Sintagma din titlu a devenit emblema anilor noștri: ea denumește nu doar un iminent pericol, ci și promisiunea terifiantă a modificării vieții pe pământ. În numele acestei teribile fantasme au luat naștere partide politice, reuniuni științifice, congrese de specialiști etc. Ecologia a devenit preocupare la modă; dacă nu face cel puțin o referință la pericolele ce pândesc lumea și la multiplele virtuți ale ecologiei, niciun partid nu îndrăznește să afișeze astăzi în lume un program de guvernare. Conștiința ecologică acționează în rândul oamenilor cu forța unui virus contra căruia nu se poate fabrica vreun vaccin.
Și astfel partide politice care au introdus ecologia în numirea lor oficială au ajuns în diferite țări la putere – chiar dacă sub forma unor guverne de coaliție. Oare viața popoarelor care s-au decis să-i aducă pe ecologiști la putere a devenit după aceea mai fericită? Cert este că, oriunde se află la guvernare, ecologiștii propun invariabil sporiri de impozite, restricții de tot felul, pe scurt – măsuri cu caracter obligatoriu care-i ustură cumplit la pungă pe imprudenții ce și-au dat țara pe mâna acestor salvatori ai planetei. Adică pe mâna unor activiști încrâncenați care vor, în principiu, să salveze de la dezastru globul pământesc. Însă până una-alta ei îngreunează considerabil viața locuitorilor din propria lor țară. Când, peste câțiva ani, electricitatea își va tripla prețul prin închiderea centralelor atomo-electrice, ori când se va permite circulația doar a automobilelor electrice, viața modernă va deveni un lux pe care doar puțini și-l vor mai permite.
Să-i lăsăm pe alegătorii inconștienți să se îmbete cu discursul ecologic și să aducă la putere partide preocupate doar de fericirea lumii întregi. Notăm însă două observații anti-ecologice aflate, ca să zicem așa, „la mintea cocoșului“.
Prima: nimeni n-a dovedit până astăzi (și nici n-avea cum!) că încălzirea treptată a atmosferei ar fi rezultatul activității umane, mai ales al industrializării. E infinit mai probabil ca încălzirea sau răcirea climei să se datoreze unor cicluri alternative dispuse pe secole. Poate că, în urmă cu mii de ani, au existat perioade de încălzire și apoi de răcire globală; și poate că această alternare s-a produs natural, într-o lume în care oamenii nu aveau cum să provoace schimbări, deoarece industria nu exista, iar atmosfera era curată ca lacrima.
Ani la rând, propaganda comunistă dirijată de la Moscova a susținut că poluarea reprezintă un viciu capitalist. Asta până când s-a dovedit, negru pe alb, că zona de confluență a regiunilor industrializate din Polonia, Cehoslovacia și RDG, deci din țări socialiste, era de trei ori mai poluată decât oricare alta din Europa. Asta pentru a nu mai pune la socoteală cel mai grav accident nuclear de până acum, petrecut la Cernobîl, adică tot într-o țară socialistă.
Originile comuniste ale gândirii ecologice se observă ușor. Politica dusă de partidele așa-zis preocupate de soarta planetei a fost mereu una anti-capitalistă și anti-occidentală. „salvatorii omenirii“ s-au preocupt mai ales de salvarea comunismului.
A doua: se pare că nimeni nu este atent la binefacerile pe care încălzirea planetei le poate aduce fără voia ei. Să ne gândim o clipă la situația țării noastre și a altor țări aflate sub aceeași climă temperată, unde patru anotimpuri se succed regulat cu temperaturi variind de la +40 grade Celsius la -35 de grade. Ce ar însemna pentru asemenea țări încăzirea globală? Veri extrem de secetoase, care pot fi contracarate printr-o rețea de irigații bine pusă la punct. Dar să vedem și binefacerile, la care se pare că nu se gândește nimeni. România și multe alte țări europene s-ar transpune automat pe alte meridiane. Toamna ar deveni o vară indiană lungă și luminoasă; foioasele ce acoperă dealurile și munții ar prezenta nuanțe coloristice de invidiat. Iarna ar dispărea, ca anotimp al înghețurilor: locul zăpezii și al lapoviței l-ar lua ploile făcute să spele praful. Muntenia și Banatul ne-ar prezenta un peisaj de Italie sudică: la o sută de kilometri de București ne-am trezi în Sicilia! Dobrogea s-ar transforma într-un fel de Grecie, cu câteva monumente autentice la dispoziție. Ar crește și arbori mediteraneeni, iar portocalele, lămâile și bananele n-ar mai fi fructe de import.
Primăvara ar sosi rapidă și triumfătoare, fără schimbări bruște față de iarnă. Pe măsură ce sezonul avansează, românii ar începe să se gândească în care țară din Scandinavia să-și petreacă vacanța. Am avea astfel la noi reproducerea Italiei și a Greciei, țări la care milioane de români au visat fără să le poată vizita.
Dacă previziunile sumbre ale ecologiștilor de ridicare a temperaturii vor deveni realitate, nu văd de ce peisajul mirific schițat mai sus ar rămâne o utopie și nu s-ar transforma – cel puțin pentru țara noastră – în realitate palpabilă.