Identități vulnerabile
Un excepțional articol, intitulat Identități vulnerabile, semnează Valeriu Stoica în nr. din 17-23 februarie al revistei Dilema veche. Articolul pleacă de la o frază celebră a lui Napoleon, raportată de Las Cases: „Europa nu ar fi altceva decât un singur popor și toată lumea, oriunde ar merge, s-ar regăsi într-o patrie comună“. O frază prea frumoasă ca să nu fie adevărată, chiar dacă Las Cases nu e totdeauna un model de credibilitate. Ideea unei unități europene, pe care Napoleon o vedea obținută pe calea armelor, va fi reluată peste câteva decenii de Victor Hugo, care va vorbi, el, despre, între alte denumiri, Comunitatea Europeană. O comunitate realizabilă în mod pașnic, prin acordul diferitelor state de pe continentul nostru. Actuala UE este moștenitoarea de drept a comunității europene sugerate de poetul francez. Valeriu Stoica observă faptul că fiecare astfel de intenție politică a stârnit o reacție asemănătoare: aceea a autohtonismului. Ideea lui Hugo a fost pusă în circulație cam odată cu formarea statelor naționale dintr-o bună parte a Europei. Identitatea națională a încercat să contrabalanseze unitatea europeană și după Marele Război, și în anii de după cel de Al Doilea. Fascismul s-a dezvoltat pe acest teren conflictual în anii 1920-1930, iar comunismul, în ciuda viziunii internaționaliste (Internaționala lui Marx se limita la proletariat, dar tot de o comunitate era vorba), devenea peste tot în Est, în anii 1970-1980, un naționalism cu accente xenofobe. (În paranteză fie spus, nu cita Ceaușescu însuși într-o plenară a CC al PCR cele mai xenofobe versuri din Doina lui Eminescu, o poezie care, de altfel, a fost republicată o singură dată după instalarea regimului comunist, în ediția anastatică a lui Petru Creția?). Valeriu Stoica subliniază un fapt esențial: înainte de a fi politică și economică, unitatea europeană este una culturală. Scrie autorul articolului: „Sentimentul unei identități culturale comune a devenit tot mai răspândit de-a lungul și de-a latul Europei, mai ales în partea cosmopolită a mediilor literare și artistice.“ Și mai departe: „Autohtoniști, narodnici, antisemiți, xenofobi, rasiști, panslaviști, pangermaniști, etniciști și poporaniști au intrat în competiție pentru a glorifica virtuțile și calitățile unui popor sau ale altuia.“ Toți aceștia au cântat și cântă aria dezbinării. Sigur, conchide Valeriu Stoica, cele două arii, aceea a unității europene și, respectiv, aceea a dezbinării naționale sunt surori gemene. Atât Europa, cât și națiunile europene au de câștigat din echilibrul celor două tendințe, cum s-a întâmplat, de exemplu, în cea de a doua parte a secolului XIX. Ruperea acestui echilibru a condus mai mereu la conflicte, nu puține, sângeroase.
Probabil întâmplarea face ca, în același număr al revistei, Andrei Pleșu să comenteze Mândria de a fi român. În același spirit ca al lui Valeriu Stoica, dar cu o ironie șfichiuitoare: „Mândria de a fi român – iată o vorbă sublimă și fără sens. Simetrică, în lipsa ei de sens, cu rușinea de a fi român. Nu poți fi mândru sau rușinat de o calitate pe care n-ai obținut-o prin merit sau prin opțiune. Nu te-a întrebat nimeni dacă vrei să te naști român. Te-ai trezit român așa cum te-ai trezit bărbat sau femeie, brunet sau blond, înalt sau scund.“
Politic și politică
Limba română posedă un dublet necunoscut multor limbi indo-europene: politic și politică. Nu e vorba de unul și același adjectiv, acordat după genul substantivului, ci de două substantive al căror sens diferă: politicul se referă la o doctrină, politica, la o practică. Există și o altă diferență de sens, și anume aceea dintre un corpus de idei, dintre, altfel spus, o ideologie, și acțiuni ținând de o conjunctură mereu schimbătoare. Numeroase exemple pot fi culese din politica românească actuală, a cărei adaptabilitate la împrejurări este remarcabilă. Din anumite motive, prefer să exemplific ideea adaptabilității cu un caz din Franța. E vorba de candidata la prezidențiale a Partidului Republicanii (PR), Valérie Pécresse, care s-a crezut obligată să țină cont, în aparițiile publice din campanie, de o mulțime de factori, de ordin social, economic, moral, religios etc., contradictorii, ținând fie de dreapta politică, uneori de aceea extremă, fie de stânga, îndeosebi moderată, deși principial PR are o doctrină mai degrabă de centru-dreapta. Strânsă cu ușa între ideologii extreme, și-a