Am fost din nou învitată la Opera Comică pentru Copii, la premiera baletului Frumoasa din pădurea adormită, balet inspirat din povestea lui Charles Perrault, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski. Și din nou a trebuit să pun surdină criteriilor care mă însoțesc când urmăresc un balet pe alte scene și să mă integrez lumii celor mici în care intrasem. Am fost fermecată și amuzată, parcă mult mai mult ca la alte spectacole pe care le-am văzut aici, de capacitatea creatorilor chemați la această Operă, cu profil special, de a ști cum să trezească atenția micuților spectatori, cum să îi implice în ceea ce se petrecea pe scenă, stârnindu-le curiozitate și apoi, pe nesimțite, să le servească o artă de bună calitate, dar care, fără acest preambul, ar fi fost greu să poată fi urmărită de ei, cu plăcere și folos. Când vor mai crește puțin vor vrea desigur să vadă din nou aceste spectacole în forma cea mai amplă cu putință. Vor deveni spectatori deja inițiați ai Operei Naționale București. Până atunci însă, Opera Comică pentru Copii primește transfuzii artistice substanțiale de la Opera Națională București. Încă de la înființare, Cătălin Caracaș, balerin al Operei bucureștene s-a alăturat Operei pentru Copii, iar astăzi este coordonatorul Departamentului Balet al acesteia și totodată maestru de balet și coregraf. O serie de spectacole de balet montate aici poartă semnătura sa. Alți doi prim-balerini ai Operei Naționale București, Cristina Opincaru și Gabriel Opincaru, sunt în prezent maeștri de studii și de repetiții, care urmăresc ca linia clasică și corectitudinea tehnică a întregului ansamblu de dansatori ai Operei Comice pentru Copii să fie fără cusur. Iar în actuala montare cu Frumoasa din pădurea adormită, alături de întregul ansamblu și de soliștii de balet ai Operei Comice, înterpreta rolului principal al prințesei Aurora este o prim-balerină a Operei Naționale București, Ada Gonzales.
Forma pe care a luat-o spectacolul cu Frumoasa din pădurea adormită a fost redusă în pezent ca durată, iar subiectul a fost concentrat pe firul principal al acțiunii, coregraful preluînd momentele solistice din coregrafia clasică a lui Marius Petipa, creatorul inițial al acestui balet în 1890 (deși la celebrul pas de deux din final s-a renunțat la variații) și adaptând dansurile de ansamblu posibilităților scenei și ansamblului de balet. Întreaga poveste este spusă în șase tablouri, iar în două momente intervine un povestitor, care se conversează cu copiii din sală. Atunci se vede că ei știu bine povestea de părinți sau bunici și sunt încâtați să o și vadă acum pe scenă. În acest fel, formele abstracte ale baletului clasic, încorporate în poveste, devin accesibile tuturor micuților.
la farmecul poveștii se adaugă farmecul costumelor pastelate (rozuri la palatul Aurorei, bleu-uri la palatul prințului Desirée), încărcate cu mărunte și delicate floricele sau ștrasuri, subliniate cu auriu, costume concepute de Adriana Urmuzescu, auriul fiind dominant și în decorurile gândite tot de ea, la a căror strălucire contribuie din plin și luminile. Iar în acest decor evoluează într-o linie clasică impecabilă Ada Gonzales în rolul prințesei Aurora, cea care va trebui să doarmă 100 de ani până va fi trezită de sărutul prințului Desirée. Am avut prilejul să o văd pe Ada Gonzales, înainte de venirea ei la București, și anume la Teatrul de Balet Sibiu, în Anna Karenina, în coregrafia semnată de Ioan Tugearu, și astfel știu că nu este numai o clasiciană fără cusur, dar și o interpretă de mare clasă. Prezența ei asigură un înalt nivel spectacolului. Dar și partenerul ei din pas de deux, Bogdan Rădăcină, în rolul prițului Desirée, venit se pare de la Timișoara, s-a achitat onorabil de rol. Solistele Ayuko Natsumi în rolul zânei celei rele, Carabosse, care jignită că nu a fost invitată la botezul Aurorei alături de celelalte zâne, o blesteamă pe copilă să moară la 16 ani, cât și Daria Kimm, în rolul Zânei Liliac, care-i preschimbă moartea într-un somn din care va putea fi trezită de un prinț iubitor, au dat formă expresivă liniei rolului lor. La fel, balerinii români și foarte mulții balerini străini împlicați în spectacol în rolul celorlalte zâne (Rina Murata, Franceschini Federica, Mirei Hayashi) sau în rolul celor patru cavaleri(De Fazio Gabriele, Onishi Teimu, Marco Vicente și Andrei Ardelean), cât și în rolurile pietrelor prețioase și ale personajelor din alte povești, au conturat personajele cu acuratețe, în linia cerută de formele dansului clasic. În spectacol au fost implicați și micuți elevi ai liceului de Coregrafie „Floria Capsali“ din București, care s-au integrat perfect în atmosfera de basm a spectacolului.
În acest fel, micuții spectatori iubitori de povești și-au lărgit orizontul către formele clasice de dans, capabile să dea viață scenică poveștilor, până atunci doar ascultate de ei cu încântare.