Acum câteva săptămâni, două militante ecologiste au împroș –
cat cu supă de roșii un tablou al lui Van Gogh, „Floarea
soarelui“. Imediat după comiterea infamiei, pe contul de
Twitter al organizației Just Stop Oil, din care fac parte cele
două vandale, a apărut un text explicativ: „Valorează arta
mai mult decât viața? Mai mult decât mâncarea? Mai mult
decât dreptatea? Criza costului vieții și criza climatică sunt determinate de
petrol și gaze.“ Chiar așa imbecil cum este, textul conține o filosofie de viață
care merită analizată. Problema primordială e însă următoarea: ce legătură
are Vincent Van Gogh cu petrolul? Bietul Vincent a fost toată viața sărac lipit
pământului. A rătăcit din loc în loc, a răbdat de foame și frig, a fost chinuit
de boli. A fost batjocorit, umilit și ignorat ca artist: n-a reușit să vândă în
timpul vieții decât un singur tablou, „Vigne rouge“, pictat la Arles, aflat astăzi
la Muzeul Pușkin din Moscova.
Dacă luăm în considerare că Van
Gogh a fost un mare iubitor al naturii,
devenită una din sursele sale importante
de inspirație (vezi seriile de lucrări cu
chiparoși sau „nopțile înstelate“), n-ar
fi o exagerare să vedem în el un fel de
proto-ecologist. Și atunci, ce le-a cășunat
celor două neo-barbare? A provocat
Van Gogh actuala criză mondială a
petrolului? A înfometat el, flămândul,
planeta? Storcându-mi mintea, am
găsit o singură explicație. Să nu-mi
spuneți că e aberantă, pentru că aberant
e și atacul „protestatarelor“ de la Galeria
Națională din Londra. La simpla răsfoire
a unui album, constați că faimosul
artist olandez e autorul mai multor
lucrări cu titlul „Floarea soarelui“. Or,
după cum se știe, din floarea soarelui
se extrage ulei. În engleză, „ulei“ se
spune „oil“. Dar „oil“ înseamnă și
„petrol“. Prin urmare, în mintea tulburată
a salvatoarelor plane tei legătura era
limpede: Van Gogh a fost un mare
petrolist care a distrus planeta!
Lăsând gluma macabră la o parte,
să revenim la „curajoasele“ ecologiste
care l-au luat în vizor pe Vincent. Am
pus cuvântul în ghilimele, deoarece e
vorba de un gest pur demagogic, care
nu le expune la niciun risc. Legislația
occidentală e foarte permisivă și
judecătorii intimidați atunci când e
vorba de acțiuni – oricât ar fi ele de
brutale – ale „progresiștilor“. Dacă le
păsa cu adevărat de soarta planetei,
militantele ecologiste s-ar fi înrolat în
armata ucraineană și ar fi luptat, la
propriu, împotriva dezastrului clima –
teric provocat de Putin și asasinii săi.
Nici un cuvințel, însă, despre acest
conflict care însângerează harta lumii.
N-au decât să omoare oameni, să
bombardeze orașe și să arunce în aer
uzine și centrale atomice! Și asta pentru
că, spre deosebire de Van Gogh, mort
de o sută treizeci și ceva de ani, agenții
exterminatori ai lui Putin sunt cât se
poate de vii. Și nu știi când îți trimit
un colet cu bombă la sediul ONG-ului
sau când te pot otrăvi.
Cât de absurd e acest nou gest
extremist o arată și explicația care îl
însoțește. Dacă s-ar fi redus la întrebarea
„Valorează arta mai mult decât viața?“,
ecologistele ar fi atins una din dilemele
insolvabile ale omenirii. Se cunosc
exemplele a numeroși artiști care și-au sacrificat, de bunăvoie, existența
pentru a-și duce la capăt creația. Dar în lumea lor bântuită de ură și resentiment,
ideologii radicali n-au auzit de ei. „Activiștii“ acționează asemenea unor
roboți-mercenari care au primit o misiune (în acest caz, să facă cât mai multă
zarvă) fără să aibă habar de scenariul în care au fost distribuiți și unde sunt
doar niște pioni neînsemnați. Următoarea interogație ne indică însă domeniul
în care se plasează discuția: pentru vajnicii revoluționari ai supei de roșii,
confruntarea finală e aceea dintre „artă și mâncare“. Altfel spus, dacă doriți
să aveți ce mânca, mutilați operele de artă!
Nu e de mirare că s-a ajuns până aici. Modelul talibanilor
afgani a fost preluat cu entuziasm de spălații de creier din
lumea occidentală, „lumea tuturor posibilităților“. Începând
cu 1992, fundamentaliștii din Afganistan au distrus două
treimi din exponatele Muzeului Național, au interzis muzica
și au dărâmat statuile gigantice ale lui Buddha. Ecourile
s-au simțit imediat în Statele Unite și în Europa, unde a pornit o campanie
furibundă împotriva lucrărilor de artă care înfățișau personaje neconvenabile
dogmei corectitudinii politice: politicieni, scriitori, artiști ale căror concepții
nu se potrivesc cu cele ale multiculturalismului ajuns la putere astăzi.
Agresorii au menționat, în sprijinul gestului descreierat, și dreptatea.
