Viața, de multe ori, m-a pus în situații în care simțeam nevoia să-mi cârpesc două palme pentru a mă convinge că asist la ceva real și nu e vorba de vreo închipuire. Dar aceasta mi-a dovedit că granița dintre real și fantastic sau fantasmatic e atât de subțire încât nici nu-ți dai seama când ai trecut de pe un tărâm pe altul.
Oamenii cu dereglări psihice sunt primii care cad victimă acestei întrepătrunderi. Ei, din păcate, dar tocmai asta dovedește maladia, nu mai pot deosebi între real și opusul său. Defectul dezvăluie însă, pe de altă parte, o paradoxală înzestrare, prin aceea că indivizii respectivi posedă niște antene care lipsesc omului normal. Cu alte cuvinte, ei pot seziza cu maximă ușurință ce se află „în spatele“ unui anumit decor sau unei anumite împrejurări. Așadar, un psihopat, cu o anumită sensibilitate religioasă, auzind, de exemplu, niște voci în fața blocului, nu va spune că acestea aparțin unor oameni, ci de fapt sunt diavolii care vorbesc. Tu faci mari eforturi de-a-l aduce pe linia de plutire și a-i dovedi că aceia sunt totuși ființe umane și nicidecum nu aparțin unui teritoriu obscur, dar încăpățânarea psihopatului e teribilă și nu va ceda cu una, cu două. Dimpotrivă, se va înverșuna și va dori ca el pe tine să te convingă că acolo, jos, la parter, cei care vorbesc sunt demoni și ceea ce spun ei reprezintă un fel de conspirație la adresa întregului oraș. Și poate a întregii țări.
Îmi amintesc de o observație a lui Vasile Lovinescu aruncată prin cărțile sale, observație care, cu totul involuntar, pune o lumină surprinzătoare asupra acestui caz. Spunea maestrul de la Fălticeni, evident nu citez cuvânt cu cuvânt, ci redau ideea: Doamne, ce ar însemna dacă măcar pentru câteva clipe am vedea ce se ascunde în spatele acestor mari aglome rații urbane, în spatele civilizației industriale, în spatele așadar a întregului univers făurit de oamenii care au slujit cu devotament știința și tehnica? Ce s-ar întâmpla dacă ceea ce am vedea ne-ar înspăimânta și nu am putea să ne reluăm viața de până atunci. Teribil! Ne întoarcem la cazul de la care au pornit și aceste rânduri. Încerc să completez ideea maestrului. Am vedea exact arhetipurile infernale care din plan ocult, dirijează lumea. Nu am mai vedea turbine și locomotive, rachete și mitraliere, drone și roboți, ci exact ceea ce conține planul subtil al realității.
Indiscutabil, noi trăim într-un plan grosier. Am creat o civilizație materială, dar Realul nu se poate reduce doar la acest singur plan. Planul celălalt care se află în spate și care, cumva, guvernează ce are în față, este planul subtil, extrem de greu reprezentabil, fiindcă și organele noastre de simț sunt create tot după calapod grosier. Numai psihopatul, incredibil, are acces la o asemenea viziune. Astfel, culmea, el ne este superior, dar, Doamne, cu ce preț enorm a plătit această, până la urmă, nedorită superioritate!
Evident, pe lângă cele două planuri există și un ultim, cel mai important, acela spiritual sau angelic, spre care aspiră cei mai curați dintre noi și din care se aleg în cele din urmă sfinții. Asta ar fi de reținut. Un sfânt are acces direct la planul spiritual și, prin rafinamentul său remarcabil, împletit cu dârzenie, poate să ocolească celelalte două. Noi, oamenii obișnuiți și până la un punct sănătoși, ne poticnim de ele și așa capotăm. Dacă rămânem doar la nivelul primului plan, în pofida culturii pe care am asimilat-o și cu care ne lăudăm, nu suntem altceva decât fii și robi ai materiei până la moarte. Dar dacă „urcăm“, de fapt, coborâm, spre al doilea plan, atunci din rândul nostru se aleg aceia care clachează și ajung să populeze clinicile psihiatrice. Nici nu știi, Doamne sfinte, cum e mai bine… Incertitudinea asta e și ea o mare încercare, o piatră de poticnire. Te înfiori, ți se face pielea de găină, dar datele sunt clare. Omul bolnav a străpuns primul nivel și lui i s-a arătat cel de-al doilea. Contactul e teribil și el trăiește toate șocurile presupuse de o asemenea ciocnire.
Un prieten psihiatru mi-a mărturisit de altminteri că a avut de-a face cu asemenea cazuri. Unii pacienți au venit la el și i-au spus cu un aer conspirativ: Domnu’ doctor, eu mă simt mult mai bine acum, dar tare aș vrea ca, din când în când, să mă întorc acolo unde eram! Pare o declarație halucinantă, dar exprimă foarte bine condiția noastră umană care nu-i nici a bolnavului, nici a sănătosului. OMUL, scris cu majuscule, este o ființă care însumează cele trei paliere, corpus, anima, spiritus, soma, psyche, pneuma, dar niciunul dintre acestea nu va putea să ne revendice în exclusivitate. Doar dacă ai ajuns foarte sus, nu mai cazi, dar cine ajunge acolo? Cine dintre marii noștri nevoitori a fost sută la sută convertit în duh? Cred, Doamne, ajută necre dinței mele pare un paradox cochet, care de fapt, pune degetul pe o rană nevindecabilă, aceea de-a fi om…