În Rusia de azi nu răzbește deloc gândirea de tip liberal a lui Vladimir Kara-Murza (întemnițat abuziv de către regimul polițienesc al lui Vladimir Putin), drept de cetate având doar imprecațiile antioccidentale ale unor Aleksandr Dughin, Vladimir Soloviov (propagandistul TV numărul 1) et comp., învestiți de Kremlin cu rol de doctrinari și ideologi oficiali. Cartea lui Isaiah Berlin – autorul care a crezut atât de mult în puterea ideilor – ne reamintește că, în secolul al XIX-lea, Rusia a dat umanității și gânditori sau scriitori influenți de orientare liberală, cel puțin prin prisma aspirațiilor pe care le-au avut la un moment dat. Ulterior, unii dintre aceștia (mai ales Aleksandr Herzen) au fost confiscați și falsificați de către vectorii propagandistici ai ideologiei marxist-leniniste bolșevice (în frunte chiar cu V.I. Lenin), iar după 1948, această receptare deformată a ajuns și la cititorii români, cu precădere prin intermediul antologiilor comentate și tipărite la Editura Politică. În postcomunism, datorită îndeosebi unor Vladimir Tismăneanu, Mihail Radu Solcan, Ioan Stanomir și Laurian Kertesz, opera de interpretare a lui Isaiah Berlin a ajuns să fie mediatizată și la noi, însă abia acum, odată cu volumul comentat aici, audiența autohtonă are o imagine mai clară a demersului asumat de acest important istoric britanic al ideilor în ceea ce privește gândirea socială și politică rusă din secolul al XIX-lea. Volumul intitulat Russian Thinkers a apărut inițial în anul 1978 (la New York, Viking Press) și reunea prelegeri ținute la universități prestigioase, eseuri și texte concepute separat, fără a avea în minte ideea unei cărți pe o temă comună.
Cele zece capitole ale volumului – gândite și scrise la momente diferite (pe parcursul a trei decenii) – capătă sens și datorită precizărilor făcute de Henry Hardy, Aileen Kelly și Jason Ferrell. Inițial eseuri, textele – odată puse laolaltă și întregite uneori de discipolii săi cu aparat critic – devin studii complexe dedicate atât unor personalități de prim rang ale secolului al XIX-lea rus (Aleksandr Herzen, Lev Tolstoi, Ivan Turgheniev, Mihail Bakunin, Vissarion Bielinski/Belinski, Nikolai Cernîșevski ș.a.), cât și unor doctrine și orientări politice (iluminism, romantism, liberalism, narodnicism/populism rus, marxism, nihilism, anarhism etc.). De regulă, curentele ideologice nu sunt tratate separat, ci în strânsă conexiune cu viața și opera unui gânditor analizat: Romantismul german la Petersburg și Moscova (pp. 190-204); Narodnicismul – populismul rus (pp. 273-304); Tolstoi și iluminismul (pp. 305-331); Turgheniev și impasul liberalismului (pp. 332-384). Apar în carte și personaje secundare precum Aleksandr Pușkin, Nikolai Gogol, F.M. Dostoievski, Mihail Saltîkov-Șcedrin, Nikolai Ogariov, Mihail Lermontov, Ivan Goncearov ș.a.. Remarcăm faptul că strălucirea stilistică a lui Isaiah Berlin se păstrează și în limba română, aceasta și datorită traducerii inspirate a profesoarei Marina Vraciu, o reputată slavistă și foarte bună cunoscătoare a literaturii ruse.
Isaiah Berlin nu pierde aproape niciodată din vedere referențialul occidental, precum și modul în care mersul ideilor politice din Vestul Europei a influențat spațiul cultural și ideologic rusesc. Cel mai bine reiese acest demers de tip comparatist în primul capitol al cărții (Rusia în anul 1848, pp. 37-59). Demonstrația lui Berlin este cât se poate de convingătoare: în fața eșecului libertarian occidental, vădit prin revoluțiile înfrânte la momentul 1848, mai mulți gânditori ruși au părăsit opțiunea gradualistă și orientările specifice liberalismului îmbrățișând alte soluții politice pentru problemele cu care se confrunta Imperiul țarist. Teza caracterului specific rusesc al acestor probleme a și condus către caracterul mult mai intransigent al mișcării revoluționare ruse de mai târziu (p. 59), chiar dacă revoluțiile europene au continuat să fie evocate drept model.