adaptat politica în funcție când de una, când de alta. Inamicii au considerat variațiile o formă de oportunism, amicii, o formă de pluralism. Valérie Pécresse a ținut, bunăoară, să viziteze cea mai mare și sever păzită militar tabără de refugiați din Europa, aceea din insula grecească Samos, arătându-se foarte impresionată de condițiile de viață ale miilor de sirieni, congolezi și alte etnii aflate acolo. A stat de vorbă cu un tânăr congolez, care i-a spus, într-o franceză corectă, că visul lui a fost dintotdeauna să ajungă în Franța. La sfârșitul vizitei, doamna cu pricina și-a declarat presei intenția, dacă va câștiga cursa, de a propune instalarea unor garduri de sârmă ghimpată la toate frontierele Europei. Et voilà! Acest triumf al politicii asupra politicului mi-a amintit de o scenă relatată de Soljenițîn, în care Maxim Gorki vizitează, ca trimis al ziarului Pravda, șantierul canalului care urma să lege două mări din nordul URSS. Ceea ce descoperă acolo – deținuți politici în zdrențe, cu tot frigul iernii rusești, flămânzi și goi, făr-adăpost, căci barăcile în care locuiau nu pot fi considerate locuibile – îl îngrozește. La plecare, e surprins în lacrimi. După câteva zile, în Pravda apare un reportaj entuziast despre măreața construcție a socialismului. Semnat Maxim Gorki. Toutes proportions gardées, politica doamnei Valérie Pécresse se brodește de minune cu a scriitorului sovietic.
Alte întâmplări din (i)realitatea imediată
Scenariile apocaliptice se țin lanț. Elon Musk, fondatorul Tesla și, actualmente, cel mai bogat om de pe planetă (averea sa a depășit 300 de miliarde de dolari, sumă netă, cu un plus de 121 de miliarde de dolari doar în 2021!), vorbește despre „sfârșitul vieții pe planeta noastră“ și despre „necesitatea unui plan B pentru salvarea omenirii“ – deplasarea în spațiul cosmic, spre alte planete. Dar nu e nevoie să mergem în viitor ca să căutăm distopii. Catastrofele sunt prezente acum, aici, aproape. Suntem după doi ani de pandemie provocată de coronavirusul COVID-19, care a răvășit planeta și a ucis 6.000.000 de oameni. Există speranțe că, după atâta suferință, vom intra într-o perioadă de relaxare și pandemia va înceta. Dar unii virusologi lansează idei alarmante: deja ar fi apărut o variantă extrem de periculoasă, Deltacrom, recombinație din două sau mai multe tulpini ale virusului SARS-CoV-2. Adică, nebunia continuă, cu noi pagini, terifiante. Avem însă și dezastre locale. Recent, o furtună, Eunice, a făcut ravagii în Marea Britanie și Irlanda, dar și în alte țări europene: rafalele de vânt au atins în unele regiuni viteza de 195 de kilometri pe oră. Au fost distruse clădiri, au fost răsturnate camioane pe șosele, nouă oameni au murit, arbori uriași au fost smulși din rădăcini, n-au mai circulat trenurile și au fost anulate cursele aeriene. Și altceva care ne dă fiori: pericolul invaziei Ucrainei tot n-a trecut. După cum anunța Secretarul de Stat al S.U.A., Antony Blinken, Rusia a masat la granițele cu Ucraina peste 150.000 de soldați și pregătește o invazie amplă, cu trupe terestre, navale și cu aviație. Atacul, sugerează înaltul oficial american, se va declanșa sub „un pretext fabricat“. Frica de război a ajuns, nu e de mirare, și pe plaiurile noastre, manifestându-se cu accente specifice nouă, de râsul-plânsul. Astfel, un cetățean având probleme de sănătate s-a prezentat la doctor. Când medicul respectiv l-a pus pe pacient să se dezbrace până la brâu pentru consult, a constatat surprins că omul purta pe sub haină o vestă antiglonț. Ca să mă apere de gloanțe, în caz că izbucnește războiul, a explicat el. Apoi, altă tărășenie: ne-am adus aminte că există adăposturi unde să se retragă populație în caz de bombardament. Iar în noile circumstanțe, de curând s-au inspectat acele construcții: unele au fost găsite în paragină, altele fuseseră transformate în spații de depozitare a murăturilor. Cât despre mediul politic de la noi, conflictele sunt în continuare la ordinea zilei. Conflictele și măsurile populiste pe termen scurt: să plafonăm prețuri, să mărim pensiile. Ni se pare că altele ar fi adevăratele priorități: exploatarea gazului natural din Marea Neagră, construirea unui reactor nuclear, sporirea gradului de colectare a taxelor la bugetul public și implementarea acelor mari proiecte (de infrastructură rutieră și feroviară, în primul rând, dar și altele), pentru care există fonduri oferite de Uniunea Europeană.