Viitorul Bacalaureatului
Am citit forma scurtă a propunerii legislative referitoare la învățământul preuniversitar aflate în dezbatere publică. M-a interesat, de data aceasta, noua înfățișare a Bacalaureatului. Se propun patru probe: o probă unică de evaluare a competențelor în (recomandat de DEX! În text, peste tot, la) materiile din trunchiul comun – limba și literatura română, matematică, științe, istoria și geografia României și Europei, științe socio-umane; o probă de evaluare a competențelor lingvistice în două limbi de circulație internațională; o probă de evaluare a competențelor digitale; o probă de evaluare a competențelor în limba maternă. Sunt cel puțin două semne de întrebare. 1). O chestiune de ordin general: cu excepția titlului legii, cuvinte precum învățământ, a învăța, învățare, învățător/învățătoare și eventual, învățătură și învățăminte sunt evitate pretutindeni în text. Este folosit, în schimb, competență. Nu numai că nu sunt sinonime, dar e la mijloc o greșeală: primara, gimnaziul și liceul nu au drept scop principal crearea de competențe, aceasta e treaba școlilor postliceale și universitare. De când lumea, copiii și adolescenții merg la școală ca să învețe. Iar a învăța înseamnă a dobândi cunoștințe. Nicăieri în textul legii nu aflăm acest din urmă cuvânt. Mai întâi învățăm. Dobândim, adică, cunoștințe și abia apoi devenim competenți. Nicidecum invers. Competența nu e sinonimă nici cu vocația. Doar la filiera vocațională există o oarecare legătură semantică între ele, deși și acolo prima e dobândită prin învățare, iar a doua e înnăscută. 2). O chestiune de ordin particular: nu se înțelege cum se va putea desfășura, în cadrul aceluiași examen, proba unică de evaluare a cunoștințelor, pardon!, a competențelor în cele șase materii. Am participat la multe examene și concursuri, inclusiv la acela de Bacalaureat, ca președinte de comisie, dar un asemenea tip de examen n-am pomenit. Sunt curios să văd metodologia pe care o va propune ministerul. În orice caz, dispariția probei de limbă și literatură română, ca probă de sine stătătoare, este o măsură de neînțeles. Curat murdară! Am informația că la cele câteva licee-pilot, stabilite de minister, unde Bacalaureatul s-a desfășurat conform noii formule, s-a recurs la teste-grilă. Ceea ce înseamnă a le da absolvenților nu chiar mură-n gură soluția, dar, cu siguranță, o mână de ajutor, încurajând lenea. Cu această metodă, vom avea, pe termen scurt, procente impozante de absolvenți de Bacalaureat, pe placul oficialităților școlare, dar pe termen lung, un număr tot mai mare de elevi care vor întreba, precum omul leneș al lui Creangă: „Muieți-s posmagii?“ (N.M.) l
Ne scriu profesorii
Bacalaureat, agonie și extaz
Modificările din propunerea legislativă aflată în consultare publică au produs reacții diferite, unii susținând extaziați varianta de import, propusă acum de Ministerul Educației, mai precis: două probe de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională, o probă de evaluare a competențelor digitale, o probă scrisă de evaluare a competențelor la disciplinele din trunchiul comun (probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările; aceasta constă într-o probă unică, prin care se evaluează competențele generale formate pe parcursul ciclului liceal la limba și literatura română , matematică, științe, istoria și geografia României și Europei și științe socio-umane), probe scrise, facultative, specifice profilului sau specializării, probă scrisă la limba și literatura maternă (dacă este cazul). Aspectele pozitive, impulsionarea studiului limbilor străine și transdisciplinaritatea, sunt însă umbrite de multele probleme care apar (mai ales în absența unor metodologii). Există un risc major ca această probă comună, de tip grilă, să fie incapabilă să verifice competențele elevilor și să se axeze doar pe verificarea unor informații de bază, fapt pe care l-am sesizat deja în cadrul pilotării evaluării standardizate. Bacalaureatul ar deveni, astfel ultimul moment de agonie al unui sistem aflat deja în derivă din cauza multiplelor schimbări de până acum.
Varianta actuală a bacalaureatului rămâne, în continuare, o soluție mai bună pentru a marca finalizarea studiilor liceale. Probele distincte (la limba și literatura română și cele diferențiate pe discipline, în funcție de profilul absolvit) evidențiază mult mai bine nivelul real de competențe decât o singură probă comună tuturor elevilor, indiferent de profil.
prof. Alexandra Dragomirescu, Colegiul Național Grigore Moisil, București
N.R. În numărul viitor, vom publica un Dosar care va cuprinde alte intervenții ale profesorilor în dezbaterea noii Legi a Învățământului.
