O biografie în fărâme

Leonard Cohen, marele cântăreț și compozitor canadian (s-a

stins din viață la sfârșitul lui 2016, la vârsta de 82 de ani), a făcut

întotdeauna o figură aparte în lumea vedetelor pop. A fost

comparat cu Bob Dylan încă de la primul lui disc, dar nu s-a

bucurat nici pe departe de faima bardului originar din Minnesota.

Timp de câteva decenii, popularitatea lui s-a restrâns la cercuri

minuscule de admiratori, cei mai mulți aflându-se în Europa, îndeosebi în

Franța și în Țările Nordice. Critica muzicală a sesizat de la început originalitatea

și valoarea pieselor sale, dar ea nu s-a convertit într-o glorie pe măsura

talentului său. A contribuit la acest lucru și timiditatea artistului. Spre deosebire

de Bob Dylan, Joan Baez, Phil Ochs, Pete Seeger și mulți alții, care parcă se

născuseră pe scenă, Cohen era, la începuturi, paralizat de frică în fața unui

auditoriu ce depășea numărul degetelor de la două mâini.

Cu toate acestea, din 1967, anul debutului discografic cu The Songs of

Leonard Cohen (alesese muzica exasperat de lipsa de ecou a cărților sale de

poezie și a celor două romane scrise la începutul anilor 1960, The Favourite

Game și Beautiful Losers), până în 1992, când albumul The Future a cunoscut

mult-așteptatul succes, viața artistului a fost un lung șir de dezamăgiri,

penurii și frustrări. Faima planetară a venit într-un moment când n-o mai

aștepta. Ultimul sfert al vieții a compensat cu asupra de măsură perioada de

creativitate semianonimă, excepțională

din punct de vedere estetic, dar la care

vibra doar o mână de ascultători. De

pe la mijlocul anilor 2000, valoarea

nu i-a mai fost contestată de nimeni,

dublată fiind de o popularitate incredibilă,

susținute de lungi turnee pe tot globul.

Încă din timpul vieții i-au fost

consacrate mai multe biografii și

exegeze, iar după moarte numărul

lor a crescut vertiginos. Dintre ele,

un loc aparte îl ocupă cele două volume

(va urma și al treilea) datorate lui

Michael Posner, un cunoscut om de

presă canadian. Spun „datorate“ și

nu „scrise“, deoarece ele adună mărturiile

a câtorva sute de oameni a căror

existență s-a intersectat, în intervale

mai lungi sau mai scurte, sau chiar

întâmplător, cu aceea a lui Cohen.

Intitulate Leonard Cohen. Untold Stories,

ele diferă prin subtitluri. Primul, care

acoperă perioada copilăriei artistului

și avansează până în anul 1970, The

Early Years (publicat în 2020), constituie

o palpitantă uvertură la o mare creație.

Al doilea, din 2021, From This Broken

Hill (un vers din minunatul cântec If

It Be Your Will, din 1984) e dedicat

perioadei 1971-1986.

Datele menționate sunt

aproximative, deoarece

cărțile conțin nenumărate

flash-back-uri și nu puține

anticipări. Structura

mozaicată, generată de

sutele de voci convocate de către

Michael Posner, contribuie la un

scenariu de mare dinamism, în care

percepțiile personale acționează ca

niște luminițe într-un pom de Crăciun.

Contradicțiile sunt cultivate cu insistență.

Michael Posner se dovedește a fi un

scenarist-regizor cu simțul ritmului,

al contextului și al tensiunii. Iată, spre

ilustrare, două fragmente care se

referă la perioada de început a anilor

1970, când Cohen se afla la Montreal

și își făcuse un fel de cartier general

la un local, Rainbow Bar and Grill, de

pe Stanley Street. Prima intervenție

îi aparține lui Vivienne Leebosh, una

din co-proprietarele braseriei: „Toată

lumea se perinda pe acolo. Îi plăteam pe polițiști ca oamenii să poată vinde

droguri. Eram vreo zece co-proprietari, inși care se sustrăseseră serviciului

militar și dezertori. Freda Guttman și cu mine îi adăposteam. Afișam reclame

în favoarea separării Quebecului. Nimeni din comunitatea evreiască nu

vorbea cu noi“.

Dar nu toată lumea percepea lucrurile la fel. Sylvia Levine, o cunoștință

din Montreal a cântărețului, care frecventa aceleași localuri, vine cu o altă

perspectivă, deloc favorabilă lui Leonard Cohen: „Prima oară cred că l-am

văzut pe Leonard la Rainbow și am întrebat cine e. Omul poza, pătruns de

propria importanță, îmbrăcat în negru și arătându-și partea «bună», ca și

cum ar fi așteptat să fie recunoscut. «E Leonard Cohen, încercând să fie

sumbru și artistic», a spus cineva. Cântecul «Suzanne» fusese deja un hit, dar

toți cei aflați acolo erau «cineva», ori aveau să fie «cineva», ori fuseseră «cineva»,

așa că orgoliile erau lăsate la ușă și toată lumea vorbea cu toată lumea. Nu și

el. Îmi amintesc că l-am salutat — dar s-a întors într-o parte, ca și cum l-aș

fi deranjat profund. Se spunea despre el că e un «băiat de bani gata» care

s-a mutat la Centreville, ca să fie fițos“.

