Debut
Știm despre Ioan Stroia că este masterand la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din Cluj-Napoca și că-i place poezia lui Nichita Stănescu. Cele câteva poezii pe care le publicăm mai jos nu sunt lipsite de interes. Duhul lui Nichita Stănescu pare a se fi coborît asupra lor. E vorba de un debut absolut. (N.M.)
între îngeri și tăcere
ochii tăi îmi par cunoscuți
dintr-o vreme a sufletelor
în albul lor construiesc copiii
oameni de zăpadă
și într-adevăr
noțiunea de viu
se răspândește în toate
cele pe care le privești
*
ce-aș mai privi cum ploaia
se-ntoarce înapoi în nori
cu mirosul părului tău
întins pe umerii mei sonori
*
stau cu timpul
la Polul Nord al unui vis cu tine
eu îți număr zâmbetele
și uit că există rece
iar el îți numără secundele
și uită că trece
*
Îi povestesc soarelui la amiază
cum greierii cântă prin iarba infinită
să prindă și ei o rază
de tine zâmbită.
Și-i cânt albastrului în cer vopsit
foșnetul mersului tău
prin miros de fân cosit
când ne-ntoarcem pe-nserat
de la umbra amiezii
sub care ți-am povestit și cântat
*
La umbra dorului de tine
e ca la umbra unui mălin,
aici secundele niciodată nu se coc
în timp,
aici gândurile doar dinspre viitor vin,
să mă rupă din acest trecut
și să mă ducă la umbra dorului
de ziua în care te-am cunoscut.
Și să scriu poeme pentru iarbă,
cer și soare
despre tălpile tale sub care dorul
nu mai doare,
Să scriu câte-un vers pe câte-un nor
despre privirea ta prin care îngerii
învață ce-i acela zbor
și să-ți citesc apoi, așa pe-nserat,
cum natura, la umbra acestui copac
stând, ne-a visat
*
Atât de tare mi-ai secerat genunchii,
încât nu mă pot ridica
de la umbra dorului de tine.
Și când apune soarele,
alerg într-o secundă
în partea cealaltă a pământului,
să nu-mi vindece luna
genunchii sfărâmați.