Leonard Cohen, marele cântăreț și compozitor canadian (s-a
stins din viață la sfârșitul lui 2016, la vârsta de 82 de ani), a făcut
întotdeauna o figură aparte în lumea vedetelor pop. A fost
comparat cu Bob Dylan încă de la primul lui disc, dar nu s-a
bucurat nici pe departe de faima bardului originar din Minnesota.
Timp de câteva decenii, popularitatea lui s-a restrâns la cercuri
minuscule de admiratori, cei mai mulți aflându-se în Europa, îndeosebi în
Franța și în Țările Nordice. Critica muzicală a sesizat de la început originalitatea
și valoarea pieselor sale, dar ea nu s-a convertit într-o glorie pe măsura
talentului său. A contribuit la acest lucru și timiditatea artistului. Spre deosebire
de Bob Dylan, Joan Baez, Phil Ochs, Pete Seeger și mulți alții, care parcă se
născuseră pe scenă, Cohen era, la începuturi, paralizat de frică în fața unui
auditoriu ce depășea numărul degetelor de la două mâini.
Cu toate acestea, din 1967, anul debutului discografic cu The Songs of
Leonard Cohen (alesese muzica exasperat de lipsa de ecou a cărților sale de
poezie și a celor două romane scrise la începutul anilor 1960, The Favourite
Game și Beautiful Losers), până în 1992, când albumul The Future a cunoscut
mult-așteptatul succes, viața artistului a fost un lung șir de dezamăgiri,
penurii și frustrări. Faima planetară a venit într-un moment când n-o mai
aștepta. Ultimul sfert al vieții a compensat cu asupra de măsură perioada de
creativitate semianonimă, excepțională
din punct de vedere estetic, dar la care
vibra doar o mână de ascultători. De
pe la mijlocul anilor 2000, valoarea
nu i-a mai fost contestată de nimeni,
dublată fiind de o popularitate incredibilă,
susținute de lungi turnee pe tot globul.
Încă din timpul vieții i-au fost
consacrate mai multe biografii și
exegeze, iar după moarte numărul
lor a crescut vertiginos. Dintre ele,
un loc aparte îl ocupă cele două volume
(va urma și al treilea) datorate lui
Michael Posner, un cunoscut om de
presă canadian. Spun „datorate“ și
nu „scrise“, deoarece ele adună mărturiile
a câtorva sute de oameni a căror
existență s-a intersectat, în intervale
mai lungi sau mai scurte, sau chiar
întâmplător, cu aceea a lui Cohen.
Intitulate Leonard Cohen. Untold Stories,
ele diferă prin subtitluri. Primul, care
acoperă perioada copilăriei artistului
și avansează până în anul 1970, The
Early Years (publicat în 2020), constituie
o palpitantă uvertură la o mare creație.
Al doilea, din 2021, From This Broken
Hill (un vers din minunatul cântec If
It Be Your Will, din 1984) e dedicat
perioadei 1971-1986.
Datele menționate sunt
aproximative, deoarece
cărțile conțin nenumărate
flash-back-uri și nu puține
anticipări. Structura
mozaicată, generată de
sutele de voci convocate de către
Michael Posner, contribuie la un
scenariu de mare dinamism, în care
percepțiile personale acționează ca
niște luminițe într-un pom de Crăciun.
Contradicțiile sunt cultivate cu insistență.
Michael Posner se dovedește a fi un
scenarist-regizor cu simțul ritmului,
al contextului și al tensiunii. Iată, spre
ilustrare, două fragmente care se
referă la perioada de început a anilor
1970, când Cohen se afla la Montreal
și își făcuse un fel de cartier general
la un local, Rainbow Bar and Grill, de
pe Stanley Street. Prima intervenție
îi aparține lui Vivienne Leebosh, una
din co-proprietarele braseriei: „Toată
lumea se perinda pe acolo. Îi plăteam pe polițiști ca oamenii să poată vinde
droguri. Eram vreo zece co-proprietari, inși care se sustrăseseră serviciului
militar și dezertori. Freda Guttman și cu mine îi adăposteam. Afișam reclame
în favoarea separării Quebecului. Nimeni din comunitatea evreiască nu
vorbea cu noi“.
Dar nu toată lumea percepea lucrurile la fel. Sylvia Levine, o cunoștință
din Montreal a cântărețului, care frecventa aceleași localuri, vine cu o altă
perspectivă, deloc favorabilă lui Leonard Cohen: „Prima oară cred că l-am
văzut pe Leonard la Rainbow și am întrebat cine e. Omul poza, pătruns de
propria importanță, îmbrăcat în negru și arătându-și partea «bună», ca și
cum ar fi așteptat să fie recunoscut. «E Leonard Cohen, încercând să fie
sumbru și artistic», a spus cineva. Cântecul «Suzanne» fusese deja un hit, dar
toți cei aflați acolo erau «cineva», ori aveau să fie «cineva», ori fuseseră «cineva»,
așa că orgoliile erau lăsate la ușă și toată lumea vorbea cu toată lumea. Nu și
el. Îmi amintesc că l-am salutat — dar s-a întors într-o parte, ca și cum l-aș
fi deranjat profund. Se spunea despre el că e un «băiat de bani gata» care
s-a mutat la Centreville, ca să fie fițos“.