Rezultă din aceste două citate că volumele gândite de Michael Posner

nu sunt apologii nenuanțate ale unei vieți pline, de altfel, de inconsecvențe

și de fapte deloc onorabile. Autorul subliniază natura complexă și contradictorie

a personajului. În același moment și în același loc, impresiile sunt radical

diferite, transmițându-se automat paginii de carte: „Constrâns de natura

binară a opiniilor exprimate pe internet — și, prin extensie, de o cantitate

prea mare din viețile noastre offline — am observat o tendință de a-l interpreta

pe Leonard Cohen fie într-un fel, fie în altul, fie ca pe un ins fără pată, aproape

de sfințenie, sau ca pe un Lothario întunecat și calculat, care-și folosea imensul

har de seducător pentru scopuri în general egoiste. În funcție de punctele de

vedere, toate faptele cunoscute și fiecare episod în sine sunt asamblate pentru

a sprijini teza principală. Această carte este și un protest împotriva unor astfel

de poziții reducționiste“.

Valoarea mărturiilor culese, selectate, ordonate cronologic (dar și

tematic) de Michael Posner provine din libertatea totală față de evenimentele

care alcătuiesc viața plină de suspansuri, căderi, suferințe și triumfuri ale lui

Leonard Cohen. Îți poți iubi personajul și dacă nu ascunzi lucruri care, în

mod normal, îl dezavantajează, riscând să-l îndepărteze de cititor. Posner a

scotocit în cele mai ascunse unghere ale memoriei celor care au putut depune

o mărturie, fie ea cât de neînsemnată despre cântăreț, cu speranța că firul

de nisip se va transforma, în mod miraculos, într-o perlă. Efectul e acela de

involuntară fascinație pe care o resimți atunci când afli amănunte complet

neașteptate din existența unui apropiat

pe care credeai că îl cunoști bine. Eu

însumi am descoperit o sumedenie

de lucruri dezagreabile citind aceste

două volume. Deși pe multe dintre ele

aș fi preferat să nu le aflu niciodată,

constat că ele nu modifică absolut

deloc admirația pe care i-o port.

Modul fragmentar, fărâ mițat,

bazat pe alternarea constantă

a vocilor dă consistență și credibilitate demersului. Intercalările de

voci și situații compun o simfonie de o

rafinată muzicalitate. De la un moment

dat încolo, monotematismul discursului

se sparge într-o sumedenie de istorii

paralele. Ele îl privesc pe Leonard

Cohen (poetul, cântărețul, căutătorul

soluțiilor la depresiile și nenorocirile

care i-au însoțit viața, credinciosul

evreu, apoi învățăcelul zen budhist,

aderentul la Advaita Vedanta, o

ramură a hinduismului, iubitorul

lui Isus, a cărui personalitate l-a

preocupat mereu, amantul, soțul,

tatăl etc.), dar se constituie și într-un

viu portret de epocă. Înțelegem mai

bine lumea de azi aplecându-ne asupra

teribilismelor unor decenii când tabuuri

vechi de zeci și sute de ani au căzut

asemeni capetelor bătrâne retezate în

piețele publice de securile ascuțite ale

unei noi sensibilități. Răul pe care-l

trăim astăzi e doar amplificarea ideolo –

giei „totul e permis“, pe care generația

lui Leonard Cohen a îmbrățișat-o cu

o fervoare cvasi-mistică.

Aproape totul e citabil din cele

950 de pagini cât însumează, până

acum, volumele Leonard Cohen: Untold

Stories. De menționat că vocea

protagonistului e convocată doar de

câteva ori, în circumstanțe în care era

nevoie de arbitrajul său pentru a decide

asupra unor situații insuficient luminate.

În același timp, deși nu-i auzim glasul,

Leonard Cohen ne vorbește prin

intermediul sutelor de participanți la

un spectacol biografic plin de patos,

în notă teatrală: fiecare martor pare

să se substituie pentru o clipă vocii interioare a celui portretizat. Psihologic,

acest lucru e explicabil: pe fiecare dintre ei, întâlnirile cu Leonard Cohen i-a

marcat în mod decisiv. Astfel încât, pe lângă biografia în curs de constituire

a artistului, cărțile conțin și potențiale mini-biografii ale celor ce au acceptat

să-și împărtășească amintirile despre acesta.

În ciuda abundenței de informații despre viața cântărețului, lipsesc

aproape cu desăvârșire opiniile despre creația sa. Desigur, artistul e adeseori

surprins cu chitara în mână: îl „auzim“ cântând în fața grupurilor de prieteni

sau chiar în concerte. La noi ajung însă mai degrabă ecouri ale întâmplărilor

petrecute în culise ori departe de scenă, din Insula grecească Hydra până în

Nordul Europei și de-a lungul și de-a latul Statelor Unite. Pentru mulți dintre

cei care contribuie la inedita lui biografie, omul pare să fi fost mult mai

atrăgător decât opera. Explicația e simplă: ei au făcut parte din viața lui, nu

și din creația lui. Aceasta, misterioasă și captivantă, s-a construit departe de

ochii oamenilor, în singurătatea impenetrabilă în care artistul, inspirația,

nevrozele și moartea și-au dat întâlnire. Cu siguranță, volumul al treilea al

seriei, anunțat pentru acest an, va completa prin reflecții critice și analize

portretul unui mare artist, ale cărui vitalitate, umor, generozitate și expresi –

vitate s-au aflat mereu în balans primejdios cu ispitele întunericului.