Abordarea pentru care antropologul Monica L. Smith optează în contextul acestui volum dedicat orașelor este racordată la lentila arheologului familiarizat cu istoria mentalităților. A defini orașul – acest conglomerat urban, susceptibil să înglobeze tradiții fondatoare, tipare mentale, modele de comportament, reguli de construcție și funcționare, lucrări de salubrizare și idei legate de civism – presupune o încercare de a sintetiza milenii de istorie și de a le situa în raport cu paliere civilizaționale. Este un demers pe cât de amplu pe atât de seducător, care constituie rezultatul unor studii și cercetări întreprinse de către autoare în multe dintre șantierele arheologice ale lumii.
Din perspectiva autoarei, orașele sunt „singura formă viabilă de concentrare a populației umane“, iar în construcția urbanității intervin de-a lungul istoriei o serie de factori – voința, necesitatea securității, constante administrative, deschiderea către confort și estetic etc., – susceptibili de a duce la planificarea și executarea aglomerărilor urbane. Sub raport imagologic, orașele presupun o serie de similitudini, construiesc și perpetuează identități, creează relații, transmit mesaje, afirmă puterea și impun autoritatea. Retorica orașului se va construi de-a lungul timpului în raport cu o identitate ce ține în primul rând de aspectul civilizațional al umanității.
Orașele sunt toposuri în care utilul și simbolicul sunt combinate, iar rezultanta cuprinde semne ale puterii, ale sociabilității și ale încrederii locuitorilor. Marea putere reconfiguratoare a orașelor constă în faptul că obligă noii veniți la adaptare și transformare. Orașul – afirmă autoarea – îți cere un angajament continuu, care presupune trei elemente analizabile din punct de vedere arheologic: infrastructura, stratificarea socială și creșterea accentuată a consumului. Paradoxal, deși succesul orașelor moderne sugerează că ființele omenești se simt cel mai bine în mediul urban, orașele nu reprezintă, de fapt, mediul natural al speciei noastre și nici nu era nevoie de ele pentru ca oamenii să supraviețuiască. Până la invenția orașelor, acum 6.000 de ani, strămoșii noștri se descurcaseră și fără ele. Se pune întrebarea legitimă: de ce apar orașele și care este oferta lor? Este binecunoscut faptul că, în spațiile rurale, fiecare cunoștea pe fiecare, mobilitatea la nivel de comunitate era redusă și toți erau în posesia aceluiași repertoriu elementar de alimente și de obiecte. Or, în așezările urbane, tocmai această lipsă a familiarității a devenit unitatea de măsură a relațiilor interumane. Într-un oraș, întâlnirile cu străinii reprezintă în sine o trăsătură recurentă a existenței cotidiene.
Orașele nu înseamnă numai oportunități economice. Alte potențiale definiții ale urbanului se concentrează asupra unor componente calitative precum existența instituțiilor guvernamentale, a unor servicii administrative sau tribunale. Structura unui oraș include clădiri cu scop ritualic, clădiri rezidențiale, administrative, birouri guvernamentale, piețe, școli, locuri de divertisment sau culturale, bulevarde largi și o strânsă interdependență a oamenilor pentru nevoile fundamentale de apă și hrană. Rezultatul acestei oferte este faptul că orașul dă senzația unui loc în care, în condițiile existenței unei multitudini de aspecte ale vieții cotidiene, ți se deschide posibilitatea alegerii dintr-o varietate de potențiale acțiuni.
În cadrul unui oraș, diferențele etnice nu vor fi niciodată nici șterse și nici eludate, cu atât mai mult cu cât – consideră autoarea – ele servesc drept forță pozitivă pentru coeziunea unei comunități și afișarea identității unui individ în raport cu ceilalți. Prin urmare, ideea asimilării complete este deopotrivă nepractică și ilogică, dat fiind faptul că menținerea unor tradiții culturale distincte are un efect pozitiv asupra identității urbane în sine. La fel se întâmplă și în cadrul ierarhiei socio-economică din contextul unui oraș, care va exista întotdeauna. O observație viabilă care se poate face la nivelul orașelor este că acestea celebrează și recunosc spiritul consumerist. Văzând, cumpărând, împrumutând și etalând obiecte, oamenii își exprimă atât starea actuală cât și aspirațiile. Antropologul Richard Fox considera din această perspectivă că un oraș reprezintă „un centru de concentrare a populației și/sau o scenă pentru etalarea prestigiului.“
Analiza – bine scrisă, susținută de o serie de fotografii – pe care autoarea o oferă reprezintă o abordare interesantă, pluridisciplinară, menită a decripta multe aspecte referitoare la ceea ce reprezintă – din perspectivă atât istorică, dar mai ales economică, politică și mentalitară – resorturile intime ale orașelor. Teza finală a cărții susține ideea că ineditul orașelor constă tocmai în transformarea unor spații artificiale în cadre permanente, zilnice și în integrarea în ele a unor practici ritualice și a unor rutine. Orașul este – conchide Monica l. Smith – tiparul perfect al spațiului fizic uman, rețeaua ideală pentru existența umană în genere și, în același timp, o formulă optimă care nu poate decât să se perpetueze. Orașul se transformă – pentru că reprezintă un element al peisajului distinct arhitectural și economic – însă niciodată nu va dispărea.