Am parafrazat celebra formulă a lui Marx din Manifestul Partidului Comunist. Atunci era vorba despre stafia comunismului. Ciudat, pentru că, azi știm, stafiile apar de obicei după ce prototipul a murit. Or, Marx („bietul Marx“, cum îi spunea cineva înclinat spre el) vorbea – mă rog, scria – despre ceva ce abia se năștea. Și, din păcate, s-a născut și a crescut, omorând zeci și zeci de milioane de oameni nevinovați.
Dar stafia noastră e alta. E proiectul de lege care privește noile drepturi ale SRI-ului. Nenumărate. Poate doar KGB-ul și Securitățile lagărului comunist să mai fi avut asemenea drepturi, fără multe, adică deloc, obligații.
Iată o scandaloasă prevedere din acest proiect, prea puțin comentat, din păcate, în media românească: persoanele fizice și juridice, dar și autoritățile și instituțiile publice vor fi obligate să sprijine SRI-ul. Adică să devenim cu toții turnători. Mai lipsește desființarea CNSAS-ului, din moment ce această instituție dezvăluie tocmai numele (unele ale) turnătorilor, e drept, la ruda SRI-ului, Securitatea. Dacă legea asta trece, ne putem aștepta și la episodul următor. Pe urmă: niciun procuror nu poate ancheta un angajat al SRI fără aprobarea președintelui țării. Or, după cum știm, deseori SRI-ul sprijină un anume candidat la președinția țării noastre, după care acesta rămâne îndatorat pe tot timpul mandatului său. Ce mai contează prevederi precum aceea că SRI-ul poate înființa societăți comerciale, poate patrona chiar asociații și regii ale statului? Și astea prevederi ale proiectului de lege despre care scriu. Nu amintesc ele, cumva, despre celebrele firme ale Securității la care era șef un viitor politician postcomunist?
A fost o scurtă perioadă în care am crezut, nu toți, dar mulți dintre noi, că România poate deveni un stat de drept. Unii mai credem încă. Dar cu asemenea inițiative ne îndepărtăm mult de ceea ce este un stat de drept. După victoriile unor magistrați cu trecut dubios pentru CCR sau pentru alte înalte posturi ale statului, numai asta ne mai lipsea. SRI-ul va putea să ne asculte când va vrea și cum va vrea, fără să mai ceară voie unui magistrat, cum ar fi fost normal într-un stat de drept. Și când te gândești că atâția foști ofițeri, superiori și inferiori, din Securitate vor fi murit crezând că Securitatea a murit înaintea lor! În Maramureș era o strigătură, prin anii ’90, care spunea așa: „comunismu’ n-o muritu, doar o țâ’ s-o hodinitu!“ Iată că strigătura, autentic folclor nou, se adeverește încă o dată, după reîncarnarea PCR-ului în FSN. Dacă înlocuim ce e de înlocuit, strigătura maramureșeană rămâne în picioare: „Securitatea n-o muritu, doar o țâ’ s-o hodinitu!“. Ba, după atâtea semne date în toți anii aceștia care au trecut de la așa-zisa cădere a comunismului la noi, Securitatea nici nu s-a prea odihnit. O fi lucrat ea ceva mai ascuns, observată totuși de persoanele mai perspicace, dar acum scoate capul în plină zi. Că doar cel care o fi concoctat acest proiect de lege n-o fi vreun călugăr-călugăr, ci chiar unul de la Mânăstirea Secu…
Nu știu dacă în țările comuniste exista vreo asemenea lege. E drept, ei nici nu aveau nevoie de legi ca să facă ceea ce le convenea, adică orice împotriva cetățenilor țării pe care o „păzeau“, de fapt supuși mai supuși decât cei din expresia de altădată, „supus austriac“, de pe vremea imperiului cu capitala la Viena. Încă mai sper că acest demențial proiect de lege nu va trece. Dar îmi amintesc că, la un moment dat, chiar sub „Ceaușescu și poporul“ se încerca marea cu degetul, apoi, văzând că nu prea merge, încercarea era uitată, dar apărea sub altă formă peste câtva timp. Or, metodele alea nu au murit și nici nu s-au odihnit, au lucrat mai la fund, pe la orizontul cine știe cât, dar au rămas active. Și pe măsură ce trece timpul, ele își reiau locul, de data asta în așa-zise legi ale unui stat ce se dă drept „de drept“.
În anii comunismului biruitor, dacă erai hărțuit de un securist ca să devii turnător, te puteai adresa secretarului de partid sau chiar șefului instituției unde lucrai și aceștia puteau să te scape de belea. E drept, trebuia, dacă-mi aduc bine aminte, să fii membru de partid ca să faci asta. Dar, oricum, erai, cumva, protejat. Însă după o asemenea lege începi – Doamne ferește! – să devii nostalgic. Mai că te-ai înscrie în PCR, ca să te lase securistul în pace! (Nu am emoticoane care sugerează azi celor ce nu înțeleg ce li se spune/scrie că e glumă sau că e tristețe, așa că trebuie să subliniez că glumesc trist.)
Ciudat este că asemenea reziduuri ale Securității apar la decenii după ce aceasta și-a încetat, oficial, existența. Ciudat e că, poate, inițiatorii unui asemenea proiect nici n-au trăit anii dictaturii Securității. Ciudat e cum se propagă în timp „idei“ despre care ai fi crezut că au murit demult.
Să fie o încercare a mării cu degetul, adică pentru a se constata dacă nu cumva ne pot întoarce la ceva ce-a fost? La vreo restaurație?