Rezultă din aceste două citate că volumele gândite de Michael Posner
nu sunt apologii nenuanțate ale unei vieți pline, de altfel, de inconsecvențe
și de fapte deloc onorabile. Autorul subliniază natura complexă și contradictorie
a personajului. În același moment și în același loc, impresiile sunt radical
diferite, transmițându-se automat paginii de carte: „Constrâns de natura
binară a opiniilor exprimate pe internet — și, prin extensie, de o cantitate
prea mare din viețile noastre offline — am observat o tendință de a-l interpreta
pe Leonard Cohen fie într-un fel, fie în altul, fie ca pe un ins fără pată, aproape
de sfințenie, sau ca pe un Lothario întunecat și calculat, care-și folosea imensul
har de seducător pentru scopuri în general egoiste. În funcție de punctele de
vedere, toate faptele cunoscute și fiecare episod în sine sunt asamblate pentru
a sprijini teza principală. Această carte este și un protest împotriva unor astfel
de poziții reducționiste“.
Valoarea mărturiilor culese, selectate, ordonate cronologic (dar și
tematic) de Michael Posner provine din libertatea totală față de evenimentele
care alcătuiesc viața plină de suspansuri, căderi, suferințe și triumfuri ale lui
Leonard Cohen. Îți poți iubi personajul și dacă nu ascunzi lucruri care, în
mod normal, îl dezavantajează, riscând să-l îndepărteze de cititor. Posner a
scotocit în cele mai ascunse unghere ale memoriei celor care au putut depune
o mărturie, fie ea cât de neînsemnată despre cântăreț, cu speranța că firul
de nisip se va transforma, în mod miraculos, într-o perlă. Efectul e acela de
involuntară fascinație pe care o resimți atunci când afli amănunte complet
neașteptate din existența unui apropiat
pe care credeai că îl cunoști bine. Eu
însumi am descoperit o sumedenie
de lucruri dezagreabile citind aceste
două volume. Deși pe multe dintre ele
aș fi preferat să nu le aflu niciodată,
constat că ele nu modifică absolut
deloc admirația pe care i-o port.
Modul fragmentar, fărâ mițat,
bazat pe alternarea constantă
a vocilor dă consistență și credibilitate demersului. Intercalările de
voci și situații compun o simfonie de o
rafinată muzicalitate. De la un moment
dat încolo, monotematismul discursului
se sparge într-o sumedenie de istorii
paralele. Ele îl privesc pe Leonard
Cohen (poetul, cântărețul, căutătorul
soluțiilor la depresiile și nenorocirile
care i-au însoțit viața, credinciosul
evreu, apoi învățăcelul zen budhist,
aderentul la Advaita Vedanta, o
ramură a hinduismului, iubitorul
lui Isus, a cărui personalitate l-a
preocupat mereu, amantul, soțul,
tatăl etc.), dar se constituie și într-un
viu portret de epocă. Înțelegem mai
bine lumea de azi aplecându-ne asupra
teribilismelor unor decenii când tabuuri
vechi de zeci și sute de ani au căzut
asemeni capetelor bătrâne retezate în
piețele publice de securile ascuțite ale
unei noi sensibilități. Răul pe care-l
trăim astăzi e doar amplificarea ideolo –
giei „totul e permis“, pe care generația
lui Leonard Cohen a îmbrățișat-o cu
o fervoare cvasi-mistică.
Aproape totul e citabil din cele
950 de pagini cât însumează, până
acum, volumele Leonard Cohen: Untold
Stories. De menționat că vocea
protagonistului e convocată doar de
câteva ori, în circumstanțe în care era
nevoie de arbitrajul său pentru a decide
asupra unor situații insuficient luminate.
În același timp, deși nu-i auzim glasul,
Leonard Cohen ne vorbește prin
intermediul sutelor de participanți la
un spectacol biografic plin de patos,
în notă teatrală: fiecare martor pare
să se substituie pentru o clipă vocii interioare a celui portretizat. Psihologic,
acest lucru e explicabil: pe fiecare dintre ei, întâlnirile cu Leonard Cohen i-a
marcat în mod decisiv. Astfel încât, pe lângă biografia în curs de constituire
a artistului, cărțile conțin și potențiale mini-biografii ale celor ce au acceptat
să-și împărtășească amintirile despre acesta.
În ciuda abundenței de informații despre viața cântărețului, lipsesc
aproape cu desăvârșire opiniile despre creația sa. Desigur, artistul e adeseori
surprins cu chitara în mână: îl „auzim“ cântând în fața grupurilor de prieteni
sau chiar în concerte. La noi ajung însă mai degrabă ecouri ale întâmplărilor
petrecute în culise ori departe de scenă, din Insula grecească Hydra până în
Nordul Europei și de-a lungul și de-a latul Statelor Unite. Pentru mulți dintre
cei care contribuie la inedita lui biografie, omul pare să fi fost mult mai
atrăgător decât opera. Explicația e simplă: ei au făcut parte din viața lui, nu
și din creația lui. Aceasta, misterioasă și captivantă, s-a construit departe de
ochii oamenilor, în singurătatea impenetrabilă în care artistul, inspirația,
nevrozele și moartea și-au dat întâlnire. Cu siguranță, volumul al treilea al
seriei, anunțat pentru acest an, va completa prin reflecții critice și analize
portretul unui mare artist, ale cărui vitalitate, umor, generozitate și expresi –
vitate s-au aflat mereu în balans primejdios cu ispitele întunericului.