Curiozitatea plină de pasiune a lui Isaiah Berlin pentru subiectul de care se ocupă iese bine în evidență și atunci când abordează problema concepției asupra istoriei asumată de Lev Tolstoi în special în romanul Război și pace (cap. II – Ariciul și vulpea, pp. 60-128). Maniera lui Berlin de a-l interpreta pe Tolstoi este una ingenioasă, autorul britanic dând dovadă de o mare mobilitate intelectuală, mai ales atunci când identifică surse diverse și contradictorii pentru conturarea concepției asupra istoriei la Tolstoi. Spre exemplu, scrierile unor autori aparent incompatibili precum Jean Jacques Rousseau și Joseph de Maistre contribuie la închegarea viziunii marelui prozator despre trecutul Rusiei.
Isaiah Berlin scoate în evidență și diferențele semnificative dintre gânditorii ruși pe care îi studiază. Dacă Tolstoi, la fel ca de Maistre, vedea lumea occidentală ca „putredă“ și respingea conceptele de libertate politică individuală și de drepturi civile garantate de un sistem impersonal de justiție (p. 112), în schimb Aleksandr Herzen îi apare lui Berlin ca fiind „unul dintre cei trei moraliști de geniu“ ai Rusiei, autor al unor reflecții de profunzime despre libertate, comparabile cu cele ale lui John Stuart Mill (pp. 29-30). De altfel, Herzen se profilează cumva și ca erou principal al volumului, iar analizarea laolaltă a lui și a lui Mihail Bakunin (v. cap. III: Herzen și Bakunin despre libertatea individuală, pp. 129-165) servește într-un fel acestei situări în prim-plan. Perspectiva oferită de Isaiah Berlin ne ajută să ne despărțim de modul cum a fost privit Herzen până în 1989, când era un autor înghesuit într-un pat procustian alături de alți „democrat-revoluționari“ și interpretat prin lentile deformate leniniste (vezi volumul Herzen, Belinski, Cernîșevski, Dobroliubov, Pisarev, Despre cultura estetică, valorile artistice, creația literară, Editura Politică, București, 1987, pp. 12 și urm.). În contrast cu această percepție în mod clar ghidată ideologic, Isaiah Berlin surprinde nu doar nuanțele din fiecare scriere analizată, ci – așa cum a observat Marc Raeff – face un adevărat inventar privind angajamentele existențiale, slăbiciunile umane și momentele de strălucire spirituală vădită în cazul gânditorilor și scriitorilor studiați. Emoțiile, amicițiile, rivalitățile și scăderile lor sunt luate în calcul împreună cu textele pe care ni le-au lăsat. Berlin redescoperă interpretări care la timpul lor păreau desuete, inadecvate, și le dezvoltă în chip exemplar înfățișând plauzibilitatea lor (vezi cazul influenței lui Joseph de Maistre asupra gândirii istorice a lui Lev Tolstoi).
Parcurgându-l pe Isaiah Berlin, cititorul regăsește importante pagini de istorie intelectuală și culturală, capitole pline de sens vizând nu doar gândirea rusă, ci și în general cultura filosofică și politică europeană. Istoricul britanic este foarte atent la contextul intelectual și la interacțiunile transnaționale din mediile culturale, iar cartea sa scoate la iveală nu numai un reputat specialist al gândirii sociale și politice, ci și un scriitor cu un real talent portretistic. Ar merita traduse în limba română și alte două piese istoriografice majore ale lui Isaiah Berlin, lucrări care ne ajută să înțelegem și lumea în care am trăit după 1945: Karl Marx: Viața și mediul în care a trăit și Gândirea sovietică: Cultura rusă sub comunism. Ediția din 2004 a ultimei cărți amintite este prefațată de influentul demnitar și analist de politică externă Strobe Talbott, cel care reamintea cititorilor credința lui Isaiah Berlin că ideile contează enorm. Ele pot face un imens bine sau pot genera Răul absolut. Scrierile lui Berlin pot servi și ca un fel de ghid pentru buna folosire a lor.
.