Volumul de poezie Kurva rumuński go home, semnat de Emilian Pal, nu este un experiment liric, cum ar părea la o primă lectură, ci un experiment de viață, o aventură la limita viețuirii-supraviețuirii consemnată cu o acribie auto-tiranizatoare. În linia Aglaja Veteranyi, când textul se amestecă până la aglutinare cu carnea, cu sângele, textele lui Emilian Pal sunt consemnări fruste despre aventura adaptării/ neadaptării a unui român din Est în lumea globalizată a Olandei de azi. Contactul inițial este unul odiseic, ca răspuns la așteptările care l-au stârnit pe tânărul aventurier să își ia lumea în cap: „(…) îmi leg trupul de geamantan până se face vânăt/ îmi leg mâinile de catargul cu steagul Olandei/ ca Ulise“. Ajuns pe „pământul făgăduinței“, descoperă că lucrurile nu sunt așa cum și le imaginase, înstrăinarea devine apăsătoare, noua lume are reguli uniformizatoare care nu sunt negociabile, mai ales pentru cei care vin amăgiți de cântecul de sirenă al vieții fără compromisuri: „14 oameni în șapte camere toți polonezi/ doar Arthur știe bine engleză/ în camera șapte două paturi o noptieră și nicio cheie/ Arthur îmi dă câteva sfaturi/ fiecare cameră e programată pe zile la curățenie/ dacă fac sâmbăta cumpărături să am grijă/ duminica e totul închis în afară de coffee shop/ sâmbăta după 14 niciun magazin nu mai acceptă cash/ după 18 nimeni nu mai vinde alcool“. Firește, într-o lume nouă trebuie să te adaptezi ca să reziști, ca să evoluezi, ca să regăsești ceva din iluziile cu care ai plecat de acasă, munca este singurul cod cu care poți descuia orizonturile noi: „nu am timp de prieteni de poezie de rugăciuni/ nu am timp să gândesc/ 150 de găleți 1500 kilograme de sos/ smulg capacele cu mâinile goale/ răstorn sosul aproape solid în cazane imense/ parcă aș desface carcase de animale/ și cotrobăi prin măruntaie/ pun etichete pe alte găleți/ robinetul industrial începe să curgă/ umplu alte găleți le pun capac/ un alt aparat sigilează le așez pe palet/ îmi șterg pe ascuns degetele pline de sânge și sos/ apoi o iau de la capăt“. Repetitivitatea activității de la locul de muncă, supravegherea strictă, lipsa de compasiune, de empatie a celor care dirijează actul în sine amintește de lagărul pe frontispiciul căruia scria, ironic, că munca te va face liber: „șeful de secție un chinez bătrâior apare/ și urlă tempo tempo/ îi spun că e prima mea zi aici/ mă dă violent la o parte/ fuckin’ romanian no rocket science/ mă întorc la sosul fierbinte/ fredonez fără să vreau/ arbeit macht frei/ arbeit macht frei/ arbeit macht frei“.
În „cuvântul înainte“ autorul introduce, pentru eventualul cititor, o dilemă: „cei care caută poezie aici nu o vor găsi; sau poate vor găsi mai multă poezie decât pot duce“. Poezia, lirismul rezidă, în Kurva rumuński go home, din sinceritatea nefardată a spunerii și surpriza relatării care aglutinează deopotrivă amănuntele realității imediate cu sensurile sugerate de „metafizica de serviciu“ (după Harold Bloom). Eugen Negrici numea acest mod de a face poezie „structurare cu adaos de sens“, textul evoluând în două etape; în prima etapă sunt acumulate experiențe „cu un subcod retorico-ideologic“, pentru ca la un moment dat poezia să decoleze brusc în metafizic, la capătul pistei, când relatarea e pe sfârșite: „noapte în stichting kreda/ o lună plină sobră ca o mamă la căpătâiul unui copil/ cu convulsii febrile/ mulțumit că am primit bsn-ul fredonez/ i’m an alien i’m a legal alien/ la intrarea în casă îmi dau jos bocancii șosetele/ a gentleman will walk but never run prin iarbă umblu desculț/ închid ochii mă vindec/ nu mai sunt un expat care strânge bsn-ul la piept/ ca pe-o iconiță cu sfântul Anton/ nu mai sunt un expat plătit cu zece euro ora/ care vânează reduceri în Albert Heijn/ și care mănâncă doar semipreparate/ nu închid ochii și sunt Ulise/ sub tălpi iarba freamătă ca o nimfă/ poate Calypso sigur Calypso/ mănânc flori de lotus/ sunt nimeni înfig țepușe imaginare în ochii ciclopilor/ fac orice ca să uit tot ce-am lăsat în urmă prostește“. Emilian Pal nu adaptează realitatea la poezie, ci adaptează poezia la realitate, cu talentul conjugat al reporterului, prozatorului și al martorului mereu în stare de alertă, înspăimântat de imprevizibilitățile clipei următoare. Autorul nu îngână realitatea, ci încearcă să o supună, consemnând-o detaliu cu detaliu, refuzând hazardului accesul la adevăr. Pentru Emilian Pal, în linia aceluiași Harold Bloom, poezia e matematica în delir, iar realitatea este apogeul imaginației.
Scris cu nerv, jurnalistic, pasionant la lectură, așteptând de la un text la altul să descoperi ce i s-a mai întâmplat „actantului“, volumul Kurva rumuński go home e ceea ce s-ar numi o culegere de „poezie concretă“ în care viața pune în mișcare cuvintele, le dinamizează, le scoate din letargia dicționarului. Iar dacă citim textele lui Emilian Pal în cheia manifestului poetic, lucru deloc exagerat, putem conchide că, dacă nimeni nu știe ce este poezia, ea poate fi orice.