Culegerea de interviuri 15 la puterea a cincea a Melaniei Cincea (Editura Humanitas, 2021) cuprinde douăzeci și trei de dialoguri realizate, pe parcursul ultimilor ani, cu personalități de prim ordin ale culturii române. Sub pretextul consemnării noutăților editoriale, cunoscuta jurnalistă timișoreană știe să deschidă un spațiu de discuție elegant, a cărui lumină naturală bogată invită la decodare livrescă, dar și la confesiune și meditație axiologică. Avansat la rangul de personaj principal, dialogul pare să unească, într-o linie punctată, două secvențe, două acte ale conversației orientate spre Românii diferite. În prima parte a interviului, ziarista de investigație problematizează, adesea, cotidianul nostru societal afectat de o clasă politică ale cărei metehne atrag frazele scânteietoare ale lui Andrei Pleșu și Mircea Mihăieș, analiza severă a lui Horia-Roman Patapievici, sarcasmul dizolvant al lui Radu Paraschivescu.
15 la puterea cincea se recomandă și drept o carte a crizei, care iscă, din împrejurimile paradelor dedicate Centenarului Marii Uniri, un strigăt civic puternic. Răspunsurile partenerilor de dialog zugrăvesc crâmpeie de pe traseul degradării tagmei noastre cârmuitoare, din zorii gorbaciovismului zâmbitor (trecut în revistă de Ioan Stanomir ori Thierry Wolton), până în epoca „elitelor de pradă“ contemporane (evaluate de Horia-Roman Patapievici), surprinse în stop-cadre caragialești, ori pe placa turnantă manevrată de „traficanții de conștiințe“ (Gabriel Liiceanu).
Această regiune prozaică urâtă rămâne în urmă atunci când autoarea își direcționează seria întrebărilor către versantul opus, cel al României culturale. Experimentată, Melania Cincea știe să-și atragă oaspetele, împărtășindu-ne flora valorică descoperită cu bucuria intelectualului care își află drumul, prin ochii interlocutorului său, spre vara eternă a copilăriei, către personaje și cărți. Discuția își schimbă viteza, textura, virulenței discursului politic îi ia locul umorul (la Andrei Pleșu), înverșunarea se preface în prietenie (Gabriel Liiceanu despre cuplul Ierunca), amintirea propagandei gângave tinde să devină comunicare esențială, în sensul dat de Jaspers.
Volumul își suplimentează funcțiile și se transformă, încet, într-un manual de supraviețuire. Cum rezistăm eșecului moral, minciunii, prostiei și urii, amărăciunii noastre celei de toate zilele ? Prin fidelitate față de oameni și față de o cauză justă, ne răspunde, cu simplitate, Ana Blandiana. Prin pasiunea pentru adevăr și profesie și prin lecturi hrănitoare (Gabriel Liiceanu). Prin stimularea „curiozității nesecate“, cultivarea încrederii creștine în seamănul nostru, prin credință, văzută ca o „confruntare existențială, dramatică, cu instanța supremă“, conchide Andrei Pleșu. Prin rugăciune, ocazie a „reamintirii unei limbi primordiale“ (Ioana Pârvulescu). Prin prezența și amintirea celor dragi (Adriana Babeți). Nu este, în definitiv, totul pierdut. Complementar implicării civice și participării la vot, am putea susține mai mult ideea solidarității, spiritul critic și meritocrația, instituția lecturii și bătăliile contra mistificărilor istoriei (Tatiana Niculescu). Patriotismul, deloc desuet, înțeles drept „consimțământ și asentiment“ (Horia-Roman Patapievici ), ar putea fi pus în operă prin viziune și muncă (Lucian Boia).
Dialogurile inițiate de Melania Cincea ne înfățișează o lume amestecată, aflată în locomoție greoaie între kitsch-ul postcomunist, pericolele ideologiilor „progresiste“, care împing spre derivă și spre capcanele extremismului revigorat. În tabloul acesta, Melania Cincea întărește, cu grația și discreția care o caracterizează, firele tot mai rare ale normalității și civilității dintr-o subtilă urzeală de valori care ne-a conferit, secular, rezistență și care ne menține la suprafață și astăzi.