Cu ce împiedică arta instaurarea dreptății în lume? Fiind ei înșiși activiști,
promotorii mișcărilor anarhist-militante văd peste tot inamici și adversari
ai „progresului“. Nu puțini artiști s-au pus în slujba politicului și a unor
regimuri blamabile. Dar nu pe aceștia îi vizează ecologiștii din gruparea „Just
Stop Oil“. Vinovați pentru nedreptățile lumii sunt Van Gogh și Vermeer –
acesta din urmă zbătându-se, și el, în insurmontabile greutăți întreaga lui
existență. Dacă tablourile lui Van Gogh n-au avut nicio căutare în timpul
vieții sale, Vermeer a fost mai norocos: băcanii, brutarii și măcelarii s-au
învoit să-i dea mărfurile necesare întreținerii numeroasei sale familii în
schimbul lucrărilor pictate de acesta. Înainte de a agresa „Fata cu cercel de
perlă“, poate că nemernicii care se simt învestiți cu o misiune sacră ar fi putut
citi măcar admirabilul roman al lui Tracy Chevalier, Fata cu cercel de perlă
(tradus și în românește, și apărut la Editura Polirom).
În fine, complet ilogică e și concluzia trasă din lozincile pretins savante
de mai sus: „Criza costului vieții și criza climatică sunt determinate de petrol
și gaze.“ Ceea ce înseamnă că, pe de o parte, costul vieții a crescut, deoarece,
pe plan mondial, a explodat prețul gazelor și al petrolului. De ce? Pentru că
produsele cu pricina se extrag și se
comercializează în cantități mai mici.
Or – și aici intrăm în plină nebunie –
, asta ar trebui să fie un lucru pozitiv,
pentru că diminuează „criza climatică“.
Numai că, împuținându-se pe piață,
petrolul și gazele au făcut să crească
amețitor prețurile. Oamenii nu-și mai
permit să se încălzească ori să-și procure
bunurile necesare traiului zilnic. Și
asta ar trebui să fie un lucru pozitiv.
Dar mintea ecologică nu merge
atât de departe. Sau, dacă merge, ea
se concentrează într-o filosofie cinică
a cărei esență e următoarea: „N-au
decât să moară, dar măcar mor într-o
lume curată!“ Iar de vină vor fi Van
Gogh, Vermeer și Monet – tabloul
acestuia, din muzeul din Potsdam,
„Căpițe de fân“, adică unul tot cu subiect
ecologic, fiind stropit cu piure de cartofi.
Tristul paradox e că ecologiștii, această
variantă occidentală a talibanilor, au,
parțial, dreptate. Lumea e prea murdară
și prea multe bogății au ajuns în locuri
unde n-ar fi trebuit să ajungă vreodată.
Eroarea lor capitală e că fac scandal
exact acolo unde se depun eforturi
gigantice pentru a menține sănătatea
planetei și pentru a redistribui bogă –
țiile. Dacă astfel de gesturi ar fi comise
în China, în Rusia, în țări africane
sau asiatice, ar fi admirabil. Dar
astfel de zone nu sunt niciodată
mențio nate (deși ele provoacă cea
mai mare parte din problemele
ecologice ale Planetei).
Am mai scris și altă –
dată despre unul din
cei mai înspăimân –
tători indici ai de –
zastrului climatic
actual. El vizează
poluarea oceanelor cu materiale plas –
tice. Dacă ne-am lua după frecvența
și isteria protestelor organizate de
grupările ecologiste, ar rezulta că
focarele de otrăvire a planetei ar trebui
să fie New York-ul, Parisul, Londra,
Amsterdamul sau oricare alt oraș
occidental. Prin mărimea și diversitatea
activităților economice poluante
desfășurate acolo, prin proporțiile
consumerismului, ele ar fi trebuit să
fie primele candidate la titlul de dușmani
ai vieții umane. Statisticile, în limbajul
lor implacabil, arată cu totul altceva: și anume, că râurile și fluviile ce poartă
spre oceane cele mai mari și mai periculoase deșeuri și materiale plastice
sunt, în ordine, Nilul, Nigerul, Gangele, Mekong-ul, Yang-tzâ, Fluviul Galben,
Amur. După cum se poate observa, niciunul nu e situat în Statele Unite sau
în Europa.
Prin urmare, bătăliile ecologiste, fără a fi incorecte (ba dimpotrivă!),
sunt greșit direcționate. În loc să ia cu asalt focarele dezastrelor ecologice ale
planetei, secta „martorilor Gretei“ își epuizează energia culpabilizându-i pe
convertiți, adică civilizația occidentală. Sunt bine cunoscute punctele de pe
planetă unde radicalismul lor ar fi salutar: Pakistan, India, Bangladesh, China,
Nigeria, Rusia. N-am observat însă ca „verzii“ să fi făcut ceva semnificativ în
regiunile indicate. Poate și pentru că la aeroport nu i-ar aștepta aparatele de
filmat și fotografiat ale jurnaliștilor și privirile binevoitoare ale politicienilor,
ci bastoanele și cătușele.
În aceste condiții, ecologismul cu voie de la poliție al organizațiilor occiden –
tale nu e decât o uriașă diversiune. El nu contribuie la rezolvarea unei chestiuni
grave, ci compromite și anulează argumentele luptei care trebuie duse
împotriva unui fenomen de-o urgență extremă. Împănată cu elemente
ideologice false, mișcarea ecologistă profită de libertățile garantate de
democrație pentru a-i aplica acesteia lovituri mortale. În schimb, spațiile
conduse de regimuri autoritariste sunt evitate sistematic. Pentru mine, toată
această fojgăială fals curajoasă va prinde un sens atunci când piureul de
cartofi și supa de roșii vor fi zvârlite în obrazul lui Putin sau Xi Jinping, și nu
pe sublimele urme ale pensulelor lui Vermeer sau Van Gogh.