Despre începuturile cartierului Vatra Luminoasă

Volumul publicat recent de Asociația Studio Zona, în cadrul unui proiect editorial finanțat de Ordinul Arhitecților din România, este rodul unei cercetări riguroase având drept temă istoria Casei Construcțiilor (entitatea responsabilă cu elaborarea și aplicarea proiectelor și politicii de locuire, de-a lungul perioadei 1930-1949), dar mai ales conturarea și edificarea cartierului Vatra Luminoasă din București. Lucrarea este rezultatul colaborării dintre arhitecta Irina Calotă și istoricul Andrei Răzvan Voinea, fiind, totodată, o continuare firească a preocupărilor anterioare ale autorilor (dacă avem în vedere volumul Irinei Calotă din 2017 – Dincolo de cemtru. Politici de locuire în București (1910-1944), precum și lucrarea Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru locuințe ieftine, a co-autorului volumului, Andrei R. Voinea. Miezul cercetării în vederea elaborării lucrării a fost reprezentat de fondul Casei Construcțiilor, aflat în custodia Arhivelor Naționale Istorice Centrale (impresionant ca dimensiune, reunind peste 900 de dosare), precum și de documentele provenind din arhiva Uniunii Arhitecților din România, mai ales în documentarea privind viața și activitatea principalilor arhitecți ai Casei Construcțiilor, anume Ioan Hanciu și Neculai Aprihăneanu.

De altfel, tocmai colaborarea dintre cei doi autori ai volumului de față – un istoric și o arhitectă – a făcut ca, dincolo de solida și riguroasa cercetare a fondurilor de arhivă relevante pentru temă, mai ales în privința chestiunilor de arhitectură sau de urbanistică, volumul să surprindă cu acuratețe contextul istoric și social în care a funcționat Casa Construcțiilor, rolul pe care ideologia și regimurile politice diferite l-au jucat în activitatea acestei instituții, precum și elementele fundamentale ale politicii de locuire specifice deceniilor interbelice și primilor ani de după război. Avantajul abordării interdisciplinare a temei rezidă tocmai din evidențierea relației cauzale între ideologie, chestiunile administrative și abordările arhitectural-urbanistice.

Contextul istoric este unul care influențează profund evoluțiile și activitatea propriu-zisă a Casei Construcțiilor, entitate înființată în 1930, deși originile sale se regăsesc câțiva ani înainte. Același context istoric este cel care face bunăoară ca o dată anume – 23 august – să se regăsească ca un laitmotiv în istoria parcelării Vatra Luminoasă, fie și dacă ne referim la trei momente reper, anume: 23 august 1933- ziua în care arhitectul-șef al Ministerului Muncii-Ioan Dinulescu, și ministrul Muncii-Dimitrie Ioanițescu, alături de personalități ale administrației centrale, participau la ceremonia de punere a pietrei de temelie a primelor locuințe din Vatra Luminoasă, viitorul cartier destinat muncitorilor și funcționarilor construit de Casa Construcțiilor; 23 august 1944 – ziua în care Ion Antonescu, împreună cu o parte din colaboratori, arestați câteva ore mai devreme, au fost duși într-una din casele conspirative ale comuniștilor români de pe strada H, actuala stradă Constantin Tănase din Vatra Luminoasă, unde au fost ținuți prizonieri câteva zile; nu în ultimul rând, 23 august 1949, care reprezintă borna temporală a inaugurării, de către ministrul Muncii Lothar Rădăceanu – el însuși locuitor al zonei încă din 1938 – a blocurilor de locuințe de pe strada Maior Coravu, ultimele imobile ridicate în Vatra Luminoasă, la 16 ani de la inaugurarea lucrărilor.

Lucrarea ilustrează inspirat toate fazele specifice ale conturării viitorului cartier Vatra Luminoasă și momentele sale de referință, începând cu primele locuințe din cartier (ce corespund perioadei 1933-1936), tipologia caselor, continuând cu detaliile de dezvoltare ale zonei, caracteristicile propriu-zise ale noului cartier, fie că este vorba de locuințe, edificii publice și spații verzi, renunțarea la construcția de case și trecerea la construirea de blocuri, beneficiarii respectivelor locuințe, pe perioade istorice, de la muncitori la funcționari și lideri socialiști. De altfel, o secțiune interesantă, care merită menționată, este cea referitoare la ultimii beneficiari de case cu grădină din cartier, în perioada 1944-1946; o listă a lui Lothar Rădăceanu din 12 august 1946 includea, între beneficiarii caselor cu grădină, pe unii socialiști și comuniști, precum Nicolae Deleanu, Mișa Levin, Alexandru Sencovici (după 1945, secretar al Confederației Generale a Muncii și adjunct al ministrului Muncii, deci chiar al lui Rădăceanu), Gheorghe Velcescu (viitor responsabil al Secției Cadre din Confederația Generală a Muncii).

O lucrare remarcabilă deopotrivă prin rigoare și acuratețe (cât și prin condițiile grafice, cu atât mai importante când sunt ilustrate schițe, fotografii, planuri) care îmbie cititorul la (re) descoperirea cartierului Vatra Luminoasă, nu numai prin lectura în sine, ci și prin preumblări pe străzile amintitului cartier, ipostază bucureșteană a ,,cités-jardins“.