Centenar Marin Preda
E de așteptat ca împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda (5 august 1922) să fie un prilej de a-i fi readusă opera în atenția cititorilor și, îndeosebi, a elevilor și a dascălilor lor de literatură. Când scriem aceste rânduri, cu puține zile înainte de Centenar, două publicații i-au consacrat deja autorului Moromeților câteva pagini. România literară, de exemplu, chiar în numărul de față. În „Caligraf“ de la Alexandria, nr. 7, puteți citi mai multe articole și o anchetă realizată de Stan V. Cristea, autor, între altele, al unui foarte util studiu intitulat Marin Preda. Anii formării intelectuale, 1929-1948, aflat la a treia ediție în acest an. Dintre contribuții, multe interesante, o reținem pe aceea datorată Anei Dobre, o minuțioasă radiografie a romanului Intrusul și a receptării lui critice, precum și serialul lui Marin Iancu, Marin Preda. Personaje ignorate, ajuns la episodul XLVI. Răspunzând la ancheta revistei teleormănene, Daniel Cristea-Enache e de părere că a cam venit timpul pentru A treia lectură a Moromeților și a celorlalte romane ale scriitorului, „într-o altă grilă decât cea ideologică a anilor 1950 și cea estetică a șaizecismului“. În privința acestei noi grile, autorul nu ne spune decât că e vorba de un „altfel“ de lectură. Sperăm să ne lămurească nu peste multă vreme. (N.M.)
Răspundem cititorilor
În afara cerințelor de colaborare, la care ne-am referit recent, primim de la cititorii noștri întrebări, felurite păreri sau observații privitoare la conținutul revistei sau la eventuale greșeli de tipar sau de exprimare, unele, adevărate erate. Am și publicat câteva în decursul timpului. Le mulțumim tuturor celor care ne scriu și care, cu siguranță, ne citesc cu atenție. Unora le-am telefonat sau am comunicat cu ei pe e-mail. Din când în când, le vom răspunde și pe această cale.
Scriitorul Christian W. Schenk ne-a trimis din Boppard am Rhein un Argument-Protest intitulat La retragerea mea definitivă din Literatura Română. Nu rezultă că a intenționat să ni-l ofere spre publicare. E vorba probabil de un act personal, un fel de demisie, pe care, în ce ne privește, nu putem decât să-l regretăm. Din păcate, dl Schenk își motivează gestul prin câteva considerații care ne privesc direct. Iată ce scrie despre viața literară din „țara limbii a cărei cultură o promovez de 50 de ani“: „Corupția culturală a fost ridicată la rang de absolută dominare, cei implicați fiind strânși într-un nucleu aproape despotic, unde talentul și munca cinstită nu mai au loc; unde se finanțează, se «subvenționează», se premiază, își dau funcții (nici nepotismele nefiindu-le străine) între ei. Ce e mai trist este că acest «mic imperiu» este condus în cea mai mare parte de nulități, cu câteva excepții, desigur.“ Sau iată ce scrie despre Uniunea Scriitorilor, al cărui membru dl Schenk este în Filiala de la Iași: „Intrarea în USR este, desigur, dependentă de simpatii, de antipatii și relații sau, pur și simplu, de noroc. Președinții Filialelor merg cu dosarele în mână la «centrală», unde prima filieră pe care trebuie să o treacă este cea a conducătorului suprem, abia pe urmă comisia sau Comitetul Director aprobă sau respinge resturile rămase.“ Din câte știu, dl Schenk n-a solicitat demisia din USR. Statutar era să-i fi adresat demisia președintelui Filialei, dl Cassian Maria Spiridon, ocazie numai bună de a-l informa cu privire la nemulțumirile d-sale. Poate că dl Cassian i-ar fi atras colegial atenția că n-a venit niciodată, cu dosarele sub braț, la mine, „conducătorul suprem“, ca să le aprob și că lucrurile stau, în general, cu totul altfel în USR. Cât privește aprecierile pe care dl Schenk le face, cu atâta aplomb, despre viața literară și despre USR, ele țin de o flagrantă necunoaștere a realității. Absolut nimic, din spusele dlui Schenk, nu este adevărat, nici, spre exemplu, în primul rând, „corupția“, care, în opinia d-sale, ar fi devenit „endemică“ în cultura noastră, nici, în ultimul rând, modul în care se fac primirile în USR. E prea ușor a spune că e vorba de o incorectă informare, scuzabilă, în definitiv, prin distanța dintre Germania și România. În fond, dl Schenk comite un act deliberat de dezinformare a acelei opinii publice care i-ar citi, eventual, Argumentul-Protest sau Ultimul testament, o carte a cărei copertă ne-o trimite în attachment. Aș minți dacă aș pretinde că opiniile dlui Schenk mă iau prin surprindere. O parte din ele mi le-a făcut cunoscute cu ocazia recentei noastre întâlniri de la Tg. Jiu, vădit provenite dintr-o anumită frustrare. Ceea ce mă surprinde este cealaltă parte a opiniilor, pe care nu mi le-a împărtășit, false, tendențioase, și, mai cu seamă, mă surprinde tonul inadmisibil, mult prea sigur de el, pe care îl folosește. N-am încotro și trebuie să recunosc că n-am fost în stare să-l judec corect pe dl Schenk cu ocazia conversației noastre, când am văzut în d-sa un om rezonabil. Mea culpa! (Nicolae Manolescu)