Poem de Ovidiu Genaru

Proces Verbal al unei după-amieze

de toamnă, fără Ea

Bat la mașina de scris un vis cu pinii Romei

10 secunde

8 secunde mă răzvrătesc în Apărarea lui Socrate

50 de secunde mă rog în genunchi Domnului

să-mi dea mie durerea Mamei mele

când m-a născut

o merit

Și Ea nu vine.

20 de secunde îl regândesc pe Socrate și adaug

că grecii sunt mari consumatori de timp

cu ochii mei am văzut cum

eternitatea suflă în morile de vânt de la Miconos

Îngere dacă te afli prin preajmă arată-te la fereastră

și spune-mi cum se vede de sus

locul pe unde ar fi ea acum și dacă

mă caută printre străini doar pe mine

1 minut

Mă îndrept spre ușă ca să fiu mai aproape de

Craiul-Nou

de azi-noapte risipit printre frunzele

octogenarului octombrie

un alter ego al meu îngândurat și postum

Număr 30 de secunde cum trec alte 2 minute

de îmbătrânire imperceptibilă

Și Ea nu vine încă.

Sună telefonul nu răspund un minut fiindcă știu

că Ea nu sună niciodată

Altcineva se gândește la mine

Cine ar vrea să-mi panseze sufletul zidit

în corpul meu învechit de zile

înfricoșat de nostalgia unei lumi pierdute

Într-un sertar găsesc poșeta uitată de Ea și-n poșetă

ultima batistă albă

împăturită și plânsă pare a fi a Umanității

Da am confirmarea că mai toate fericirile ascultă

în surdină

un flaut înăbușit

dintr-o altă realitate

Cu obrazul rezemat în podul palmei și cu cotul pe

masă

ajung mental în fața unei peșteri

cuminți stau blajinii în bănci rânduiți de hazard

Numărătoarea e deja isprăvită

Căința mereu prea târzie și-a deschis abatoarele

sacii negri sunt pregătiți

Tu Îndurare vei fi chemată pe nume

Când să-mi tai o felie de pâine rămân cu cuțitul

în aer

simțind brutal cum cineva îmi reașează în alte

tipare anii 23 și 24 din vârsta mea incasabilă

și brusc nu-mi mai este foame

Afară norii se adună pe cer întrupând/oglindind

imaginea unor haite de lupi tereștri

Și Ea nu vine.

Totuși presimt arsura unei speranțe

palpitând de pofte și de aure secrete

acolo unde știe și Ea

mai târziu

Deschid televizorul

din saci negri voci pe mobil pun întrebări

Cum te mai simți“ „Am făcut rost de medicamente“

Să-ți aducem ceva de mâncare“

Noi suntem bine“

Alo alo răspunde“

Sunt șoapte chemări care se duc defintiv în frigul

galactic

Închid televizorul

Mereu stai la pândă și nu e nimeni decât

o alarmă

în programul genetic

sunt cele zece mii de fețe ale fricii

Consacru 30 de secunde unei vechi dragosti cu

ciorapi ieftini

din studenție

Ceva nu mai este ca înainte și pare pierdut

și definirea acelor amănunte nu-i cu putință

A Fi ce minune“ Ou unic întâmplător

și o singură dată întâlnit cu Ovulul

Și Ea încă nu vine fiindcă se simte controlată

de conștiință

sau poate o dronă o supraveghiază de sus

Câteva alte secunde de remușcări

trec ciugulite de vrăbii

Îmi fac o cafea și pătrund în lumea irealității văd

cum

Fluturii

bat covoarele Raiului“

O femeie tânără rade mere roșii“

Marea aruncă la țărm manuscrise pierdute“

Croitorii cei mari din Valahia croiesc straie noi

din papucii de cârpă ai copilăriei mele“

S-a stârnit un curent suspect pe hol

să fie luna care s-a apropiat periculos de pământ

sau vreo manevră ocultă a Masoneriei

Ignoranță

spune-mi adevărul vom fi sfârtecați de uitare

Gulerele albe ordonă gulerelor negre să înalțe

ruguri de cărți

Se lucrează pe dedesubt cu termite clonate

Începe să plouă/plouă

și Ea nu vine

Aud bătăi în ușă o cunosc e Dorința

Când vine în țările mici toamna nu face zgomot

Umbra lucrurilor pândește pe hol

chiar și materia spionează materia

Să-mi fac un ceai să-mi abat gândurile lumești

să încerc să mă simt

ca-ntr-o bisericuță de țară

atârnând de șnururile lui Dumnezeu îngenunchiat

și curat la suflet ca iasomnia

Dar pot cu asta când o aștept la fereastră?

și Ea nu vine tânără și inconștientă neștiind

ce e timpul atunci când aștepți ceva

mai presus decât aurul lui octombrie

Ba vine.

Taie mătasea străzii foarfeca unor coapse

de femeie măritată

O știu

miroase a Nina Ricci

Nina Ricci L’Air du Temps taie mătasea străzii

forfecând-o cu nepăsarea secretă a celui de neoprit

când vrea să se cunoască pe sine

Ea are cheile nu bate la ușă intră repejor/Ea

se oprește o clipă în hol

Încă distilează aromele sărutului de ieri

ușor sărat.