În afara acelor persoane fără rușine, printre care și cei care s-au dus să îngenuncheze la ambasadorul rusovietic de pe Șos. Kiseleff, există și alții de aceleași păreri, dar care, simțind că nu sunt chiar în trendul momentului, se prefac. Adoptă strategii, cum s-ar spune astăzi, când cuvântul acesta se folosește cu orice prilej. Cum ceva le dă ghes totuși să se exprime și, mai ales, cum vor să le modifice și altora opinia în sensul lor, aceștia iau o atitudine fals obiectivă, pomenesc și crimele rușilor în Crimeea, dar, așa, în trecere, doar ca o perdea de fum care să acopere adevărata intenție, la care ajung în cele din urmă, ca din întâmplare. Cum, în general, aceștia sunt în sinea lor și eurosceptici, ca să nu spun mai mult, optează pentru o bagatelizare a vizitelor președinților și a prim-miniștrilor europeni la Kiev, pentru a-i susține pe ucraineni. Totul cu mare atenție, să nu se vadă ce acoperă perdeluța asta brodată în oficiile de manipulare cunoscute. Sau se prefac a deplânge ajutorul derizoriu acordat de Statele Unite Ucrainei.
O știre proclamă că președintele Joe Biden i-a dat o palmă lui Zelenski, refuzând să-l viziteze pe front. Asta ar fi adevărata părere a americanilor despre rezistența ucrainenilor în fața armatei ruse. Pe urmă, știrea trebuie să detalieze și să informeze că purtătorul de cuvânt al Casei Albe a explicat de ce președintele american nu se duce la Kiev în toiul luptelor: din motive de securitate. Căci, îți dai seama, cum și unde să aterizeze Air Force One, acolo unde încă zboară rachete și, desigur, avioane de luptă inamice? Și cu ce tren să ajungă, totuși, bătrânul președinte american la Kiev? Iar prezența lui acolo sigur că ar atrage rachete rusești care, chiar dacă nu l-ar lovi pe el, ar distruge mai mult decât de obicei. Sigur că ar fi fost o lovitură de imagine nemaipomenită prezența lui Joe Biden acolo, dar e de înțeles de ce nu se duce. Nu refuză, ci declină invitația. Dar dacă spui refuză, atunci îi dai o copită lui Zelenski, or, ăsta era scopul.
Cineva, pe facebook cred, că e greu să mai știi unde dai de vreo asemenea afirmație în puhoiul de „vorbe și de ipoteze“ de pe rețelele de socializare (sic), se plânge (fals) de faptul că șefii Uniunii Europene nu-și mai urmează propria agendă, ci o urmează pe aceea pe care le-o face președintele Ucrainei. Asta după o lungă poliloghie gravă și, normal, obiectivă, despre tot ce se întâmplă în UE în zilele noastre. Nu-i vorbă, îți dai cu ușurință seama că le pasă ăstora de Uniunea Europeană cum ne pasă nouă de farfuriile zburătoare, ba încă și mai și.
O categorie mai curajoasă este formată din postaci, care afirmă că, în fond, Rusia face ceea ce face și America, adică Statele Unite ale acesteia. Orice om de bună-credință își poate da seama de neadevărul acestor alegații, cu atât mai mult cu cât războaiele locale scurte sau mai lungi purtate de americani nu au dus la anexarea teritoriilor respective la Statele Unite ale Americii, ci, atunci când n-au dat greș, la instalarea unor regimuri democrate în țările respective. De altfel, această amalgamare vine cam dinspre stânga franceză, dintr-o țară care nici măcar în fața ororilor comise de armata lui Putin în Ucraina nu este convinsă de pericolul pe care îl reprezintă un asemenea regim instalat într-o fostă putere mondială, chiar dacă aceasta nu mai e, deocamdată, decât una regională.
Unor astfel de oameni poți să le fluturi prin fața ochilor un milion de imagini înspăimântătoare asemănătoare cu unele din Al Doilea Război Mondial, că lor tot filmul care le rulează în capete li se deschide. Omul, pentru ei, ca și pentru kremlinezi, nu înseamnă nimic, indiferent dacă e vorba de soldatul lor sau de civilul ucrainean. Viața omului pare a fi o evidență, contează tot mai puțin pe măsură ce avansezi spre Est. Cel puțin dacă ne referim la istoria, veche sau recentă, a acestor zone. Ba chiar și în prezentul care ne-o fi el mare, cum spune cu ironie corozivă Eminescu, viața își pierde din valoare în fața unor ambiții politice demente, care au dus și altădată la mari nenorociri și care au scurtat milioane și milioane de vieți omenești nevinovate, cu cât mergi dinspre Europa spre Est.
Poți să-i arăți senatoarei ăleia cu gura mare pe femeia care-și plânge fiul torturat și ucis la Bucha sau Vorobianka sau Mariupol, ea o va ține în continuare pe coarda pe care a luat-o demult, probabil că nu în mod dezinteresat.
Dar începusem cu cei ceva mai pudici, aceia care știu că tot ce fac și ce cred nu e prea corect, dar interesele îi mențin alături de Kremlin. Dacă tot am ajuns aici, atunci să-i menționăm și pe cei care, neținând seama de comportamentul eroic al președintelui ucrainean, îl califică în continuare drept un clovn. Ceea ce n-a fost niciodată, căci nu toți actorii de comedie sunt clovni. Măcar ăștia se califică de la început, în timp ce ipocriții de tip „Zelenski face agenda UE“ pot să-i păcălească pe neatenți și să fie crezuți până la concluzia analizei lor.
Parcă era o vorbă franceză de demult, conform căreia ipocrizia ar fi, totuși, o concesie făcută de minciună adevărului.