Ileana – ultima fiică a reginei Maria

Bibliografia regală a istoriografiei românești se completează cu o nouă apariție editorială semnată de istoricul Diana Mandache, care, de această dată, pune accentul pe biografia mezinei cuplului regal Maria și Ferdinand – principesa Ileana. Tot Diana Mandache a fost istoricul ce a reconstituit – în 2018 – portretul principesei Marioara (Mignon. Principesa României. Regina Iugoslaviei), un volum care a fost bine primit în contextul studiilor referitoare la monarhia din România. Dacă luăm în considerare și studiile despre regina Maria referitoare la bijuterii sau reședințe regale – publicate în România și Marea Britanie – avansăm ideea că, și de această dată, istoricul face dovada unei selecții critice și echilibrate din multitudinea documentelor pentru a construi imaginea Ilenei. Ileana – cea mai mică dintre fiicele reginei Maria – a fost soră și mătușă de rege, principesă a României, arhiducesă a Austriei și strănepoată a reginei Victoria. Regina Maria a recunoscut întotdeauna în memoriile sale că Ileana a fost fiica sa favorită, cea spre care s-a îndreptat întotdeauna cu o afecțiune evidentă și la care s-a raportat deseori într-un mod aparte. De altfel, comparativ cu surorile sale, principesa Ileana a fost înzestrată cu o bunătate și o sensibilitate care nu au putut fi trecute cu vederea nici de către cei care au cunoscut-o. Exceptându-l pe Carol al II-lea, care a manifestat în permanență o anumită ostilitate față de principesă, cauzată, așa cum avea să se speculeze, de paternitatea acesteia, restul apropiaților au văzut-o pe Ileana ca fiind o încununare a calităților și o reprezentată elegantă a casei regale, care și-a onorat întotdeauna cu demnitate atribuțiile care au decurs din statutul său. Volumul cuprinde date referitoare la copilăria principesei, aspecte legate de activitatea acesteia alături de regina Maria în contextul Primului Război Mondial, studiile pe care le-a urmat în Marea Britanie, căsătoria cu un Habsburg și detaliile relației dinastice realizate, spitalul pe care l-a creat la Bran, plecarea din România, calea monastică și activitatea desfășurată în Statele Unite în ultimii ani ai vieții. Firește, nu lipsesc din contextul paginilor referințele legate de afecțiunea strânsă dintre ea și mama sa, regina Maria și nici momentul de reîntoarcere pe pământul românesc după 42 de ani. Echilibrul de construcție al volumului reiese, în primul rând, din sursele utilizate: dincolo de documentele de arhivă (și nu doar cele regăsite în România, cartea cuprinde documentele din arhive din Marea Britanie și Statele Unite), Diana Mandache completează biografia cu fragmente din presa timpului, înregistrări din media, memorii, jurnale și fotografii. Întregul conținut este racordat aceleiași unități stilistice, într-un stil sobru și fără considerații inutile, totul situându-se în orizontul de așteptare al pasionaților de astfel de lecturi. Claritatea expunerii face ca și de această dată volumul să se adreseze nu doar specialiștilor în istoria monarhiei, ci publicului larg, care dorește să cunoască aspecte mai puțin vizibile din viața Ilenei, mai ales din momentul în care principesa a fost nevoită să plece din România. Principesa Ileana – înzestrată cu frumusețe, generozitate și empatie față de sărmani – a fost un ambasador la cel mai înalt nivel pentru România, a cărei cauză a susținut-o prin interviuri și implicări în acțiuni umanitare. A fost întotdeauna asociată cu viziunea democratică, echilibrată, a unui om educat în perioada interbelică și contemporan și martor cu ascensiunea comunistă care a obligat-o să își părăsească țara. Latura spirituală a personalității sale, care a dominat-o, i-a schimbat destinul în sensul convertirii către monahism. Despre ea, regina Maria a recunoscut în memoriile sale zilnice că a fost „copilul sufletului“ său și o considera ca fiind născută cu sentimentul datoriei (noblesse oblige), de care s-a onorat admirativ toată viața. În paginile volumului, imaginea Ilenei se recompune și din memoriile contemporanilor, din desele călătorii în străinătate, din implicarea în acțiunile casei regale și din grija permanentă pe care a manifestat-o față de regină. În toate acestea Ileana se impune ca un personaj credibil, elegant, emoționat, dar și ca un martor cheie al timpului – și nu întâmplător autoarea biografiei afirmă în nota introductivă că „Ileana pare că a trăit mai multe vieți, deși a fost una singură.“