și noi mai departe. Desigur, dacă locuiești în țările calde, la întrebarea asta răspunsul e diferit. Probabil: „În țările mai răcoroase“.Ca tot copilul privitor la cer, m-am întrebat și eu despre stolurile trecînd pe deasupra cartierului nostru, toamna într-o direcție, primăvara în alta, unde merg și, mai ales, de ce. N-am fost singur în mirarea mea. Există dovezi că și Hesiod, Homer, Pliniu (Ăl Bătrîn), Herodot, Aristotel și Confucius și-au pus întrebarea asta. Aristotel credea că măcăleandrul (Erithacus rubecula), numit și „gușă roșie“, se schimbă iarna în codroșul de pădure (Phoenicurus phoenicurus) și invers. O pasăre reversibilă, cum ar veni. Evident, nu avea dreptate, mai greșesc și înțelepții cîteodată, (iar asta ne face să ne simțim mai bine). Pliniu a fost mai aproape de adevăr, spunînd că unele specii călătoresc din stepele sciților pînă în mîlurile din zona Nilului.
De acum treisprezece ani, am fost martor nemijlocit al migrației rîndunicilor. Avînd ușa deschisă mereu spre ghenă, un cuplu de rîndunici a sosit primăvara și, după ce au explorat vreo două zile etajul nostru, au început să-și facă un cuib pe țeava de la termoficare. Delia și Mihai, prieteni și vecini, aproape de ușa cărora a început construcția cuibului, au fost de acord să le lăsăm acolo, chiar fără viză de flotant. Am văzut, zi de zi, tehnica extraordinară de construire a cuibului, apoi cum au depus ouăle, cum au apărut puii pe care i-au hrănit și i-au învățat să zboare. Rîndunicile s-au obișnuit cu prezența noastră și noi cu prezența lor sub streașina etajului șapte. A venit toamna și, într-o dimineață, nu le-am mai văzut. „Au plecat spre țările calde“. Cuibul, evident, a rămas, ne spusese o vecină că „nu e bine să strici cuiburi de păsări, aduce ghinion“.
Primăvara următoare, surpriză, s-au întors rîndunicile, un cuplu. Probabil, ne-am zis noi, sînt puii învățați anul trecut să zboare. Dar cum de au nimerit adresa? Cum au știut să nimerească etajul șapte al unei scări de bloc de pe Calea Călărașilor? Au renovat puțin cuibul și, apoi, același ciclu, ouă, pui, lecții de zbor, plecarea într-o dimineață de toamnă. Oare puii ăștia noi vor veni și ei la cuibul părintesc? Da, au venit primăvara următoare. Între timp, Mihai a instalat un coșuleț din nuiele pe țeava de termoficare, să aibă oaspeții viitori un confort sporit.
Iar asta s-a întîmplat timp de doisprezece ani. Chiar și în pandemie. Anul acesta, însă, nu a mai venit niciun cuplu, am tot vorbit pe tema asta, de aici, din Provence, cu Mihai și cu Delia. Or fi uitat adresa? Or fi murit pe drum? Or fi ales altă scară de bloc? Nu vom ști-o, poate, niciodată.
De ce-au plecat? De ce-ar mai fi rămas? vorba lui Arghezi.
Întrebările de genul ăsta au preocupat și oameni de rînd, și oameni de știință. În 1878, orintologul american Elliot Coues a numărat 182 de cărți care se preocupau cu migrația păsărilor. O bună perioadă, a fost creditată ideea că păsările hibernează, ca urșii. Alte păreri le îngropau pe păsări în mlaștini, de unde apăreau, vesele, primăvara.
Din cartea Dinamica și migrația păsărilor, a lui Victor Ciochia, apărută în 1984 la Editura Științifică și Enciclopedică, cumpărată de mine chiar la apariție și, împrumutată, apoi, altui poet, am aflat o poveste interesantă. Despre prima inelare a unei rîndunici. Un călugăr german (dacă-mi amintesc corect), preocupat de migrațiune și intrigat de ideea că păsările s-ar ascunde iarna în mlaștini, a prins o rîndunică și i-a montat un inel pe picior, în interiorul căruia a pus un bilețel cu întrebarea simplă, care ne-a chinuit și pe unii dintre noi: „Unde-ți petreci tu, rîndunico, toată iarna?“ Cred că sînt destui care au rîs de acest gest, chiar în mănăstirea omului nostru. Cum adică să trimiți o întrebare în aer, la piciorul unei păsări? Cine să-ți răspundă? Cine să știe că exact rîndunica respectivă are un bilet la picior? Dacă cel care o prinde e un analfabet? Dacă nu înțelege latina? Dacă e hoț și fură inelul? Dacă nu are chef să-ți răspundă? (Bine, cîteva întrebări am pus de la mine, să mă mai descarc). Sper mirarea tuturor, rîndunica s-a întors, și nu oricum, ci cu un răspuns: „În Asia, în Casa lui Petrus“. Simplu, fără alte amănunte. Doar cu această încercare de a-l liniști pe expeditorul dintîi: „Stai liniștit, rîndunica are unde locui, aici, în Asia. Ți-o spune Petrus“.
P.S. Petrus, dacă sînt la tine rîndunicile de pe etajul 7, din Bucurerști, Calea Călărașilor, să le spui că le așteptăm la anul.